RagnaRock, Hartie si Foarfece

de decembrie 05, 2017
Thor-ul nou de la Marvel este în primul rând exact cum credeam: amuzant. Se pare deja că studiourile Disney au abandonst complet un scenariu bun și tensiunea în detrimentul comediei, indiferent cum vine ea.

posterul filmului Thor Ragnarok, partea a 3 a

Mi se pare oricum că Thor a încercat ceva nou aici față de precedntele 2 filme și din cauza a ce dorește Marvel acum. Fiind așa “light” îmi pare că poate merge de minune cu Infinity War, atâta timp cât acesta ar fi foarte “dark”.

Filmul abundă în momente hilare cu Chris Hemsworth în prim plan, lucru menționat și de regizor de la bun început. Partea aceea mai mitologică și shakespeariană, imaginată de regizorul primului Thor, dispare complet. Aici se merge pe amuzamentul către extrem, cu glume din toate părțile: eroi principali sau secundari, personaje negative, comic de moment, comic neașteptat. Mi se pare că oamenii ăștia nu se plictisesc de atâta comicaraie, nici nu mai știu cum să-i zic. Când a apărut Man of Steel și BvS chiar, toți au fost disperați că s-au luat prea în serios și că nu era un moment comic domne. Ei bine, aici nu prea ai momente serioase de atâta amuzament. Sigur, ai acțiune și lupte, că doar e blockbuster, dar ceva serios pus cap la cap, cred că nu depășește 15 minute în total, asta la un film de 2 ore.

E frumos, vine Apocalipsa în Asgard (și aici abundă cu caterincă deja demnă de Scary Movie: apropo-uri la funduri[ass]) și Thor are nevoie de Loki și Hulk pentru a-și salva planeta și semenii. Hella, zeița Morții și cea care ascunde un secret teribil în spate, vine să distrugă planeta lui Odin. După o scurtă lupta, vizibilă și în trailer, Thor (și Loki) ajung(e) pe o planetă destul de dubioasă condusă de un dubioso-amuzanto-metrosexual. Acesta îl transformă în gladiator și îl pune să lupte cu Hulk. Treaba mișto de aici a fost că îl vezi pe Hulk vorbind destul de mult. Trebuia să fie și el menționat la personaje zic. Măcar la fel ca Mark Rufallo.

Nu mai am ce detalia pentru că stric surprizele, atât cât sunt și merită măcar astea. Dar dacă te-ai plictisit de atâta comedie, nu e neapărat vital să-l vezi în cinema zic. Eu credeam că mai prind ceva ponturi, scene sau vreun apropo la Thanos/Infinity War, dar nimic. Mă miră nota prea mare de pe IMDb, pentru că eu îi dau doar 7/10 totuși. E funny și într-adevăr, e funny în alt fel mai bun decât disperatul de Guardians of the Galaxy vol.2, dar oricât încearcă să pară mai indie și diferit, tot rămâne în tiparul Marvel/Disney.

Sursa foto: giantsizeteamup.com

Mumia reincalzita

de noiembrie 29, 2017
Off, aducerea lui Tom pentru o ciorbă reîncălzită, în speranța că și Tom va aduce mulți oameni în cinema, a cam fost un rateu. Mai ales că pare prost distribuit și automat, comparat cu Brendan Fraser e muuult mai slab. Și încă ceva: dacă Mumia asta, ar trebui să fie începutul unui univers comun al monștrilor clasici, atunci Universal o dă de gard din prima.

Mumia o da de gard, mai ceva ca Tom Cruise

Sofia Boutella joacă o prințesă antică și rea, care e îngropată de vie în urma unei trădări, undeva în deșert. Sacrofagul ei este descoperit și ea readusă la viață, în zilele noastre, de doi vânători de comori și un arheolog. Prințesa dorește să-și recapete tronul dorit și descatușează terori și forțe antice pe pământ.

Tot acest concept prezentat de regizorul Kurtzman este destul de vechi și fără aspecte originale. E chiar și foarte previzibil pe alocuri. Treaba cea mai proastă e că pe parcursul poveștii din punctul A în B, scenariștii umplu filmul cu momente care nu-și au rostul și nu funcționează mai departe. Devine și mai frustrant când menționează aceste aspecte a 2 a și a 3 a oară, în următoarele momente de respiro, în ideea că poate vor deveni amuzante. Mai sunt și personaje ca Dr. Jekyll care trag concluzii așa din fund și fac că povestea să pară menită să servească aspectul vizual și nu invers. Sofia Boutella o joacă mișto pe tânăra prințesă dornică de putere dar filmul pierde și la acest capitol pentru că reflectorul în loc să fie pe ea (și că da și titlul filmului), este pe Tom Cruise. Acesta încearcă să fie un fel de Nathan Drake din Uncharted, dar reușește să fie doar un Ethan Hunt.

Aproape de finalul filmului, eu mi-am dorit să-l fi avut pe Brendan Fraser prin preajma. N-o să mai îmi doresc cu atâta ardoare să văd următorul film cu monștri de la Universal. 5 pentru film, Tom și alergările sale marca integistrată.

Sursa foto: acast.com

Chinezarii cu americani

de noiembrie 26, 2017
Film cu chinezi, făcut de chinezi dar și cu niște actori de la Hollywood. Intră în scenă Matt Damon și Willem Dafoe. Mai e și Prince Oberyn din GoT, dar știți voi fetelor mai bine numele.

marele zid chinezesc si o prostioara

Damon și Oberyn, caută praf de pușcă și ajung la baza zidului, sunt găsiți de către niște străjeri, luați prizonieri, află că de-a lungul întregului zid e o armata care-l apară de niște chestii ce seamănă cu dragonii de Komodo și sunt prinși la mijlocul acestui război. Pauză de inspirație acum.

N-am să mint și o să zic că prima parte a filmului mi-a plăcut teribil. Vezi armurile diferitelor facțiuni ce apară zidul, felul în care gândesc și armele lor. Partea vizuală e foarte mișto și m-a dus cu gândul la elfii din Lord of the Rings.

Dupa această parte mișto, filmul răstoarnă situația când e nevoit să se bazeze pe profunzimea personajelor în pauză dintre bătălii. Damon se place cu o tânăra fată general, Oberyn îi aduce aminte că ei au venit pentru praful de pușcă, etc. Începi deja să căști atunci când nu's lupte și, așa devine mega plictisitor. Conceptul personajului e un mare clișeu, cel al filmului e interesant dar execuția e foarte prost făcută. Ultimul act e foarte grăbit, de parcă au fost nevoiți să taie niște minute bune din el și continuă să se complice singur dar mai ales inutil și pe final.

Incepe bine, are niște chestii interesante până la maxim jumatea sa, dar Dafoe e inutil în film, multe povești sunt complicate inutil și se termină împiedicându-se prostește în propriile ițe. 5/10 și păcat de Hollywood că fuge după banii chinezilor.

Sursa foto: talon.news

Am aparut pe Digisport.ro, dar nu cum imi doream

de noiembrie 22, 2017
Faptul că fost fan al lui Daum nu e un secret. Se vede din postările mele pe aici, comentariile pe social media și discuții cu oricine.

Alexandru Maxim marcand la nationala


Apoi, mie îmi plac jucătorii noștrii care sunt în afară (în vest mai ales, nu cei care joacă printre cămile, la prietenii de la Rovine sau vecinii țării) și chiar joacă. Cum era de bine de rău un Andone sau Chipciu, până în vara sau chiar Stanciu, Stoian ori Maxim. Mie chiar mi-a plăcut de el. A ajuns la Stuttgart în Bundesliga, a avut un sezon superb zic eu, apoi s-a mai stins, echipa retrogradand dar în 2.Bundesliga a pus umărul la promovarea imediată. A surprins apoi pe toată lumea când, cu puțin timp înainte de startul actualului sezon, a ales o mutare la Mainz. A primit și numărul 10, deci nu a fost luat de umplutură zic eu. Ziceți ce vreți de el: că e leneș, că nu joacă la potențial des, că are toane sau momente de sclipire doar, e în Bundesliga și joacă din 2013 acolo. Părerea mea e că e mai talentat decât Stanciu, deși la acesta e un alt subiect pentru că în Brussels, nu are continuitate și nu arată ce poate și chiar Budescu. Dar na. Fiecare din noi e selectioner. Eu l-aș fi jucat pe Stanciu în stânga, Maxim în centru și Budescu în dreapta ca un trio în spatele vârfului. Dar să revin la Maxim.

Acesta a mai prins lotul (național; căci de el e vorba doar) chiar marcând în meciul cu Armenia, golul care ne mai dădea speranțe. N-a fost să fie mai mult, dar omul era în vederi, chemat și jucat.

