Interviu cu Alin Cotofana, intai prieten, dar si consilier la Primaria Capitalei (2/2)

de decembrie 30, 2016
Continui aşadar, tirul întrebărilor îndreptate către Alin, întrebări cărora le face faţă cu brio: 

interviul despre Bucuresti, primarie, ce se poate face mai bine la noi si cum vede Alin viitorul orasului

Manolakis: Am văzut recent că un coleg din Consiliu General, şi-a dat demisia din partid, după ce acesta a fost filmat votând la două cartele, una fiind a preşedintelui USR. A fost acesta forţat până la urmă să-şi dea demisia sau chiar a fost o decize 100% personală ? Pentru că totuşi a fost implicat şi Nicuşor Dan în acest scandal urat pentru USR.

Alin Cotofana: Într-adevăr, a fost un episod nefericit... Decizia de demisie a fost una personală a domnului Dobrev, dandu-şi seama de ce s-a petrecut. Nu vreau să pară o justificare, dar dacă este să o luăm aşa, avem mai multe exemple recente în Consiliu, fix cu aceeaşi problema ! Ideea este că noi nu avem puterea de a "face scandal" în presă cu aceste exemple identice, aici e diferenţa între noi şi alţii! Şi probabil şi demnitatea...

M: Ce veţi face dacă mai apar cazuri de genul? Nu va e frică de un eventuală scădere în rândul simpatizanţilor tineri care v-au ajutat atât de mult în alegerile locale şi care v-ar putea sprijini în continuare în cele parlamentare ?

A: Sincer, sper să nu mai apară cazuri de genul, ne-ar afecta imaginea din păcate...Unele apar şi din lipsa de experienţă, nu cred că domnul Dobrev a obţinut vreun beneficiu din ceea ce a făcut, pur şi simplu aşa a crezut că e bine la momentul respectiv ca să treacă punctul de pe ordinea de zi. Posibil să mai comitem gafe din acestea, cu toate că încercăm să fim foarte atenţi.

M: Pentru mine sincer sunteţi singura şi ultima speranţa pentru acest sistem politic, pe care îl consider îmbătrânit şi care nu a mai generat politicieni capabil de la Ion Raţiu încoace. Aş vrea să îl pot pune şi pe Nicuşor Dan pe aceeaşi treaptă cu domnul Raţiu sau Coposu în viitorul apropiat sau fie şi îndepărtat. Credeţi că veţi ajunge un partid cu o priză la public bună în curând şi care să redea încrederea românilor în sistem ?

A: Şi pentru mine, tot ultima speranţa este! Nu ştiu câtă "priză" putem avea la public, nu suntem genul de oamenii "vedete" cu apariţii pe la tv şi în mass-media...suntem mai mult genul care tace şi face, şi cred că o anumită parte a societăţii va valorifica şi genul asta de "politicieni". Cu siguranţă, dacă pe 11 Decembrie societatea se va mobiliza şi va ieşi la vot, vom putea face o figura frumoasă ca la Bucureşti (unde am obţinut 25% în Consilii), vom avea o notorietate mai mare şi în acelaşi timp dând şi încrederea oamenilor, că lucrurile se pot face şi altfel. Deja Dacian Cioloş ne-a arătat că se poate şi altfel!

M: Te-ai gândit vreodată ce vei mai face dacă acest partid eşuează dintr-un fel sau altul? Vei mai continua în politică sau e şi la ţine singura şi ultima şansă dată politicii ?

A: Am tendinţa să fiu mai optimist de fel, aşa că sper să nu se întâmple aşa! Dar, dacă se va întâmplă, aşa cum ziceam şi mai sus, va fi prima şi singură şansă dată politicii.

M: Într-un caz ipotetic în care USR nu atinge un nivel politic dorit, te-ai gândit dacă mai rămâi în ţară sau vei pleca iar, în Spania sau în altă ţară ?

A: În nici un caz nu pun în calcul plecarea din ţară! Şi mie, dar şi Bertei (soţia, este din Lituania) ne place enorm Bucureştiul şi pe termen lung vom rămâne cu siguranţă aici. Nu are legătură USR-ul cu asta, la fel cum n-a avut atunci când am decis în 2013 să venim în ţară (nici nu exista).

M: Slăbind acum strânsoarea asta a întrebărilor legate de USR, aş vrea să îmi povesteşti care a fost cel mai urat episod observat în Primăria Generală, legat de actualul sistem, de până acum ? Dar unul care te-a impresionat ?

A: Personal, nu pot acuză pe nimeni: toţi cu cei care am vorbit / interacţionat în Primărie s-au purtat bine şi au fost foarte amabili. Oamenii care fac parte din aparatul Primăriei al DATJ (Direcţia Asistenţă Tehnică şi Juridică), sunt foarte profesionişti şi dedicaţi, aşa că o să rămân cu ei pentru partea pozitivă.

Ideea e următoarea: pe holuri, lifturi, în consilii, ceilalţi colegi de la alte partide par destul de ok şi aborbdabili; în schimb, când începe şedinţa de Consiliu General, unii dintre ei se transformă pur şi simplu!

Probabil că se văd cât de mulţi sunt, se simt puternici şi încep să îşi schimbe comportamentul...vorbesc desigur de un procent de 30-40 % dintre colegi, aripa dura să-i zicem!

Mereu când mă întorc de la şedinţele de Consiliu, mă simt extenuat şi îmi explodează capul, datorită presiunii şi tensiunii la care suntem supuşi! Asta ar fi partea negativă din experienţa de la Primărie. Dar o asumăm şi mergem mai departe.

