Featured

8/Regular/Sport/custom

Furiosi si uita-i a 8 a oara

de august 14, 2017
A ... parte din franciză despre curse ilegale de maşini, în care nu mai e vorba de nici o cursa de maşini. Nu ştiu dacă înţelegi ceva, dar nici eu nu o mai fac, după 8 filme...cred.

Fate of the furious poster

După ce au rămas fără Paul Walker, producătorii şi studioul au decis că mai pot mulge puţin franciza. Aşa apare şi partea a 8 a care mi se pare cea mai slabă din ultimele 3-4. Cum gaşca rămâne fără duşmani, pentru că pe toţi ori i-au omorât, ori i-au prins şi recrutat ulterior, singurul duşman interesant a rămas unul de-al lor şi anume cel mai cel, Dom Toretto. Aşa apar şi lupte gen Vin Diesel vs The Rock sau Jason Statham vs The Rock vs Vin Diesel...o nebunie.

Din o vacanţă mişto şi calmă, Dom ajunge să plece cu o păsărică, jucată de Charlize Theron, mare hackeriţă domne, care-l are cu ceva aşa mare la mâna, încât el face necontenit tot ce i se cere. Toată echipa lui, acum în frunte cu Hobbs (The Rock) şi Shaw (Jason Statham) este pusă pe urmele lui. Ajugem iar prin cotloane din Rio, o puşcărie (de maximă securitate) şi Antarctica. Colac peste pupăză, apare şi mama lui Shaw, care avându-i pe Owen şi Deckard ca băieţi, nu putea fi interpretată decât de Helen Mirren. Cum ziceam, Dom ascultă că mieluselul tot ce-i zice Cipher, din cauza că ceva din trecutul lui Dominic, reapare ca ostatec sau ostatecă sau ostateci, ca să mai las un dram de mister acestui film. Bineînţeles, că această mare hackeriţă doreşte un focos nuclear pe care să-l vândă unora sau sa-l lanseze asupra New York-ului sau Washington-ului...ştii tu placa asta.

Se urmăresc, se bat, se mai urmăresc iar, apar nişte twist-uri domne care te prind cu garda jos pesemne şi bătălia finală e în Antarctica, cu explozii şi tancuri ce se împuşcă şi tot aşa. Dom este salvat în cele din urmă de echipa lui, mai ales după ce ei află de ce naibii făcea tot ce făcea pentru nebuna aia cu dread-uri furate parcă din Step Up 2. Este salvat şi în mare fel. Exagerat şi bumbastic, stil Hollywood.

E cel mai exagerat film de până acum. Toţi oamenii, mai ales cei principali şi aia buni, sînt făcuţi parcă din beton şi  nu au cum muri, deci vezi nişte cascadorii total aberante uneori. Dacă nu vrei să gândeşti vreo 136 de minute, asta e filmul pentru ţine frate. La mine ia 5/10 cu indulgenţă pentru că sunt maşini şi unele exagerări plac oricui până la un punct.

Sursa foto: autoweek.com

Omul Paianjen in MCU

de august 04, 2017
Văzut bineînţeles la Plaza în Movieplex, cu ochelarii noi 3D foarte practici şi uşori faţă de ce aveau până acum în dotare.

spider man homecoming poster

Avem parte de un Peter Parker în liceu la 15 ani, clasa a 10 a de altfel, care vine din Berlin (de la bătălia cu ceilalţi Avengers) şi încearcă să se adapteze iar la viaţa normală. Avem literalmente scene filmate de el cu telefonul când îi fură scutul lui Captain America pentru că la câteva cadre după, să-l vedem pe Peter, în aglomeraţia din metroul newyorkez. Vedem cum mereu îi da mesaje lui Tony Stark sau Happy Hogan (prietenul lui Tony şi şeful securităţii, îl ştii din seria Iron Man) cum că e gata oricând de o nouă colaborare, dar acestea sunt mereu în zadar. Lucru care pentru un copil de 15 ani (jucat foarte bine de un copil de 19-20) pică destul de prost. Îţi imaginezi cum ar fi să te ia pe ţine un miliardar din liceu, pe motiv că îl poţi ajuta să prindă nişte foşti prieteni super eroi, după care să nu mai primeşti nici un semn de la cineva. Foarte foarte nasol şi aiurea. De unde şi toate lucrurile pe care Peter încearcă să le facă pentru a dovedi lui Tony, că este demn de a fi considerat un Avenger.