A venit musiu Contra, cu spiritul autohton și cunoașterea mai bună, pasămite, a jucătorilor, a posibilităților, sistemelor și a tuturor chestiilor ce ține de Romanika. Buun. Maxim pe nicăieri în ultimele două meciuri din preliminarii cât și în cele două amicaluri din sfârșitul anului. Fiind un admirator al lui Alexandru, am văzut că omul tot poștă poze din Portugalia, fix când națională era în cantonament pentru jocurile cu Turcia și Olanda. Mă gandes: “ia uite băi nene, cred că e în vacanță dar și-ar dori probabil să fie în țară să joace contra lui Depay, Blînd sau Cillessen. Hai să-i scriu ceva să vadă jucătorii ăștia de la națională că mai sunt și spectatori că nu îi înjură doar, dar să-mi exprim și indignarea într-un mod mai indirect că nu a fost chemat”. Scriu eu, șterg, scriu iar și iese asta:

Pacat că nu ești la București totuși. Mai sunt(em) unii care te vrem în galben și cu #10 decât selectioneri noi care nu schimbă nimic. Dar deh, clică se reîntregește acum. C < D

La o zi parcă, omul îmi da un amărât de like la comentariu. Mă gândesc eu iar: “ba bine că și-a făcut timp să dea un like, înseamnă că și-ar fi dorit să fie cu națională aici și că mai apreciază suporterii”. Mă gândesc undeva în absurdul capulu meu că s-ar putea ca niște proști de “reporteri” să ia cu un sniping tool toată treaba și să îi dea alt înțeles. Dar e prea exagerat până la urmă, mă gandesc.

Ei bine, după câteva zile, apare articolul asta pe site-ul Digisport: "Maxim, de acord cu cei care-l cer în lotul selectionerilor care nu schimbă nimic".

Fix comentariul meu, marele “acord” al lui Maxim în toată tărășenia și un articol lung efectiv despre faptul că omul mi-a dat like la o incurajare.

Credeam că astfel de căcături și aberații nu au loc decât în tabloide. Sau mă rog, în cele de sport ca GSP ori Fanatik. Dar nu mă așteptăm că un post sportiv pe care-l credeam bun, cu prezentatori echidistanti în general, să facă din astea.

Las pe fiecare să ia ce crede de cuviință din lucrurile întâmplate. Eu am vrut să relatez lucrurile așa cum le-am intenționat și nu cum le-au dat ăștia pe site și facebook.

Sursa foto(asa de lene): digisport.ro

Un anime in 3D: Gantz: 0

de noiembrie 22, 2017
Animația 3D inspirată din manga-ul cu același nume, acoperă foarte fidel capitolele scrise de Hiroyo Oku. Poate nu are profunzimea adaptărilor după Ghost în the Shell sau Akira, dar e foarte distractiv dacă îi pot spune așa și extraordinar de bine animat.

posterul filmului animat Gantz zero

Ca să încerc să fac și pe cineva din afară să fie interesat de acest film am să zic asta: este vorba de un extraterestru care aduce împreună într-o camera oameni care au fost pe punctul de a muri în accidente, le dă niste arme și costume speciale pentru a lupta cu diferiți extratereștri/monștri ce apar în zone ale Japoniei. Dacă înving aceste creaturi, primesc puncte, iar la un număr de x puncte, își pot primi viața înapoi. Mda. Ceva ce putea să iasă din capul unei persoane numai din est :)

Motion capture-ul este la cel mai înalt nivel văzut de mine până acum. Cu mult peste filmele acela Final Fantasy, Halo sau Resident Evil. Cu siguranță va fi un punct de referință pentru viitoare producții asiatice de genul.

In rest, e pur și simplu un film de acțiune, cu destul de mult gore și innuendo-uri sexuale. Dar ce acțiune. Nu cea de Hollywood ci mult mai calitativă și desenată altfel. Trebuie să fii deschis puțin cu el și să-i acorzi o șansă, dacă nu ai mai văzut așa ceva înainte pentru că eu zic cu mâna pe inima că merită lejer. Pentru cei (puțini) ce știu despre ce e vorba, măcar din anime-ul din 2004, aveți ceva super mișto de vazut!

E un subiect matur, cu acțiune și violență presărate cu puține fete cu sâni mari, pentru că e o animație japoneză totuși. 8/10 și sper maxim să mai facă și alte segmente din manga în acest fel.

Justice League e aici

de noiembrie 21, 2017
Așteptam filmul ăsta de când eram mic și am văzut în desene că Batman se întâlnește la un moment dat cu Superman. Mai ales după posterul pus bine și în I Am Legend! Hai să incepem!!!

Justice League poster

Fată de BvS, aici toate personajele sunt mai bine trasate. Era clar că după ce BvS a fost criticat pentru că s-a luat prea mult în serios, iar WW a avut un echilibru și o poveste bine spusă, trebuiau oarecum să meargă și cu acest film în direcția asta. Doar că nu puteau din prima, pentru că păreau prea disperați/inspirați de Marvel, sau pur și simplu nu au vrut.

Intra în scenă Flash. Cel care aduce fazele comice. Dar nu singurul. Aici avem și un Aquaman (fără spoiler sau ceva am să fac referire la o faza cu el și lasoul lui Diana Prince). Acesta pare un rebel fără cauza care nu își ia în primire rolul de protector/prinț/șef/ce o fi, al oceanelor. E clar că mai marii studiourilor au cerut că tonul filmului să nu mai fie așa gri. Plus că a mai fost adus și Joss Whedon (regizorul și scenaristul de la Avengers 1 și 2) pe lângă probleme personale ale lui Zac Snyder. Nici Steppenwolf nu e strălucit. Îl știm cu toții din desenele animate Justice League de când eram mici. E clasic. Ce poți face cu un personaj negativ așa de simplu și clasic? Mai nimic. Sau mă rog, nu mai mult că acum. Sigur, puteai să rosti să-l aduci în prezent, cu un upgrade că cel al lui Scarlett Witch sau Quciksilver din Avengers. Numai că DC nu-și permit asemenea chestii acum când franciză nu e într-un punct bun. Marvel poate. Aia e. Mai departe! Cyborg e personajul cel mai trist și la propriu și la figurat. Superman apare și el, cum nu mă așteptăm să reapară. Dar na. Aici iar mi s-a părut un risc pe care studiourile l-au luat și a cam fost rateu. Franken-Superman (o să vedeți de ce) este ceva de care ne puteam lipsi. Se pare că pământul ăla de se ridicase de pe coșciugul sau la finalul Batman v Superman, a fost doar niște fum în ochi. Rateu, da.

Mi se par și efectele cam slabe uneori. Adică Steppenwolf e dubios cu aspectul sau de vikingo-țap, Cyborg e iar evident CGI în multe dați și Flash la un moment dat când aleargă, parcă e clar pe o bandă la Worldclass :)

Lasand astea la o parte, scenele de acțiune sunt făcute exact cum trebuie și aici mă gândesc la cea de la început cu Wonder Woman când salvează niște ostateci, luptele cu Steppenwolf (ambele). La asta e bun Zac și Joss.

Din păcate se vede că au tăiat ceva faze din film, aici influența celor de la studio mi se pare aiurea. Sunt unele momente în film în care eroii sunt prinși într-o chestie și după, imediat îi vezi plecând către altceva ca și cum treaba s-ar fi rezolvat deși privitorul nu vede nimic concludent. Probabil că o să vedem Director’s Cut, care va fi la fel de diferit ca și în cazul BvS, în câteva luni insă. Mi-a plăcut maxim și că au inclus puțin din coloana sonoră a lui Batman din 1989. Superb Danny Elfman!

Daca nu te duci cu așteptări mari (deși eu, că fan Batman din 92, nu aveam cum să nu mă duc așa) și pregătit pentru ceva mai light, o să ai o surpriză plăcută. Dacă vrei ceva gen Avengers, cu dezvoltare perfectă a personajelor, acțiune fără greșeală și CGi perfect, o să fii crunt dezamăgit. E amuzant, plăcut și ceva de vineri după muncă. 7/10

Sursa foto: technobuffalo.com

De ce suntem asa diferiti de parintii nostri

de noiembrie 18, 2017
Am avut de ceva timp întrebarea asta. Mă gândeam, cam de când am început să mă gândesc mai serios la viață, oameni, aspirații și chestiile astea mai greu de rumegat, de ce este o diferența mare de gândire față de ai mei părinți. Și chiar nu puteam atunci să o văd. Mi se părea doar foarte aiurea că trebuie să suport eu chestia asta și multe lucruri spuse sau gesturi explicate (în rarele momente în care am dorit să fac asta, tocmai în ideea că o să-i fac să înțeleagă cum gândesc și ce m-a determinat să fac un anumit lucru) lor, s-au lovit de pereți sau, în unele cazuri, au fost înțeles cam de-a-ndoaselea.

