Featured

6/Regular/Sport/custom

Sunny Beach 2017

de septembrie 26, 2017
Am vorbit vara asta de plecat la mare cu Alex şi Flori, dar între timp, noi am fost şi prin Barcelona cum am detaliat AICI.

Nessebar si vederea catre Sunny Beach

Am găsit totuşi o varianta rentabilă pentru noi şi interesantă pentru ei: Bulgaria şi mai ales Sunny Beach, o staţiune în care am "descălecat" pentru a 3 a oară. Deşi că număr de kilometri nu e departe de Bucureşti (320km pe A2 la noi se fac în puţin sub 3 ore), lipsa unei autostrăzi în Bulgaria şi drumurile proaste în general de la Giurgiu/Ruse până spre Varna, au făcut că durata să ajungă la 5 ore.

Deşi am plecat cu noaptea în cap, am ajuns pe la 12 la cazare şi după la plajă. Ca idee doar. Că n-am mai făcut plajă la ora aia, ci am mers puţin de-a lungul malului să vadă şi restul cum este pe litoralul bulgar. Bineînţeles că ne-a prins oboseala din urmă, am venit la apartament şi am băgat un mare somn de prânz, ca după să mergem să mâncăm în Nessebar. Şi ce mâncare bună cu midii, păstrăv şi alte nebunii d-ale marii. Am revenit la cazare şi am dormit cred că, cel mai mult din ultimii 2-3 ani. Dar pe lângă durata, am dormit şi bine de tot.

Old Nessebar road

A urmat plajă în a două zi, atât la nisip cât şi la piscină de la cazare. După prânz am plecat perpedes către centrul Sunny Beach, pentru o cină şi nişte mini golf. Nu zic cine a câştigat (eu!) dar a fost mişto mai ales pentru că toţi în afară de mine, nu mai jucaseră până atunci acest joc.

castigatorul de la mini Golf

Ultima zi a fost petrecută între plajă la piscină şi nisip pe zi, iar după prânz am făcut un ultim drum către Nessebar pentru a lua cina din nou la o terasă urmata de niste amuzament in parcul de distractii de acolo. Imediat ce am văzut o oferta bună (o sticlă de vin alb cadou pentru grupuri de minim 4) am ştiut şi unde să luăm masă. Ne-am mai plimbat prin superbul Nessebar şi străduţele înguste asemănătoare unui orăşel grecesc dar în cele din urmă, a trebuit să plecăm la culcare.

Nessebar streets

Am decis să plecăm devreme în ziua 4 cu drumul către Vama. Anul asta nu ajunsesem prin Vama şi m-am gândit că dacă nu treceam pe acolo nu aş mai avea alt prilej până la anul. Deci, un mic ocol dar meritat. Am ajuns fix la prânz pentru a mânca la Canapele, unde altundeva?! Doar că Vama asta mă uimeşte de la an la an. Mereu clădiri noi, agenţii de pariuri acum, 3 locaţii de "La Canapele", noi fiind la o împinge tava. Care a costat 22lei pentru o supă şi o farfurie de peste cu legume la grătar. Nu mă aşteptăm pentru ceva de tipul asta, dar aparent în direcţia asta merge Vama. După această masă, nu puteam pierde prilejul de a mânca o clătită uriaşă de pe Magheru. Terminând periplul din Vama, am plecat pe A2 către Bucureşti şi aglomeraţia prinsă fix la intrarea în oraş, ajungând la ora de vârf, în jur de 18.

A fost o escapadă mişto, mai ales că nu mai credeam că se concretizează. Ieşind ieftin la preţ, fiind şi 4 inşi dar mai ales, bine la distracţie, a fost bine zic eu pentru toţi. Poate la anul repetăm o ieşire ca asta în Sunny Beach, Nessebar sau Varna. 

In IT poti avea incredere...ca te va speria

de septembrie 22, 2017
N-am văzut mini seria din 1990, dar după ce review-uri şi note am văzut la acesta, am decis să mai merg şi la un horror în cinema, după mulţi ani. Mai ales că nu am văzut nici un film din cele două Conjuring.

posterul IT

Aşadar clovnul care terorizează un oraş mic, pe nume Derry, o dată la 27 de ani. Mai ales pe copiii oraşului, aceştia fiind cel mai uşor de speriat şi răpit. Îmi place în primul şi primul rând că e nerecomandat sub 15 ani la noi, ceea ce se traduce printr-un "R rating" la americani. Adică interzis minorilor neînsoţiţi sub 17 ani. Deci violenţă şi limbaj explicit cât cuprinde, în acest caz. Sunt obişnuit că atunci când e vorba de copii, în toate filmele horror, dacă e vorba de ceva violent sau explicit, camera să-şi schimbe unghiul, să fie nefocusata, etc. dar aici nu e cazul, pentru că momentele alea nu vin. Te gândeşti că fiind copii pe ecran, filmul nu va arata ceva clar violent, dar te înşeli amarnic. Mi-a plăcut curajul asta de a arata nişte faze cam greu de digerat.