Pe lângă toate problemele lui Peter, de a echilibra viaţă de adolescent cu cea de super erou, mai apare în scenă şi duşmanul sau, Vulturul. Unul care are o poveste foarte bună, solidă şi credibilă faţă de toţi ceilalţi răufăcători din universul Marvel. Michael Keaton îşi face rolul şi-l joacă foarte bine pe Adrian Toomes, cu o răutate ce mi-a adus aminte de momentele nervrotice din Birdman.

Fiind un film Marvel avem şi momente comice din belşug, mai ales că vedem şi un film cu liceeni în mare parte. Acestea sunt însă presărate mult mai inteligent prin film decât în Gardienii Galaxiei vol. 2. De aceea mie mi-a părut şi mai bun decât acela pentru că a avut din toate, cât a trebuit şi mai ales când a trebuit. Tony Stark apare cât trebuie pentru a bucura fanii acestuia dar nu prea mult încât să te întrebi dacă filmul trebuia să se numească Iron Man and Spider Man. Vulturul e creat cu cap şi există că urmare a războiului din New York din Avengers 1. Există şi un twist în film inserat la momentul oportun, pe care îl poţi vedea dinainte dacă eşti atent destul. Însă nu poţi, pentru că Tom Holland, Robert Downey şi Michael Keaton îţi iau gândul de la asta.

Pentru toate cele de mai sus cât şi pentru că, aparent Marvel nu pierde deloc teren deşi face filme cu super eroi de 10 ani, îi pot da un 9/10 lejer. Nu e de ratat. Eu unul o să încerc să-l mai văd la IMAX sau 4D.


Sursa foto: pre00.deviantart.net

O noua zi, o noua problema cu Metrorex

de iulie 19, 2017
Se inchid guri de metrou pentru renovare. Multe si rapid fara sa stim cu prea mult timp inainte. E cazul si unei guri de la Unirii care azi a generat cozi si aglomeratii maxime. Dar eu vreau sa vorbesc de imporenta si nepasarea Metrorex in general. Este episodul doi pentru mine cu aceasta problema la gura de metrou Pacii de a plati cu cardul deci nu e un caz izolat.

Aparatul la care platesti calatoria si nu ce doresti in 2017 la metrorex

Azi 19.07.2017, la statia metrou Pacii, o gura dinspre A1 este inchisa asa ca am intrat pe la cea dinspre autogara militari. Avand cardul doar si in ziua precedenta negasind un bancimat functional in zona, am zis sa platesc cu cardul pentru ca nu ar trebui sa fie probleme. Mai ales tinand cont de anul in care suntem si marile incasari avute de societatea Metrorex. Ajungand la ghiseu mi se spune ca nu se poate plati cu cardul si sunt indrumat la un altul pentru a plati cu cardul. Acolo trebuie sa bat in geam pentru ca e o perdea/draperie peste acesta. Vad POS-ul dar femeia ce apare dupa perdea imi spune ca e inchis. Ii comunic cele auzite si eu in urma cu un  minut: ca am fost trimis aici de la primul ghiseu. Degeaba. Este inchis si se deschide in 10 minute. Mentionez ca toata treaba se petrece la 9:19. Nu stiu cine deschide ghiseul la 9:30, dar in fine. Zic ok. Dar eu cum intru la metroul pe care pare ca-l pierd? Pai doar sa platesc o calatorie. Ok. Dar eu vreau abonament nu vreau o calatorie si un abonament. Doar abonamentu ala de 70lei (?!) Am pierdut si metroul dorit si mai important nu am platit ce serviciu doream, fiind conditionat de politica asta proasta: vrei abonament? Pai ia abonament dar dupa ce platesti cu cardul sa intri la metrou.

As dori sa stiu si eu de ce nu se pot pune tonomate (si functionale) pentru a se plati cu cardul in 2017 daca oamenii aparent nu se pot schimba ?! As dori si eu o solutie ca un tonomat de bilete/abonamente a fost la gura Pacii, dinspre A1 dar a ramas stricat de 5-6luni, cam de cand au pus un om la ghiseul de acolo. Ba omul, ba tonomatul. Dar tonomatul putea primi plati cu cardul, in timp ce omul ma trimitea sa ies si sa intru pe la cealalta gura pentru a plati cu cardul. Pentru ca am patit si asta. Ramane sa vad ce raspuns are Metrorex la problema asta. Sunt aparent niste guri de metrou, care nu au cele necesare unor astfel de plati. De altfel, plata cu cardul la metrou a fost mereu o problema pentru cei de la Metrorex, desi nu pot intelege de ce...suntem in 2017 oameni buni si tranzactiile cu cardul cresc de la an la an!