jocuri uitate de generatia actuala

Am început apoi ușor, ușor, în diverse ocazii, să mai vorbesc cu părinții lui x sau y, ai unei prietene sau altă și am văzut că nu's diferiți așa mult precum credeam. Sau mă rog, că nu erau ai mei așa închiși la minte în unele aspecte, precum îi vedeam. M-a bucurat pe de-o parte dar na...m-a intrigat ulterior treaba asta. De ce dracu' tot le e greu să înțeleagă unele chestii din prezent, de ce e greu să accepte niște realități ale vremurilor astea, de ce nu vor să ia de bun câteodată ce le zicem noi, copiii? Mă gândeam și la viitor și-mi spuneam că eu noi voi fi așa depășit sau obtuz cum au fost cei dinaintea mea. Pe de altă parte, mi-era puțin frică să nu ajung și eu cu copiii sau fie și tinerii de peste 20 de ani cum sunt ai mei cu mine și prietenii mei. Începutul acestei frici au fost chestiile văzute în prezent: pur și simplu nu înțeleg de ce ăștia mici de pe acum stau așa mult pe telefoane, tablete,etc în loc să se bucure de jocuri reale cu mingea, skateboardul, patinele pe afară? De ce le trebuie telefoane de la vârste sub 10 ani când eu l-am avut la majorat abia și atunci cu banii făcuți de la ziua mea? De ce trebuie să aibă gadget-uri pe care eu nu le visam la vârstă lor? Și multe altele care nu-mi vin exact acum în minte...

adevarul schimbarii generatiilor

Raspunsul pe scurt, zic eu, este: realitatea vremurilor. La noi, generația '85-'90 să zicem, realitatea era asta: un calculator era scump și nu și-l permitea orice părinte. Aveau cei cu bani din clasa deja din 1-4. Eu am avut la 15 ani primul computer, după un efort al tatălui, destul de mare zic. 950$ erau bani în 1999-2000. Am zis computer, pentru că am avut înainte de asta și un calculator. HC-90 pe numele lui, printre primele calculatoare românești făcute înainte de Revoluție. Telefonul mobil l-am putut primi la 3 ani mai târziu, în 2003. Pare cam târziu când citesc acum, dar asta era normaltiatea mea și a vremurilor în care am crescut. Să nu am adidași scumpi, să am computer abia la 15 ani și mobil chiar mai târziu. Mai ales că alți prieteni, cu situații materiale mai precare, au avut aceste 'luxuri' mult după mine. Lăsând partea tehnologică la o parte, mă gândesc și la felul vieții de zi cu zi. Trebuia să zicem bună ziua oricărui vecin întâlnit când duceam gunoiul, când eram în față blocului sau pe oriunde îl/o vedeam. Mi se părea ceva exagerat mai ales că vrei, nu vrei, trebuie să faci un anumit lucru care până la urmă ține de ține și pentru care tragi tu ponoasele după. Ei erau de părerea că ponoasele astea, erau trase de ei, că veneau domne venici buluc la ușa, să se plângă că nu au fost salutați de odrasla. M-am gândit la exemplu asta, pentru că asta a fost problema lor cu noi, ăștia care nu ascultăm orbește orice indicație din asta, care aducea a ordin. Ei marii, eu mic, clar cel mic mereu greșește și clar nu se poate să aibă el (vreodată) dreptate și ei nu. Mă frustra acest gând și adevăr până la urmă, dar în timp, am reușit să-l accept și zic eu, că și înțeleg.

Pentru ai noștri, clar a fost și mai greu cu toată această realitate. Născuți în jurul lui 1950, când abia apăreau televizoarele și începea sau urmă să înceapă acel boom al tehnologiei, au putut face cu greu față la această sarabanda a anilor. Îmi zicea tată la un moment dat: “băi gândește-te că eu când eram în liceu și facultate chiar, noi nu aveam mașini de spălat rufe, televizoare, ci abia un radio și mâncare iarnă.” Așa că îi înțeleg când vine vorba de tehnologia asta nouă, oricât mă enervează pe mine că sună sau întreabă orice tâmpenie legată de trimiterea/primirea unui mail sau apariția unor aplicații ciudate în telefonul cu Android. Totuși, oamenii ăștia nu aveau tv acu 50 de ani și acum, de bine de rău, o ard pe tablete, smartphone-uri și trimit sau forwardeaza un mail. Treaba de neînțeles e asta cu mentalitatea pe care o încercau să ne-o imprime. Asta cu fă aia și zi aia că așa e frumos, hai la rude că sunt rude și “trebuie” să le vezi, fără alt motiv. Mai e și chestia că nu înțeleg un NU când îl zici. Asta probabil pentru că ei nu au avut ambiția asta să încerce chestii pe cont propriu până mai taziu în viață, nefiind mentalitatea asta de azi, în care copilul vrea să nu mai stea cu părinții și să-și cumpere o casă și mâncare pe cont propriu.

Oricat mă deranjează lucrurile repetitive la părinții oricui, oricât mi se pare aiurea că ei deși au o vârstă de 50-60 ani și își dau o părere, li se pare mai avizată decât a noastră, chiar dacă avem în jur de 30 de ani, văd acest comportament superior și la mine, vizavi de cei cu vârste mai mici. Deși există, aș spune că e totuși la un nivel mult mai mic și cred eu, că va rămâne așa.. Deci, oricât de diferite ne par niște generații trecute față de noi, să nu ne speriem când vedem că și noi împrumutăm câteodată din trăsăturile astea. Păcat doar că cei ce vin din urmă, vor fi cred că, generația cu cea mai mare depărtare de relații interumane, natură și existența dar și cu cea mai mare apropiere de tehnologie. Dar despre asta, altă dată.

Sursa foto: negruvoda.eu ; metro.co.uk

Filmul ce ar trebui pierdut in orasul pierdut!

de noiembrie 16, 2017
Regizorul James Gray ne spune povestea lui Percy Fawcett care își abandonează sotia și cei trei copii mici pentru a descoperi un oraș pierdut în jungla amazoniană.

the lost city of Z poster on my website

Mi se pare o poveste îmbrăcată așa în straie pentru secolul 21 și probabil nu cum a fost intenționată original de autorul cărții. Regizorul încearcă să ne facă să credem că motivația lui Percy este să facă oamenii să înțeleagă că băștinașii nu sunt niște simpli sălbatici ci și o civilizație antică demnă de studiat. Treaba e că povestea e una a omului alb, unde Sienna Miller este singura femeie ce apare în film, iar cei din civilizația amazoniană nu primesc replici, voci sau vreo istorie a personajului.

Filmul, dacă vrei să fii cârcotaș, constă în: SPOILER ALERT Percy găsește fonduri să plece în junglă, pleacă, găsește ceva dar nu destul, se întoarce, vrea să plece iar mai mult, pleacă, găsește ceva, nu destul, se întoarce, obsedează să plece iar, pleacă cu copilul cel mare, jucat de Tom Holland, nu se mai știe de el, sfarsit.

La finalul zilei, pare puțin cam lung și interpretarea mi se pare cam liniară de parcă actorii nu și-au dat interesul destul. Putea fi mișto și mai interesant dar aia e. Totuși e o poveste despre curaj și descoperiri într-o epocă a acestora. 6/10

Sursa foto: denofgeek.com

Recenzie la Omul din Intuneric?!

de noiembrie 14, 2017
Don’t Breathe sau Omul din Întuneric, cum e tradus (prost) la noi e cel mai apropiat lucru de un film al lui Hitchcook în zilele noastre.

Don't breathe poster

Avem trei inși, hoți cum ar fi, dar găinari mai exact, care vor să spargă casa unui bătrân orb, auzind că acesta are o avere ascunsă în ea. Numai că, spre surprinderea lor, bătrânul nu este așa neajutorat pe cât pare.

Ideea filmului e foarte mișto și simplă, iar execuția e de multe ori foarte bună. Vezi un thriller cu elemente horror. Momentele tensionate sunt foarte dese, mai ales după ce tinerii intră în casă. E foarte bine creată și expusă această tensiune și experiență de intrare într-o casă străină, unde nu știi ce te așteaptă, mai ales dacă este și cineva în ea.

Partea negativă e că, în ultimul act, filmul îți aruncă ceva în față, o informație care putea să lipsească și, încercând să devină mai intrigant și să treacă peste simplitatea care a mers foarte bine până atunci, se complică inutil și...se strică puțin, da.

Foarte bună alegerea lui Stephen Lang pentru rolul de bătrân orb. E tipul rău din Avatar de la sfârșit, pentru cine nu știe. Îmi place și ce face cu personajul pentru că la început pare un bătrân orb și fragil, iar după ce vezi că bănuiește că are hoți în casă, se transformă într-un monstru. Și face asta așa mișto din punct de vedere vizual (culmea) deoarece are foarte puțin replici în film! Vreo 13 la număr doar.

Eu o să-i dau un 7/10 pentru că mi-a plăcut foarte mult, cel puțin o jumătate din el și e de văzut pentru fanii de thrillere.