Apoi avem copiii, care sunt o bandă de tocilari, de unde şi numele lor "the losers club". Parcă apariţia Stranger Things, a repus pe tapet, folosirea şi găsirea unor copii în astfel de filme, care joacă foarte bine. Toţi sunt foarte naturali şi parcă fac asta de ani buni.

Avem şi atmosfera dată de regizorul Andy Muschietti, care este aproape perfectă pentru ceva ce vine din mintea lui Stephen King. Îmi place vibe-ul oraşului, personajele adulte, felul în care este văzută lumea de adulţi sau copii de-o potriva. Sunt foarte multe lucruri perfecte aici, încadrate superb de regizor. Nu am citit cartea dar am văzut multe alte ecranizări după cărţile lui King: Green Mile, Shining, Mist, Secret Window, Carrie, Dreamcather şi pot spune că viziunea lui asupra vieţii şi a oamenilor în general e una destul de neagră. Ori asta nu se prea vede aici. Adică, ok, vedem că adulţii, atât cât ni se arată, sunt nişte personaje fără aspiraţii, un trăi bun sau pozitive, dar atmosfera oraşului în rest nu e una foarte gri. Aici ar mai fi putut lucra regizorul, la aspectul şi cromatica cadrelor exterioare. Sunt foarte colorate şi mi se pare în mare contradicţie cu atmosfera din casele copiilor sau apariţiilor clovnului.

Vorbind de clovn, Bill Skarsgard, este bun în rol, destul de înfricoşător aş zice, deşi se putea şi mai şi, după mine. Am înţeles că au mers pe un actor care pe lângă factorul de groază, poate fi jucăuş. În finala pentru acest rol ar fi fost şi Hugo Weaving, care a pierdut rolul fix pentru faptul că a părut doar înfricoşător şi nu jucăuş.

Oricum faţă de tirada de filme de groază foarte mediocre, IT este un film bun, fresh şi care mă face să-mi lipsească Stranger Things şi mai mult până în Octombrie. 7/10 lejer de la mine.


Sursa foto: bloody-disgusting.com

Fugi! la acest film. E altfel

de septembrie 21, 2017
N-am mai văzut de ceva timp un horror-mystery şi după notele bune, am zis să-l încerc pe acesta.

get out poster

Get Out, porneşte de la premisa filmului Ghici Cine Vine la Cină, numai că o modelează altfel, adaugamdu-i elemente horror, de mister şi mai ales, conform realităţii din zilele noastre, ceva rasism. Jordan Peele (pe care unii îl ştiu din Key and Peele şi care aici e regizorul) se vrea aici un critic al liberalismului albilor care se văd drept empatici faţă de negri, numai că această empatie se extinde doar până la controlul acestora. Filmul nu se vrea o săgeata către neo nazişti sau alte astfel de "clase", mai ales din America, ci una către acei oameni ce se declara complet lipsiţi de rasism, dar care fac acest lucru doar pentru a-şi păstra dominaţia asupra poporului de culoare, în cel mai prefăcut şi perfid mod posibil. 


Filmul de la început la final e foarte dubios, să-i zic cel puţin aşa. Muzica te duce cu gândul la un thriller plin de mistere al "magicianului" Hitchcook. Mereu aspectul necunoscutului este prezent şi te atrage la fiecare pas. Cumva în acelaşi fel în care îl atrage pe protagonistul filmului. Planul filmului te prinde uşor uşor şi creşte asemenea unui vas sub presiune. Nearatand nimic în mare neregulă, decât atunci când e prea târziu. 

Inteligenţa personajelor e un punct în plus. Faţă de alte filme horror, unde ai o stare de lehamite când vezi un comportament ilogic, aici mereu personajele sunt mănate de o stare de suspiciune. Ceea ce pe mine unul, mă fac să mă uit cu un mai mare interes, văzând că se comportă logic de multe ori şi precaut.