Pasionatii de muzica trebuie sa mearga la acest film

de iulie 19, 2017
Filmul perfect pentru cei pasionaţi de muzică. Dacă ştii/ai făcut/îţi place (pe bune) muzică, acest film e pentru tine!

posterul filmului baby driver

Asta mi se pare cea mai potrivită şi scurtă descriere a filmului. Orice faza importantă din film e sincronizată pe muzica ce se aude în boxe de către noi, privitorii, dar în acelaşi timp, şi de personaje. Muzică mai "cu cojones" pentru urmăriri cu poliţia sau ceva mai lent şi calm pentru zilele fără chef. Avem astfel de schimbări pe tot parcursul filmului pentru că, de ce nu, asemenea stărilor noastre diferite din viaţă de zi cu zi, personajele au şi ei momente mai fericite sau mai triste. Bineînţeles, piesele găsite pentru aceste schimbări de stări sunt exact cum trebuie dar şi cum nu te aştepţi. Din acest punct de vedere ai parte de poate cea mai electrizantă şi interesantă coloana sonoră pusă pe un film. Când mai adaug şi că Edgar Wright (regizorul) a gândit întâi piesele pentru film şi după, a căutat să facă scenariul în jurul lor, ar fi destul să te mire şi să te facă să-l vezi :)

Mergând la personaje, mi-au plăcut toate aproape. Ansel Elgort e super bun în acest rol, departe de stilul lui Ryan Gosling în Drive, mult mai senin, tânăr şi pozitiv. Îmi place şi Kevin Spacey şi Jon Hamm, ultimul distantandu-se de rolurile comice superficiale. Jamie Foxx e şi el la înălţime, deşi e un stereotip întreg în acest film, e ceva ce a jucat şi i-a venit mănuşă. Singură persoană cu care am ceva e Lily James. Pare un personaj pus doar de nevoie în film, pentu că Baby (Ansel Elgort) trebuia să aibă cimeva de care să se îndrăgostească. Un personaj fără mari orizonturi, planuri sau idei. Doar vise în cap şi clişee pentru noi. Cineva care aşteaptă să fie salvată şi luată de val. Acesta a fost de altfel şi singurul punct slab al filmului.

Mi-a mai plăcut şi absenţa unui personaj negativ în prima jumătate a filmului. Sau cel pe care-l vezi drept unul, nu este, atât de...rău. E mişto înşiruirea de pe parcurs de personaje cre par drept "villain". Apare unul şi zici: asta e. Cum e reţeta clasică de altfel. Dar te înşeli. Apare altul şi tu iar. E mişto treaba asta pentru că în viaţă sau în realitate să zic, nu e nici unu clar bun sau rău de la început.

Cu toate cele bune şi acel lucru mai simplist, să nu-i zic rău, filmul e un must see şi eu îi dau 8/10. Vizionare plăcută şi audiţie plăcută la soundtrack!

Sursa foto: saosongdep.com

The Last of Us - jocul mai bun ca orice film

de iulie 18, 2017
Am să las filmele pentru a poveşti despre un joc pe care l-am terminat recent şi mi-a plăcut enorm.

Last of Us is the shit!

Am pus mâna recent pe un PS3 (da ştiu, e vechi şi nu mai apar multe jocuri pentru el, dar la banii daţi, a meritat complet) şi am zis să-mi caut ceva joace pentru el. Găsindu-l ieftin şi primul, am dat de Last of Us. Un action-adventure zombie game, făcut de Naughty Dog, acelaşi studio din spatele seriei Uncharted. Apărut în 2013, a fost la acea vreme, jocul care a scos tot ce era mai bun din consola de la Sony, având cea mai bună grafică.

Grafica ca grafica, dar pe lângă asta, a mai beneficiat şi de un scenariu superb, regizor deştept şi un acting demn de Oscar. Dar să le iau pe rând:

Într-o piaţă saturată a jocurilor de genu zombie survival, Last of Us a venit cum nu se poate mai bine. Te ţintuieşte încă din primele 10 minute de joc, te introduce în lumea dinainte şi după o teribilă infecţie umană să-i zic şi o face foarte bine.