Sursa foto: thisisinfamous.com

Continuarea decaderii PdC

de noiembrie 13, 2017
Au trecut anii peste franciza Disney, universul Piraților din Caraibe cât și peste căpitanul Jack Sparrow și e mișto că au luat asta în seamă. Salazar, care a murit și a devenit blestemat din cauza unui tânăr Sparrow, gen CGI Depp, vine acum după piratul nostru. Și mai apare un tip tânăr care caută tridentul lui Poseidon pentru scopurile sale personale secrete, după cum obișnuiește orice film din această sagă.

posterul filmului PIratii din caraibe - razbunarea lui Salazar

Javier Bardem e mișto că personaj negativ aici. Foarte intimidant, cum de altfel e și în Skyfall sau No Country for Old Men. Vezi cum tânărul Jack îl păcălește pe acesta și devine faimosul căpitan Sparrow dar asta apare și în trailer deci un minus aici.

Actiunea se complică ușor ușor, până când, dacă nu ești odihnit sau într-o zi liberă la film, îți e și greu să urmărești intriga. E aproape la fel de inutil ca și Pirații din Caraibe 3, unde pur și simplu nu mai știai câte fire narative sunt și ce logică au. Aproape zic. Apare și Barbossa că na, trebuie un Geoffrey Rush, o vrajtoare, niște soldați ai regelui sau cineva dintr-o instituție oficială pe urmele lor,

Trebuie zis că Jack Sparrow din acest al 5 lea film este în alt punct al vieții decât Jack din primul film. Se și vede după acțiunile și fazele per țotal din cele doua filme opuse: în primul, el părea un pirat stupid, fără minte și care se ghida după noroc. Asta până când i se vedea planul mare concretizat și toți rămâneam uimiți, cu atât mai mult cei din film. Acum însă, pare că orice reușită din film, este din cauza norocului sau a ajutorului altora.

E un film de acțiune ok, amuzant, prea mult după mine, dar hei, așa e Disney văd, în francize de succes după un timp. E ceva din primul film ce nu au mai nimerit în următoarele sau din ce în ce mai puțin să nu fiu chiar rău. 6/10 cu indulgență pentru bătrânul Jack. Hip hip hurray!

Sursa foto: linkedin.com

Cand europenii fac filme la Hollywood

de noiembrie 10, 2017
Ce să fie aici?! O comedie SF cu Anne Hathaway și Jason Sudeikis.

colossal movie poster

Ea o joacă pe Gloria, o petrecăreață din New York ce rămâne fără job și prieten și e nevoită să se întoarcă în orașul natal. Aici se întâlnește cu un fost prieten din copilărie, Sudeikis, care o ajută să se pună pe picioare. Puțin după asta, un monstru apare in Seul și face ravagii prin oraș. Ușor ușor, Gloria se prinde că e o legătură între acel monstru și bețiile ei de la barul lui Oscar(Sudeikis).

Imi place pentru că mulți se pot identifica foarte bine cu personajul principal. Și odată ce există conexiunea asta, filmul devine mult mai interesant. Interpretarea lui Hathaway e foarte bună, dar deh, e totuși (cred) în prima categorie de actori de la Hollywood, în creme de la creme.

E un film care nu prinde la oricine. Îți poate părea puțin exagerat sau forțat, dar e SF totuși. Dacă nu ai rezonat vreodată cu filmele Godzilla, King Kong sau Pacific Rîm, să nu mai zic de anime-uri cu roboți precum Evangelion sau Gundam, nu vei rezona nici cu Colossal. Asa că să știi.

Dar pe lângă monștrii care atacă estul, filmul are și o poveste despre cum e să fii plecat din cauza unui lucru asa de mult timp încât să uiți de ce ai încercat să-l eviți, pentru că în final să realizezi exact de ce ai făcut-o. E o lecție despre cum să treci peste lucrurile care te țin în loc și îți fac rău. O lecție destul de altfel spusă și în cel mai ciudat mod.

Cu toate astea, premisa e mișto, interpretarea e mișto, subiectul și lecțiile sunt super mișto, un rol în sfârșit altfel pentru Jason Sudeikis, care nu e mereu tipul super de treaba și gândirea outside the box, au urcat notă la 7/10 pentru acest film...da, mișto.

Sursa foto: cineworld.co.uk

Femeia Fantastica (si misto)

de noiembrie 09, 2017
Am fost la el pentru că se anunța ceva intresant, efecte bune, eram curios cum evoluează universul DC și normal, că urma să o văd pe Gal Gadot, 2 ore și ceva în fustă scurtă, pe ecran mare...numai plusuri hehe.

wonder woman poster

Asadar, după un început cam greoi și chiar slăbuț după unii, vezi Man of Steel(care mie mi-a plăcut mult de tot) dar mai ales Suicide Squad, DC și Warner Bros. încearcă și ceva special ce Marvel nu a făcut până acum: un film cu erou principal feminin. Și eu zic că le-a ieșit. De ce? Păi să vedem:
(Spoilere în continuare)

Personajul în sine e jucat bine de actrița israeliană, ca o persoană prea pozitivă, naivă și inocentă pentru lumea pe care are s-o descopere. Cel al lui Chris Pine a fost destul de ok, nu prea interesant dar a recuperant foarte mult la chimia de pe ecran cu Gal. Amândoi aveau o conexiune în orice scenă apăreau.

Actiunea a fost bine realizată, chiar peste cea din Batman v Superman aș zice. Unele secvențe deși te încordau, chiar provocau și puțin amuzament care a fost dozat foarte bine pe parcurs. Și mă bucur că față de Marvel care exagerează cu comedia, DC-ul sta foarte bine la acest capitol.

In termeni de antagoniști, aceștia nu prea au fost la înălțime. Dr. Poison mi s-a părut un personaj care putea fi interesant dar nedezvoltat suficient, Generalul Ludendorff a fost ce trebuia să fie un antagonist în tiparele clasice. Chiar și ideea cu gazul minune care da putere supraomenească e puțin fail. Vorbind de fail, deși pare mișto la prima impresie, revelația lui Ares și cine e el exact în film, pare, după 10 secunde de gândire, foarte banală. În schimb, motivația lui e foarte reală și m-a dus cu gândul la personaje ca Jokerul lui Heath Ledger.

Alta chestie mișto a fost că filmul e bun și luat așa singur că atare. Nu e nevoie de vreun Batman sau Justice League pentru a introduce sau lega personajele. Sau chiar dacă e, mă bucur că filmul n-a făcut-o și a stat pe propriile picioare.

Wonder Woman a fost filmul care a mers în totalitate pentru DC față de restul și a dat și personajului o poveste mișto. 7/10 și aștept(am) Justice League.

Sursa foto: posterposse.com

Musical si animatie? Cam da

de noiembrie 08, 2017
Long time no see. Am făcut o mică pauză, de vrute sau nevrute, dar despre asta în altă postare mai pe larg.

Azi vreau să vorbesc despre un film de animație foarte mișto văzut: Sing

Intr-o lume plină cu animale umanoide, un impresar și proprietar de teatru, pe nume Buster, încearcă să găsească nouă voce prin care să reînvie business-ul din clădirea primită cadou de la tatăl sau și care este pe cale să îi fie luată de stat.

Sing poster

Cam asta e premisa. Dar tre să fie și o complicație, că lucrurile să meargă din rău în mai rău până să meargă bine și filmul să se termine pozitiv. Cam asta e și povestea sinusoidală din majoritatea animațiilor bune. Mai bagi și o lecție de învățat pe parcurs și ajungi la ceva foarte bun chiar.
Asadar Buster organizează un concurs pentru a găsi o voce pe placul sau, pentru care, printr-o eroare de dactilografiere, se adaugă niște zero-uri și se ajunge la 100,000$. O suma pe care Buster nu o poate plăti în ruptul capului.

Mi-a plăcut că personajele principale ce vin la audiții, sunt cu povești diferite, familii diferite și cu situații foarte “relatable”. Și unice, am uitat să zic unice. Dar multe altele sunt foarte amuzante, la fel că și selecția cântecelor pentru audiții. Oricât de sceptic sunt la animații în ziua de azi, pentru că apar un milion pe an, majoritatea mediocre, acesta e peste medie și m-a făcut să rad la mai multe faze decât mă așteptam :)

Cu un buget de 75milioane de $,destul de mic și pentru animațiile de azi (dar în mare parte datorită numelor mari de actori care și-au împrumutat vocea pentru film că: Matthew McConaughey, Reese Witherspoon, Scarlett Johansson, Seth MacFarlane sau John Reilly) cei de la Illumination, surprind foarte frumos cu unul di lb puținele musical-uri pe care le-am putut vedea cap-coadă(dacă spun că am mai văzut doar Lala Land și Singing în the Rain, vezi că acesta e un film bun). 7/10 pentru o comedie muzicală foarte mișto.

Sursa foto: https://www.traileraddict.com

Sunny Beach 2017

de septembrie 26, 2017
Am vorbit vara asta de plecat la mare cu Alex şi Flori, dar între timp, noi am fost şi prin Barcelona cum am detaliat AICI.