Get Out nu înlocuieşte sperieturile cu glume, cum te-ai aştepta de la un comic ca Peele. M-a bucurat asta. În schimb, le echilibrează cu momente şi comentarii sociale penibile. Eu l-am văzut de 7/10, pentru că a părut ceva fresh în cadrul acestui gen de film. Merită văzut pentru suspansul creat dar mai ales personajele construite.

Sursa foto: foxforcefivenews.com

Un thriller interesant, dar nu prea

de septembrie 08, 2017
Filmul lui Gore Verbinski după romanul eponim, este ceva...interesant să spun.

A cure for wellness poster

Avându-l în rolul principal pe americanul cu nume olandez, Dane DeHaan, cunoscut pentru Chronicle şi Spider Man sau Metallica Through the Never, pentru cunoscători, acest thriller psihologic, că nu pot să-i zic horror, începe foarte bine. Lockhart (DeHaan) este trimis să-l aducă înapoi pe CEO-ul firmei unde lucrează, care a rămas la un centru de wellness din Alpii Elveţieni. Ce pare a fi o misiune uşoară la început, ajunge a fi o călătorie, uşoară dar sigură, spre trecutul întunecat al centrului şi mai ales al motivului pentru care pacienţii continuă să stea acolo, dorindu-şi leacul, în timp de Lockhart însuşi, începe să-şi pună la îndoială propria sănătate mentală.


Cum spuneam, cadrele, cinematografia şi culorile din prima parte a filmului sunt superbe. În multe momente ale filmului, ele vin fix când trebuie şi cât trebuie, mai ales acele cadre filmate la Castelul Hohenzollern din Germania, când peisajul şi mai ales locaţia, devin un personaj secundar.

De când am văzut Chronicle, am rămas cu ceva de la DeHaan şi nu cu faptul că seamănă cu DiCaprio când era tânăr. Deşi în acest film, m-a dus cu gândul către Shutter Island. După această introducere foarte bună şi imaginile de care ziceam, rămâi doar cu interpretatea lui DeHaan în partea a doua, pentru că filmul o ia în jos binişor. Deşi are multe momente trippy, intrigante şi chiar claustrofobe. Acest derapaj de final cred că apare şi din dorinţa filmului de a ne forţa un final fericit nu înainte de a încerca să ridice nişte întrebări despre societate şi ale sale nevoi sau înţelegeri pentru "a trăi bine" sau "ambiţia pentru puritate". Că le face bine sau prost, la momentul oportun sau nu, depinde de fiecare privitor.

Mie unul mi-a părut că încearcă să termine într-o notă fericită, puţin contradictorie cu ceea ce vezi până atunci. O idee mai bună mi s-ar fi părut să fi păstrat notă aceea şi la final, cam cum a făcut Fincher în Girl with a Dragon Tattoo. Dacă totul e gri în film, nu are sens să faci finalul roz. Încă o meteahnă a Hollywood-ului şi de asta îi dau 6/10. Rămân cu dorinţa să-i văd le DeHaan şi DiCaprio împreună într-un film. Poate chiar jucând nişte fraţi.


Regele Arthur - varianta Guy Ritchie

de septembrie 07, 2017
Scris de Guy Ritchie, regizat de Guy Ritchie. Need I say more?!

King Arthur - Legend of the Sword poster

 Regele Arthur: Legendă Sabiei, spune un origin story despre Arthur şi cum ajunge acesta să domnească peste Camelot. Ne este arătată mama şi tatăl sau, cum se lupta şi mai ales cine-l omoară. Apoi vedem cum bebeluşul Arthur ajunge în Londinium dus de un rău şi găsit de femeile ce trăiesc într-un bordel. Amuzant e că acel coş care a plutit de la castel şi a fost găsit de femeile care spălau, nu avea vreun bilet sau vreun nume pentru bebeluş. Dar totuşi femeile au ştiut să-i dea numele care "trebuie".

 Lăsând această scăpare la o parte, în povestea lui Guy Ritchie, Arthur creşte pe străzile Londiniumului, făcând bani din tot felul de şmecherii sau lucruri mai mult sau mai puţin legale. Mai puţin legale în marea parte a timpului, clar. Ne este arătat acest lucru, printr-un montaj tipic Guy Ritchie, ce m-a dus direct cu gându la Lock, Stock... şi la Snatch. Interesant acest montaj făcut pentru această poveste.