Ideea jocului şi a mutaţiei suferită de unii oameni, a venit în urmă unui documentar BBC- Planet Earth, în care Neil Druckman, regizorul şi marele şef care s-a ocupat de joc, a observat cum o infecţie fungica invadează şi controlează corpul unei insecte, gândindu-se ce s-ar întâmpla dacă s-ar răspândi şi la oameni. Astfel s-a conturat plot-ul jocului, urmând personajele şi motivaţia fiecăruia. Aici apare Joel, singurul părinte al unei fete, Sarah, care suferă o pierdere foarte mare în momentul în care izbucneşte această epidemie, prezentată superb din punctul de vedere al omului mic şi simplu. La 20 de ani după această infecţie în întreagă ţară, Joel apare mult mai măcinat şi îmi vine să zic cătrănit, de viaţă, vremuri şi pierderea suferită (no spoiler). Alături de el este Tess, o prietenă cu care găseşte tot felul de modalităţi de a face bani în această lumea fără de Dumnezeu în care doar oraşele păzite şi securizate mai sunt cât de cât funcţionale. Una din aceste modalităţi, este să ducă oameni sau obiecte pe ascuns dintr-un loc în altul. O chestie la care aceştia doi se pricep extrem de bine. Într-o zi însă, primesc o misiune de la livra pe cineva din oraş, peste sectorul controlat de armata şi pârile ocupate de persoanele mutante. Periculos dar nu imposibil pentru Joel şi Tess, care se gândesc că profitul este unul bunicel. Aici, Neil şi realizatorii jocului, ne arată lumea în care trăiesc acei oameni, normalitatea lor sau a copiilor, cum e şi cazul lui Ellie, fată ce trebe dusă către o facţiune care lupta contra militarilor ce controlează oraşele dar şi pentru un leac al infecţiei. Aflăm până să ajungem la facţiunea Fireflies, pe numele sau, ce rol şi importantă are Ellie în poveste. Prin circumstanţe deloc fericite, Joel rămâne singur cu Ellie şi căutând s-o ducă pe fata de 14 ani la aceşti Fireflies, trece prin tot felul de dileme morale, dar mai ales dificultăţi fizice şi psihice. În urmă întâlnirilor cu lume mai mult sau mai puţin bună, ne este arătată în detaliu această lume urâtă pentru Joel şi normală pentru Ellie. Cruzimea şi realitatea din joc nu sunt făcute doar de dragul de uimi ci mai ales prin prisma momentelor în care apar şi a oamenilor care le fac, prezintă astfel o lume apocaliptică foarte gri cu nişte valori total greşite.

Mă opresc aici din poveste, pentru că ar fi nişte spoilere pe care nu le-ai vrea, dacă ai ajuns până aici şi ţi-a trezit interesul această poveste, căci nu consider că e un simplu joc. Este o poveste superbă, gritty, cu personaje scrise foarte bine, interpretate magistral chiar de Troy Baker(Joel) şi Ashley Johnson(Ellie). Lipsa de încredere iniţială a unuia faţă de celălalt care pe parcurs se transformă în total opusul, nu fac decât să sporească realismul şi frumuseţea acestei poveşti. Finalul este în tonul jocului de până atunci şi este unul dulce-amar, atât voi spune.

Pentru mine a fost o poveste senzaţională la toate aspectele, mai ales că am început jocul fără mari aşteptări. Ştiu că un coleg Costi, de la muncă, îmi laudă mereu acest joc iar eu mereu îi ziceam că nu avea cum să fie aşa bun. Într-o zi mă întreabă care e jocul ce mi-a plăcut cel mai mult de până atunci, la care eu am stat puţin pe gânduri. Nu puteam spune Fifa sau Football Manager, aşa că am zis Assassin's Creed 2. Am primit un răspuns la care mă aşteptăm: nu se compară astea două jocuri, caută să joci Last of Us, că o să-ţi placă cel mai mult şi că nu e joc mai bun. O afirmaţie îndrăzneaţă, dar nu am dat sincer, mare importantă ei la moment. Şi cum s-au dat bobii aşa cum spuneam la început, am ajuns în momentul în care să fiu cu jocul în faţă, îndrăgostindu-mă, pe măsură ce mă jucăm din ce în ce mai mult, de această experienţă.

Pentru mine e o poveste super, aştept cu maximă nerăbdare Last of Us - part 2, motiv suficient să trec la PS4 când apare şi în situaţii de genu, chiar mă bucur că nu am dreptate şi alţii au, legat de experienţe noi. Nota 10 pentru această experienţă, pe care ţi-o recomand cu maximă plăcere :)
Un produs Blogger.