Nessebar si vederea catre Sunny Beach

Am găsit totuşi o varianta rentabilă pentru noi şi interesantă pentru ei: Bulgaria şi mai ales Sunny Beach, o staţiune în care am "descălecat" pentru a 3 a oară. Deşi că număr de kilometri nu e departe de Bucureşti (320km pe A2 la noi se fac în puţin sub 3 ore), lipsa unei autostrăzi în Bulgaria şi drumurile proaste în general de la Giurgiu/Ruse până spre Varna, au făcut că durata să ajungă la 5 ore.

Deşi am plecat cu noaptea în cap, am ajuns pe la 12 la cazare şi după la plajă. Ca idee doar. Că n-am mai făcut plajă la ora aia, ci am mers puţin de-a lungul malului să vadă şi restul cum este pe litoralul bulgar. Bineînţeles că ne-a prins oboseala din urmă, am venit la apartament şi am băgat un mare somn de prânz, ca după să mergem să mâncăm în Nessebar. Şi ce mâncare bună cu midii, păstrăv şi alte nebunii d-ale marii. Am revenit la cazare şi am dormit cred că, cel mai mult din ultimii 2-3 ani. Dar pe lângă durata, am dormit şi bine de tot.

Old Nessebar road

A urmat plajă în a două zi, atât la nisip cât şi la piscină de la cazare. După prânz am plecat perpedes către centrul Sunny Beach, pentru o cină şi nişte mini golf. Nu zic cine a câştigat (eu!) dar a fost mişto mai ales pentru că toţi în afară de mine, nu mai jucaseră până atunci acest joc.

castigatorul de la mini Golf

Ultima zi a fost petrecută între plajă la piscină şi nisip pe zi, iar după prânz am făcut un ultim drum către Nessebar pentru a lua cina din nou la o terasă urmata de niste amuzament in parcul de distractii de acolo. Imediat ce am văzut o oferta bună (o sticlă de vin alb cadou pentru grupuri de minim 4) am ştiut şi unde să luăm masă. Ne-am mai plimbat prin superbul Nessebar şi străduţele înguste asemănătoare unui orăşel grecesc dar în cele din urmă, a trebuit să plecăm la culcare.

Nessebar streets

Am decis să plecăm devreme în ziua 4 cu drumul către Vama. Anul asta nu ajunsesem prin Vama şi m-am gândit că dacă nu treceam pe acolo nu aş mai avea alt prilej până la anul. Deci, un mic ocol dar meritat. Am ajuns fix la prânz pentru a mânca la Canapele, unde altundeva?! Doar că Vama asta mă uimeşte de la an la an. Mereu clădiri noi, agenţii de pariuri acum, 3 locaţii de "La Canapele", noi fiind la o împinge tava. Care a costat 22lei pentru o supă şi o farfurie de peste cu legume la grătar. Nu mă aşteptăm pentru ceva de tipul asta, dar aparent în direcţia asta merge Vama. După această masă, nu puteam pierde prilejul de a mânca o clătită uriaşă de pe Magheru. Terminând periplul din Vama, am plecat pe A2 către Bucureşti şi aglomeraţia prinsă fix la intrarea în oraş, ajungând la ora de vârf, în jur de 18.

A fost o escapadă mişto, mai ales că nu mai credeam că se concretizează. Ieşind ieftin la preţ, fiind şi 4 inşi dar mai ales, bine la distracţie, a fost bine zic eu pentru toţi. Poate la anul repetăm o ieşire ca asta în Sunny Beach, Nessebar sau Varna. 

In IT poti avea incredere...ca te va speria

de septembrie 22, 2017
N-am văzut mini seria din 1990, dar după ce review-uri şi note am văzut la acesta, am decis să mai merg şi la un horror în cinema, după mulţi ani. Mai ales că nu am văzut nici un film din cele două Conjuring.

posterul IT

Aşadar clovnul care terorizează un oraş mic, pe nume Derry, o dată la 27 de ani. Mai ales pe copiii oraşului, aceştia fiind cel mai uşor de speriat şi răpit. Îmi place în primul şi primul rând că e nerecomandat sub 15 ani la noi, ceea ce se traduce printr-un "R rating" la americani. Adică interzis minorilor neînsoţiţi sub 17 ani. Deci violenţă şi limbaj explicit cât cuprinde, în acest caz. Sunt obişnuit că atunci când e vorba de copii, în toate filmele horror, dacă e vorba de ceva violent sau explicit, camera să-şi schimbe unghiul, să fie nefocusata, etc. dar aici nu e cazul, pentru că momentele alea nu vin. Te gândeşti că fiind copii pe ecran, filmul nu va arata ceva clar violent, dar te înşeli amarnic. Mi-a plăcut curajul asta de a arata nişte faze cam greu de digerat.

Apoi avem copiii, care sunt o bandă de tocilari, de unde şi numele lor "the losers club". Parcă apariţia Stranger Things, a repus pe tapet, folosirea şi găsirea unor copii în astfel de filme, care joacă foarte bine. Toţi sunt foarte naturali şi parcă fac asta de ani buni.

Avem şi atmosfera dată de regizorul Andy Muschietti, care este aproape perfectă pentru ceva ce vine din mintea lui Stephen King. Îmi place vibe-ul oraşului, personajele adulte, felul în care este văzută lumea de adulţi sau copii de-o potriva. Sunt foarte multe lucruri perfecte aici, încadrate superb de regizor. Nu am citit cartea dar am văzut multe alte ecranizări după cărţile lui King: Green Mile, Shining, Mist, Secret Window, Carrie, Dreamcather şi pot spune că viziunea lui asupra vieţii şi a oamenilor în general e una destul de neagră. Ori asta nu se prea vede aici. Adică, ok, vedem că adulţii, atât cât ni se arată, sunt nişte personaje fără aspiraţii, un trăi bun sau pozitive, dar atmosfera oraşului în rest nu e una foarte gri. Aici ar mai fi putut lucra regizorul, la aspectul şi cromatica cadrelor exterioare. Sunt foarte colorate şi mi se pare în mare contradicţie cu atmosfera din casele copiilor sau apariţiilor clovnului.

Vorbind de clovn, Bill Skarsgard, este bun în rol, destul de înfricoşător aş zice, deşi se putea şi mai şi, după mine. Am înţeles că au mers pe un actor care pe lângă factorul de groază, poate fi jucăuş. În finala pentru acest rol ar fi fost şi Hugo Weaving, care a pierdut rolul fix pentru faptul că a părut doar înfricoşător şi nu jucăuş.

Oricum faţă de tirada de filme de groază foarte mediocre, IT este un film bun, fresh şi care mă face să-mi lipsească Stranger Things şi mai mult până în Octombrie. 7/10 lejer de la mine.


Sursa foto: bloody-disgusting.com

Fugi! la acest film. E altfel

de septembrie 21, 2017
N-am mai văzut de ceva timp un horror-mystery şi după notele bune, am zis să-l încerc pe acesta.

get out poster

Get Out, porneşte de la premisa filmului Ghici Cine Vine la Cină, numai că o modelează altfel, adaugamdu-i elemente horror, de mister şi mai ales, conform realităţii din zilele noastre, ceva rasism. Jordan Peele (pe care unii îl ştiu din Key and Peele şi care aici e regizorul) se vrea aici un critic al liberalismului albilor care se văd drept empatici faţă de negri, numai că această empatie se extinde doar până la controlul acestora. Filmul nu se vrea o săgeata către neo nazişti sau alte astfel de "clase", mai ales din America, ci una către acei oameni ce se declara complet lipsiţi de rasism, dar care fac acest lucru doar pentru a-şi păstra dominaţia asupra poporului de culoare, în cel mai prefăcut şi perfid mod posibil. 


Filmul de la început la final e foarte dubios, să-i zic cel puţin aşa. Muzica te duce cu gândul la un thriller plin de mistere al "magicianului" Hitchcook. Mereu aspectul necunoscutului este prezent şi te atrage la fiecare pas. Cumva în acelaşi fel în care îl atrage pe protagonistul filmului. Planul filmului te prinde uşor uşor şi creşte asemenea unui vas sub presiune. Nearatand nimic în mare neregulă, decât atunci când e prea târziu. 

Inteligenţa personajelor e un punct în plus. Faţă de alte filme horror, unde ai o stare de lehamite când vezi un comportament ilogic, aici mereu personajele sunt mănate de o stare de suspiciune. Ceea ce pe mine unul, mă fac să mă uit cu un mai mare interes, văzând că se comportă logic de multe ori şi precaut.

Get Out nu înlocuieşte sperieturile cu glume, cum te-ai aştepta de la un comic ca Peele. M-a bucurat asta. În schimb, le echilibrează cu momente şi comentarii sociale penibile. Eu l-am văzut de 7/10, pentru că a părut ceva fresh în cadrul acestui gen de film. Merită văzut pentru suspansul creat dar mai ales personajele construite.