În rest, se urmează un tipar cât de cât clasic, în care Arthur este prins de unchiul său, Vortigern, acesta căutând tineri pentru a vedea care poate scoate Excalibur din piatră. Este salvat de la execuţie, de către Bedivere, Percival şi gaşca lor de rebeli. Aceştia il antrenează pe Arthur pentru a putea mânui Excalibur. După ce-l antrenează, acesta îl înfruntă pe unchi, pentru a-si dobandi scaunul de rege şi a-şi răzbună tatăl.

 Pe lângă cele menţionate, mai sunt nişte lucruri ce apar pe parcurs dar nu toate sunt importante. Mai avem şi nişte CGI folosit când trebuie, uneori doar parcă la limita dintre ok şi prea mult. Una peste alta dacă îţi place stilul lui Guy Ritchie, un film de acţiune desfăşurat în Evul Mediu, fiind şi nişte aventură pe acolo inserată, poţi să te uiţi liniştit că-ţi va fi pe plac. Pe mine m-a prins în toane bune şi i-am dat 7/10.


Sursa foto: impawards.com

Blonda buna si atomica

de august 25, 2017
Văzut ieri la Hollywood Multipex, m-a surprins plăcut şi am zis să împărtăşesc asta.

posterul filmului Blonda Atomica

Îmi place că rupe puţin tiparele filmelor cu spioni şi de acţiune. Adaptat după benzile desenate "The Coldest City", filmul reprezintă debutul regizorial al lui David Leitch, fost coordonator de cascadori în filme de acţiune că seria Bourne, Hitman sau 300. Cu o locaţie ca Berlinul anului 1989, cu zile înainte ca zidul să cadă, Lorraine Broughton este trimisă de MI6 în Berlinul de Vest pentru a recupera cadavrul unui agent coleg şi o lista de nume cu agenţi dubli, tot filmul fiind povestit printr-o serie de flashback-uri. Ceva ce am mai văzut în filme de spionaj (chiar în primul Misiune Imposibilă). 

Coloana sonoră este superbă şi foarte tare (ca volum), ceva asemănător lui Baby Driver, dar păstrând proporţiile totuşi. Fiind vorba de anii 80, e clar că responsabilii au avut de unde alege, deşi unele piese deja sunt arhi cunoscute. Mă gândesc aici la 99 Luftballons (prezentă în două interpretări diferite în film), Under Pressure sau London Calling. Îmi par puse în film doar că sunt scoase în acea decadă, deci trebuie să fie prezente şi în film. Uneori nu chiar potrivite zic eu, dar de cele mai multe ori piesele sunt foarte mişto. Avem o lupta mişto într-un apartament pe Father Figure sau o fugă pe jos şi cu maşinile pe Behind the Wheel a lui Depeche. Deci clar un punct interesant aici. 


Luptele sunt superb realizate. Se vede mâna unui cascador şi expert în aşa ceva. Dacă te întrebi cum o femeie înalta şi nu prea musculoasă poate învinge bărbaţi cât uşa, ai să vezi răspunsul. Cea mai cea scenă de lupte derulându-se pe parcursul a 10 minute, e filmată în ceea ce pare un singur cadru fără a fi tăiat în vreun moment. Arată superb şi îmi place enorm această strategie (sau modă pornită de la Birdman) dar care aici cel puţin, are nu mai puţin de 40 de cadre alăturate perfect încât să pară unul singur. Mai spun aici că Charlize Theron şi-a spart 2 dinţi la filmări şi s-a antrenat cu 8 instructori personali dar şi cu Keanu Reeves (care şi el se pregătea pentru John Wick 2) pentru a te convinge că aceste scene merită toată atenţia şi laudă. 

Să vorbesc şi de scena de sex dintre Charlize Theron şi Sofia Boutella pentru că merită menţionată, atât prin felul în care este redată pe ecran şi anume cu destul detaliu pentru două actriţe mari, dar şi pentru că scenariştii şi regizorul au avut curajul sau inspiraţia să-i zic, să introducă o asemenea scenă între două femei, în film. 

Deşi anul asta am văzut filme cu personaje puternice de sex feminin prin Ghost în the Shell şi Wonder Woman, avem şi aici un "guilty pleasure" în a vedea o femeie încrezătoare şi capabilă luptând şi dând de pământ cu bărbaţi. Dacă Atomic Blonde ar deveni o franciză că Bourne sau Bond, eu nu m-aş supără deloc. Ia un 7/10 de la mine şi o recomandare că merită văzut. Mai puţin de copii sub 16-18 ani.

Sursa foto: artscommented.com
Un produs Blogger.