Sursa foto: foxforcefivenews.com

Un thriller interesant, dar nu prea

de septembrie 08, 2017
Filmul lui Gore Verbinski după romanul eponim, este ceva...interesant să spun.

A cure for wellness poster

Avându-l în rolul principal pe americanul cu nume olandez, Dane DeHaan, cunoscut pentru Chronicle şi Spider Man sau Metallica Through the Never, pentru cunoscători, acest thriller psihologic, că nu pot să-i zic horror, începe foarte bine. Lockhart (DeHaan) este trimis să-l aducă înapoi pe CEO-ul firmei unde lucrează, care a rămas la un centru de wellness din Alpii Elveţieni. Ce pare a fi o misiune uşoară la început, ajunge a fi o călătorie, uşoară dar sigură, spre trecutul întunecat al centrului şi mai ales al motivului pentru care pacienţii continuă să stea acolo, dorindu-şi leacul, în timp de Lockhart însuşi, începe să-şi pună la îndoială propria sănătate mentală.


Cum spuneam, cadrele, cinematografia şi culorile din prima parte a filmului sunt superbe. În multe momente ale filmului, ele vin fix când trebuie şi cât trebuie, mai ales acele cadre filmate la Castelul Hohenzollern din Germania, când peisajul şi mai ales locaţia, devin un personaj secundar.

De când am văzut Chronicle, am rămas cu ceva de la DeHaan şi nu cu faptul că seamănă cu DiCaprio când era tânăr. Deşi în acest film, m-a dus cu gândul către Shutter Island. După această introducere foarte bună şi imaginile de care ziceam, rămâi doar cu interpretatea lui DeHaan în partea a doua, pentru că filmul o ia în jos binişor. Deşi are multe momente trippy, intrigante şi chiar claustrofobe. Acest derapaj de final cred că apare şi din dorinţa filmului de a ne forţa un final fericit nu înainte de a încerca să ridice nişte întrebări despre societate şi ale sale nevoi sau înţelegeri pentru "a trăi bine" sau "ambiţia pentru puritate". Că le face bine sau prost, la momentul oportun sau nu, depinde de fiecare privitor.

Mie unul mi-a părut că încearcă să termine într-o notă fericită, puţin contradictorie cu ceea ce vezi până atunci. O idee mai bună mi s-ar fi părut să fi păstrat notă aceea şi la final, cam cum a făcut Fincher în Girl with a Dragon Tattoo. Dacă totul e gri în film, nu are sens să faci finalul roz. Încă o meteahnă a Hollywood-ului şi de asta îi dau 6/10. Rămân cu dorinţa să-i văd le DeHaan şi DiCaprio împreună într-un film. Poate chiar jucând nişte fraţi.


Regele Arthur - varianta Guy Ritchie

de septembrie 07, 2017
Scris de Guy Ritchie, regizat de Guy Ritchie. Need I say more?!

King Arthur - Legend of the Sword poster

 Regele Arthur: Legendă Sabiei, spune un origin story despre Arthur şi cum ajunge acesta să domnească peste Camelot. Ne este arătată mama şi tatăl sau, cum se lupta şi mai ales cine-l omoară. Apoi vedem cum bebeluşul Arthur ajunge în Londinium dus de un rău şi găsit de femeile ce trăiesc într-un bordel. Amuzant e că acel coş care a plutit de la castel şi a fost găsit de femeile care spălau, nu avea vreun bilet sau vreun nume pentru bebeluş. Dar totuşi femeile au ştiut să-i dea numele care "trebuie".

 Lăsând această scăpare la o parte, în povestea lui Guy Ritchie, Arthur creşte pe străzile Londiniumului, făcând bani din tot felul de şmecherii sau lucruri mai mult sau mai puţin legale. Mai puţin legale în marea parte a timpului, clar. Ne este arătat acest lucru, printr-un montaj tipic Guy Ritchie, ce m-a dus direct cu gându la Lock, Stock... şi la Snatch. Interesant acest montaj făcut pentru această poveste.

În rest, se urmează un tipar cât de cât clasic, în care Arthur este prins de unchiul său, Vortigern, acesta căutând tineri pentru a vedea care poate scoate Excalibur din piatră. Este salvat de la execuţie, de către Bedivere, Percival şi gaşca lor de rebeli. Aceştia il antrenează pe Arthur pentru a putea mânui Excalibur. După ce-l antrenează, acesta îl înfruntă pe unchi, pentru a-si dobandi scaunul de rege şi a-şi răzbună tatăl.

 Pe lângă cele menţionate, mai sunt nişte lucruri ce apar pe parcurs dar nu toate sunt importante. Mai avem şi nişte CGI folosit când trebuie, uneori doar parcă la limita dintre ok şi prea mult. Una peste alta dacă îţi place stilul lui Guy Ritchie, un film de acţiune desfăşurat în Evul Mediu, fiind şi nişte aventură pe acolo inserată, poţi să te uiţi liniştit că-ţi va fi pe plac. Pe mine m-a prins în toane bune şi i-am dat 7/10.


Sursa foto: impawards.com

Blonda buna si atomica

de august 25, 2017
Văzut ieri la Hollywood Multipex, m-a surprins plăcut şi am zis să împărtăşesc asta.

posterul filmului Blonda Atomica

Îmi place că rupe puţin tiparele filmelor cu spioni şi de acţiune. Adaptat după benzile desenate "The Coldest City", filmul reprezintă debutul regizorial al lui David Leitch, fost coordonator de cascadori în filme de acţiune că seria Bourne, Hitman sau 300. Cu o locaţie ca Berlinul anului 1989, cu zile înainte ca zidul să cadă, Lorraine Broughton este trimisă de MI6 în Berlinul de Vest pentru a recupera cadavrul unui agent coleg şi o lista de nume cu agenţi dubli, tot filmul fiind povestit printr-o serie de flashback-uri. Ceva ce am mai văzut în filme de spionaj (chiar în primul Misiune Imposibilă). 

Coloana sonoră este superbă şi foarte tare (ca volum), ceva asemănător lui Baby Driver, dar păstrând proporţiile totuşi. Fiind vorba de anii 80, e clar că responsabilii au avut de unde alege, deşi unele piese deja sunt arhi cunoscute. Mă gândesc aici la 99 Luftballons (prezentă în două interpretări diferite în film), Under Pressure sau London Calling. Îmi par puse în film doar că sunt scoase în acea decadă, deci trebuie să fie prezente şi în film. Uneori nu chiar potrivite zic eu, dar de cele mai multe ori piesele sunt foarte mişto. Avem o lupta mişto într-un apartament pe Father Figure sau o fugă pe jos şi cu maşinile pe Behind the Wheel a lui Depeche. Deci clar un punct interesant aici. 


Luptele sunt superb realizate. Se vede mâna unui cascador şi expert în aşa ceva. Dacă te întrebi cum o femeie înalta şi nu prea musculoasă poate învinge bărbaţi cât uşa, ai să vezi răspunsul. Cea mai cea scenă de lupte derulându-se pe parcursul a 10 minute, e filmată în ceea ce pare un singur cadru fără a fi tăiat în vreun moment. Arată superb şi îmi place enorm această strategie (sau modă pornită de la Birdman) dar care aici cel puţin, are nu mai puţin de 40 de cadre alăturate perfect încât să pară unul singur. Mai spun aici că Charlize Theron şi-a spart 2 dinţi la filmări şi s-a antrenat cu 8 instructori personali dar şi cu Keanu Reeves (care şi el se pregătea pentru John Wick 2) pentru a te convinge că aceste scene merită toată atenţia şi laudă. 

Să vorbesc şi de scena de sex dintre Charlize Theron şi Sofia Boutella pentru că merită menţionată, atât prin felul în care este redată pe ecran şi anume cu destul detaliu pentru două actriţe mari, dar şi pentru că scenariştii şi regizorul au avut curajul sau inspiraţia să-i zic, să introducă o asemenea scenă între două femei, în film. 

Deşi anul asta am văzut filme cu personaje puternice de sex feminin prin Ghost în the Shell şi Wonder Woman, avem şi aici un "guilty pleasure" în a vedea o femeie încrezătoare şi capabilă luptând şi dând de pământ cu bărbaţi. Dacă Atomic Blonde ar deveni o franciză că Bourne sau Bond, eu nu m-aş supără deloc. Ia un 7/10 de la mine şi o recomandare că merită văzut. Mai puţin de copii sub 16-18 ani.

Sursa foto: artscommented.com

DUNKIRK si punct

de august 24, 2017
Primul film de război văzut de la Hacksaw Ridge încoace. Şi încă ce film. Mâna lui Nolan se vede din primele 5 minute.

un film cat un documentar: dunkirk

Îmi plac filmele care încep direct cu acţiunea şi intră în miezul problemei. Asta e cazul şi aici, cu nişte soldaţi de pe străzile oraşului francez Dunkirk, alergaţi de gloanţele naziste. Din primele rafale trase, m-am gândit la Heat şi a sa scenă de împuşcături (cu muniţie de război) de la jefuirea băncii din final în care tensiunea şi muzica de fundal  transmit o stare similară celei de început aici. Diferenţa e că aici povestea abia începe, în timp ce în Heat, filmul era la apogeu.

Comparam la început cu Hacksaw Ridge pentru că e un film despre al doilea Război Mondial. Doar că Dunkirk nu e un film despre conflicte, violenţă sau ororile războiului ca filmul lui Gibson. E despre lucrurile pe care le-au făcut oamenii simpli în situaţii disperate (acele vremuri complet tâmpite, le-aş putea numi). Povestit pe parcursul a 3 fire ( întâmplările de pe plajă/pământ, de pe mare şi din aer) filmul nu ne arată acte de eroism ieşit din comun. Vedem personajul din primul cadrul şi faptul că este urmărit de-a lungul filmului. Vedem cum acesta, Tommy pe numele lui, încearcă doar să trăiască. Fie că găseşte un pretext să ducă un rănit cu targă pe un vas ce pleacă către Anglia sau se ascunde de bombe sub un dig sau într-un mic vas pescăresc, el vrea să ajungă acasă. Şi faptul că Nolan a citit şi auzit poveşti de la oameni de la faţă locului, cum că majoritatea soldaţilor de pe plajă Dunkirk erau tineri şi fără experienţă, acesta a distribuit actori necunoscuţi şi tineri, nu face decât să sporească realismul acestui film care tinde spre un documentar chiar.


Faptele eroice din film le vedem pe apă şi în aer. Pe apă unde un mic vas de agrement al domnului Dawson, alături de doi băieţi, pleacă din Anglia pentru a ajuta şi aduce înapoi, cât mai mulţi soldaţi britanici. În aer unde piloţii britanici, printre care şi Farrier (jucat superb de Tom Hardy) sprijină forţele terestre dar şi vasele ce vin către Marea Britanie cu soldaţi, de avioanele naziste de vânătoare şi bombardiere. Chiar dacă avem un mic detaliu asupra acestor poveşti, Nolan are grijă să nu îi dea vreunuia mai mult timp decât celuilalt, încât să pară erou sau personaj principal. Toţi primesc timp egal pe ecran şi îşi fac datoria fără mari discursuri sau momente eroice; Dawson îşi duce bărcuţa peste canal, culegând supravieţuitori pe drum, iar Farrier, respingând atacuri inamice asupra sa.

Îmi plac foarte mult aceste momente de sacrificiu uman fie la propriu ca cel al personajului interpretat de Tom Hardy, fie la figurat, cum este cel al lui Dawson care, în ciuda unei morţi accidentale provocată de personajul lui Cillian Murphy, acesta şi fiul sau, aleg să nu-l traumatizeze mai departe pe soldat. Aici nu îşi mai are loc vina ci efortul de a salva oameni, compatrioţi, vieţi.

Farrier face şi el cel mai mare sacrificiu probabil, în loc să aterizeze pe plajă şi de a se alătura soldaţilor care erau salvaţi de bărcuţele de agrement ce soseau, hotărăşte să mai survoleze încă o dată plaja pentru a împrăştia eventualele avioane inamice. El este capturat (şi îmi place aici cum Nolan ţine soldaţii germani neclari în imagine, focusul fiind pe pilot şi cum razele soarelui care apune, acoperă fetele inamice în restul cadrelor) de soldaţii nemţi şi probabil trimis într-un lagăr sau aşteptând o soarta şi mai gravă.

Acesta a fost sacrificiul oamenilor de rând pentru un scop comun, acela de a aduce acasă cât mai mulţi oameni. După cum se aşteptau şi generalii de la început, să poată să plece numai 30-40 de mii din Franţa către Anglia, aflăm că la final, peste 300 de mii au reuşit să fie salvaţi. Totuşi însă, în jur de 40 de mii au fost lăsaţi în urmă şi capturarea lui Farrier, ne arată că şi el, foarte probabil, s-ar alătura acelui număr.

Sunetul şi editarea, fac din Dunkirk cel mai intens film al lui Nolan de până acum. Mai ales când mă gândesc la secundele ceasului de pe fundal, un sunet prezent de la început la finalul filmului. Dar în timp ce micile bărci de agrement cară soldaţi stupefiaţi de pe câmpurile de lupta şi cuvintele lui Churchill "vom lupta pe plaje şi în aer" încep să se audă prin undele radio aducând o stare de bine, finalul filmului Dunkirk subliniază ce s-a pierdut pe acest drum pentru ca miracolul de la Dunkirk să fie posibil. Aproape sa uit si de notă, la mine are un clar 9/10.



Furiosi si uita-i a 8 a oara

de august 14, 2017
A ... parte din franciză despre curse ilegale de maşini, în care nu mai e vorba de nici o cursa de maşini. Nu ştiu dacă înţelegi ceva, dar nici eu nu o mai fac, după 8 filme...cred.

Fate of the furious poster

După ce au rămas fără Paul Walker, producătorii şi studioul au decis că mai pot mulge puţin franciza. Aşa apare şi partea a 8 a care mi se pare cea mai slabă din ultimele 3-4. Cum gaşca rămâne fără duşmani, pentru că pe toţi ori i-au omorât, ori i-au prins şi recrutat ulterior, singurul duşman interesant a rămas unul de-al lor şi anume cel mai cel, Dom Toretto. Aşa apar şi lupte gen Vin Diesel vs The Rock sau Jason Statham vs The Rock vs Vin Diesel...o nebunie.

Din o vacanţă mişto şi calmă, Dom ajunge să plece cu o păsărică, jucată de Charlize Theron, mare hackeriţă domne, care-l are cu ceva aşa mare la mâna, încât el face necontenit tot ce i se cere. Toată echipa lui, acum în frunte cu Hobbs (The Rock) şi Shaw (Jason Statham) este pusă pe urmele lui. Ajugem iar prin cotloane din Rio, o puşcărie (de maximă securitate) şi Antarctica. Colac peste pupăză, apare şi mama lui Shaw, care avându-i pe Owen şi Deckard ca băieţi, nu putea fi interpretată decât de Helen Mirren. Cum ziceam, Dom ascultă că mieluselul tot ce-i zice Cipher, din cauza că ceva din trecutul lui Dominic, reapare ca ostatec sau ostatecă sau ostateci, ca să mai las un dram de mister acestui film. Bineînţeles, că această mare hackeriţă doreşte un focos nuclear pe care să-l vândă unora sau sa-l lanseze asupra New York-ului sau Washington-ului...ştii tu placa asta.

Se urmăresc, se bat, se mai urmăresc iar, apar nişte twist-uri domne care te prind cu garda jos pesemne şi bătălia finală e în Antarctica, cu explozii şi tancuri ce se împuşcă şi tot aşa. Dom este salvat în cele din urmă de echipa lui, mai ales după ce ei află de ce naibii făcea tot ce făcea pentru nebuna aia cu dread-uri furate parcă din Step Up 2. Este salvat şi în mare fel. Exagerat şi bumbastic, stil Hollywood.

E cel mai exagerat film de până acum. Toţi oamenii, mai ales cei principali şi aia buni, sînt făcuţi parcă din beton şi  nu au cum muri, deci vezi nişte cascadorii total aberante uneori. Dacă nu vrei să gândeşti vreo 136 de minute, asta e filmul pentru ţine frate. La mine ia 5/10 cu indulgenţă pentru că sunt maşini şi unele exagerări plac oricui până la un punct.

Sursa foto: autoweek.com

Barcelona in luna iunie

de august 05, 2017
Am ajuns pentru a două oară în Barcelona, oraşul meu de suflet să-i zicem. Mi-am dorit aşa mult să ajung în oraş, încât am luat biletele de avion din Ianuarie şi am strâns bani, pentru cele 5 nopţi de atunci.

Barcelona beach

Prima dată am fost acum vreo 4-5 ani să zic, nu mai ştiu exact. Ştiu doar că am vrut să fac ce am făcut şi acum: să îmbin plajă şi vremea de iunie-iulie cu vizitele la obiectivele turistice din acest oraş. Şi slavă Domnului că ai ce vizită în acest oraş. În ambele vizite am stat 4, respectiv 5 nopţi. Deci timp a fost şi de vizite şi de plajă. Sau aşa pare la prima impresie, pentru că sunt atâtea de văzut încât ai nevoie de mai mult de 5 nopţi în capitala Cataluniei. Barcelona are multe de oferit şi îţi trebuie timp şi răbdare pentru a descoperi toate comorile sale. Ar mai fi şi bani, dar asta trebuie să se subînţeleagă, din moment ce stai 6 zile într-un oraş la mare cu atâtea şi atâtea locuri de văzut şi în plin sezon. Cam asta am păţit şi eu găsind cazarea la un hotel care ulterior a mărit preţurile (indecent de mult) pentru că se stabilise calendarul Moto GP şi cursa pe circuitul Cataluniei se desfăşura fix când doream cazarea.

Am ajuns pe seară în Barcelona, pe la 21, dar na, aşa e cu low cost. Am găsit numaidecât şi autobuz către centru şi după am schimbat către hotel şi pe la 22:30 eram la hotel cazaţi într-o camera triplă, numai bună pentru noi doi. Deşi era târziu şi vineri, a trebuit să ne plimbam puţin prin împrejurimi pentru a lua pulsul oraşului deja.

Ziua următoare a fost pentru plajă, făcută în zona Barceloneta, iar după această, o vizită rapidă la Aquarium la acel super rezervor plin cu peşti imenşi. A urmat şi o plimbare pe caniculă orelor 18-19 prin Ramblas şi aglomeraţia aferentă. Ne-am întors la hotel, care era situat cumva între Grădina Zoo şi Barceloneta. Lejer, de vara.




Ramblas crowd



A două zi a fost dedicată vizitelor. Şi am decis să vizităm cât mai multe locaţii, indiferent ce au avut de zis picioarele noastre la final de zi. Am început din nord cu Parcul Guell, pentru care mai nou, trebuie să plăteşti nişte bani pentru a intră în zona principala, cum se vede după barierele puse în poză de mai jos.

Guell park and it's off limit zones

Am coborât uşor către Sagrada Familia, am făcut un tur al sau şi ne-am oprit la o terasă pentru o paella bună de fructe de mare şi orez cu cerneală de sepie.

biserica asta imensa si misto

Deja era trecut de 16 şi abia ajunsesem la Casa Mila.

casa milla

Am pozat-o, am mers către Casa Batllo. În primul rând pentru că intrarea era 20+ euro şi după aia, era o coadă imensă de asiatici şi mi-era scârbă de ei, sincer. Dar, la Casa Batllo, aceeaşi treaba: 22 euro intrarea şi cozi mari.

casa batlo si scumpa

Motiv în plus să plecăm către Arcul de Trimf. Ajunşi puţin după orele 18, am zis că e destul timp (şi) pentru grădina Zoo (care închidea la 20:00). Am luat biletele online, pentru că erau la jumate de preţ faţă de cele de la ghişeu şi am intrat. Am văzut de toate: papagali, dragoni de Komodo, marmote, capybaras, păsări flamingo şi clasicii lei, elefanţi, gorile.

cel mai apropiat dragon de Game of Thrones

flamingo birds

warthogs

hipopotamul african

Am încheiat ziua în centru, la un pahar de sangria şi o cină bună, cât după o zi aşa solicitantă. Aplicaţia de urmările a paşilor de pe telefon mi-a zis că am făcut 24,747 de paşi. Nu ştiu dacă e mult sau puţin dar nu m-am apropiat niciodată de 20,000 de paşi măcar.

un pahar de sangria nu strica

Ziua 3 a fost pentru ceva nou: Montserrat. Muntele şi mănăstirea de pe acesta. Am mers pe cont propriu şi nu prin intermediari cum doream la un moment dat pentru că pare destul de greu să găseşti un drum bun şi uşor, dar mai ales un ghişeu pentru a cumpără biletele de tren pentru această destinaţie. Am mers cu autobuzul până la Placă Espanya (2 euro/pers pe fiecare drum) şi de acolo am coborât la metroul lor, de unde puteai lua şi trenul către Aeri Montserrat (căci la staţia asta trebuie să coborî pentru a lua telecabina către munte; dacă doreşti combinaţia asta; sunt şi altele). Biletul se ia de la nişte tonomate galbene, foarte uşor de văzut şi poate fi luat tren+telecabina dus-întors (costă cam 21euro de persoană), pentru a scapă de cozi la alte case în vreun sens, iar după aceea, mergi imediat în apropiere la peronul trenului ce urmează să plece către Monsterrat. Trenurile vin din ora în ora, aşa că, dacă ai noroc, nu aştepţi chiar mult.
În 1 ora ajungi la poalele muntelui, chit că trenul opreşte din 3 în 5 minute în câte o staţie. Având biletul combo return, cum am ajuns, ne-am pus la coadă pentru telecabina şi nu şi la cea de bilete. Ajunşi sus, vezi ceva superb. O privelişte minunată şi nu mă refer doar la cea către staţia de tren. Mănăstirea în sine (mai ales interiorul sau care se poate vizită gratis), versantul, combinaţia dintre pomi şi formă rocilor de pe munte, te duc cu gândul la ceva foarte măreţ şi vechi gen Machu Picchu. Te uimeşte specia asta umană câteodată şi în sens pozitiv, dacă ajungem să facem nişte construcţii aşa frumoase în locuri aşa de izolat şi greu accesibile. Prânzul a fost un deleciu pentru mine şi orice pofticios: bufet all you can eat cu 16 euro. Şi chiar zic all you can eat. Aperitive, salate de 5 tipuri, paella, pui, crispy-uri, nugget, cartofi, paşte, lasagna, îngheţată, prăjituri şi alte dulciuri cu topping-uri la alegere, dar mai ales bere şi vin la discreţie şi anume la dozator! Wow, da. Aş fi stat să mănânc, să diger şi să mănânc iar, la câte erau acolo. Unele unghiuri, mă duceau cu gândul la zone din afară Europei şi asta mi-a mai plăcut taree mult. A durat o zi toată treaba asta dar a meritat, fiind ceva ce nu văzusem prima dată când am fost în Barcelona, deci dacă ajungi prin oraş, merită să pierzi o zi, dacă o ai la îndemână, cu acest drum. O ultima poftă de o plimbare noaptea pe lângă Arcul de Triumf cu o îngheţată ar mai fi de menţionat pe această zi.

Montserrat mountain


night street in Barcelona

A 4 a zi a fost dedicată plajei şi unori mici vizite la Picasso sau alte muzee. Sau cel puţin asta a fost planul iniţial. Cum s-a făcut că marea nu a plecat din loc, mica problemă a putut apărea bineînţeles, la muzeu, unde iarăşi nu puteam intra pentru că nu mai erau bilete. Ca la stadion sau concert. Aparent e aiurea să vii în jurul prânzului la Muzeul Picasso, în ziua în care intrarea e gratis, mai ales că e duminică. N-ai nici o şansă! Biletele trebuiau luate cu vreo 2 zile înainte din ce ne-au zis cei de la intrare, deci n-am ajuns nici acum la Picasso. Dată viitoare. Majoritatea intrărilor fiind gratuite duminică, am găsit alte muzee, mai mici sau mai puţin importante, pe care să le vizităm. Aşa am ajuns la muzeul Frederic Mares şi Muzeul de Istorie sau Palatul Roial. Cum se făcuse deja ora 20, a trebuit să ajungem şi la o masă bună şi săţioasă după atâta soare, plajă şi gonit după muzee. Apoi am încheiat ultima noapte cu o plimbare prin port şi un pahar de vin alb la apus, în jur de ora 22. La insistenţele mele, am mai dat o raită pe plajă să văd cum arată plaja aia întinsă şi promenada aglomerată ziua. Spre ora 12 noaptea, era tot cam aşa de aglomerată, cu lume pe plajă strânsă în grupuri mici sau mari, lângă un foc sau pur şi simplu întinşi pe saci de dormit. Am simţit un destul de mare of, ştiind că e ultima seară aici.

Frederic Mares museum

Barcelona at dusk


Barceloneta pier



Barceloneta beach at night

În ultima zi în oraş şi pentru că aveam avionul la 21:00, am mers pur şi simplu pe unde ne-a venit. Ne-am decazat la ora 13 şi am fost la mall-ul de lângă noi, Maremagnum pentru nişte shopping cu banii rămaşi. Apoi prânzul luat la terasa Carabela, compus din o salată superbă de avocado şi nişte nachos cu guacamole şi ardei picanţi. Un mare deliciu pentru numai 10 euro amândouă. Am mai pierdut timp prin parcul de lângă Grădina Zoo, pe străduţele înguste, dar când soarele s-a arătat bine, şi în Barcelona se arată şi se simte foarte bine, la orele amiezii, am decis să mergem în lobby-ul hotelului şi să aşteptăm ora de plecare către aeroport.

Maremagnum mall view

Carabela rules

Cam la asta s-a rezumat vacanţa de anul asta prin Barcelona, un oraş care nici la a 2 a vizită nu a părut să-mi scadă plăcerea de a-l vedea. Lucruri noi sau vechi, oraşul rămâne un loc, pe care eu unul îl văd perfect pentru a trăi. Atât de multe lucruri în el încât nu te poţi plictisi vreodată şi cine poate refuza 5 luni pe an o baie în marea sărată? Numai fanii muntelui, care şi el e aproape de capitală Cataluniei. O frumoasă revedere, dar cu siguranţă te voi mai vizita. Sper că şi mai mult.
Un produs Blogger.