M: Care sunt în opinia ta, cele mai bune 3 idei, care dacă s-ar putea implementa peste noapte, ar ajuta cel mai mult bucureştenii ?

A: Cred că prima problema a acestui oraş este traficul! Vroiam să zic că pare, dar de fapt este un oraş colapsat…suntem pe locul 6 la aglomeraţie în lume!

Soluţiile vin undeva la pachet: benzi unice pentru transportul în comun (în prealabil, flota RATB să fie una reînnoită, inclusiv aer condiţionat şi condiţii umane), sistem GPS pe autobuze/troleibuze/tramvaie, afişarea orarelor în staţiile RATB (ca la metrou), sistem de management al traficului (semafoarele să dea prioriotate mijloacelor de transport în comun unde se poate).

Pe lângă toate astea, piste de biciclete adevărate (nu benzi colorate pe jos cu stâlpi pe mijloc şi borduri de 50 cm).

O altă soluţie pentru descongestionarea traficului ar fi terminarea şoselei de centură (să contribuie şi Primăria cu bani, în loc să facă “erori materiale” de 5 milioane €) şi să profităm de reţeaua deja existenţa a CFR-ului pentru o centură feroviară a capitalei (deja Ministrul de Transport din Guvernul Cioloş a demarat proiect pentru o parte a aceste “centuri”):

M: Din oraşele vizitate de ţine până acum, care ar fi cel mai practic sau folositor aspect pe care l-ai aplica şi Bucureştiului ?

A: Am vizitat foarte multe oraşe, şi cred că putem lua exemple de la mai multe!

Din fericire, nu trebuie să inventăm nimic nou, decât să le adaptăm la necesitatiile noastre. O să enumăr anumite oraşe unde am avut ocazia să şi trăiesc, pentru că într-o vizită turística totul pare frumos şi perfect.

Madrid – sistemul de “autostrăzi rapide radiale (M-30 şi M-40)” - un fel de centură a noastră (neterminată în cazul nostru), care înconjoară municipiul de 6 milioane de locuitori. A fost o soluţie gândită în anii 80-90´, aceea de a construi mai multe inele în jurul oraşului, care ajutate de mai multe túnele, îţi permite să înconjori capitala în maxim 45 minute (chiar şi când e trafic). Având 2 inele, mereu poţi alege pe care varianta să o iei, depinzând şi unde vrei să ajungi. Din aceste inele ies şi principalele autostrăzi care leagă Madrid-ul de toată ţara.

Almería – infrastructură turística – un oraş simplu, mic, fără industrie dar foarte primitor pentru turişti, punînd în evidenţă tot ceea ce oferă mai bun: soare şi plajă! Investiţii acolo unde turiştii vin şi se plimbă (faleză), baruri şi souvenir-uri în zona veche (centrul vechi) şi cel mai important: informaţii turistice. Ce vezi, ce înseamnă, cum să ajungi la monumentul „x”, orar, tarife, forme de plata...toată informaţia la orice pas, întâmpinând turistul şi făcându-l să îşi dorească să viziteze aceea atracţie.

München – transportul în comun – nicăieri n-am văzut un transport mai curat şi punctual ca în München. Preţurile într-adevăr, comparate cu cele ale noastre sunt prohibitive (doar dus spre aeroport din oraş cu trenul, costă 20€ / persoană). Nu pot să zic că au cele mai noi mijloace de transport, metroul lor îl pot numi chiar „vintage” faţă de al nostru...dar, punctualitatea şi fiabilitatea că transportul în comun te va duce din punctul „A” în punctul „B”, în orice zi, la orice ora, face din acest oraş o plăcere să te plimbi pe străzi şi să trăieşti acolo!

Aş mai adaugă şi o măsură comună pentru cele 3 oraşe: parcările cu plata în centrul oraşelor. Poate Almería ar fi exemplul cel mai ieftin în acest caz: 2€ (9 Ron), o ora în centrul oraşului. Nu încurajezi traficul şi aglomerarea în zona centrală, dar toate astea se pot aplica dacă ai un transport în comun punctual şi fiabil.

În momentul de faţă, în Bucureşti, doar metroul poate fi un aşa mijloc de transport, dacă ignorăm ce se întâmplă la orele de vârf în zonele Pipera-Victoriei-Unirii.

M: Care a fost cea mai mare pierdere de bani ai contribuabililor votată în Consiliu ? 

A: Cred că cel mai grav exemplu a fost cel de acum câteva şedinţe, undeva la sfârşitul lui Septembrie, când Primăria a făcut o “eroare materială de calcul” în valoare de 5 Milioane de Euro într.-un proiect! Era de vorba de materiale pentru spitalele din subordinea Consiliului, dar “cumva” să produs această eroare materială în calcule…

Şi tot la capitolul “investiţii”, am primit un proiect în care se stabilea valoarea unui soclu de (atenţie): 50 000 de Euro! Este vorba de un bust primit cadou din partea Ambasadei Slovaciei. Ambele proiecte au fost votate împotriva de noi, cei din USB, deoarece este aberant să faci “erori materiale” şi investiţii în statui de atâţia bani!

M: Care sunt planurile tale de viitor până la urmă şi unde te vor găsi ele ?

A: Nu pot vorbi de viitorul îndepărtat, dar cel puţin pe termen scurt, am un mic vis să zicem: anul 2020, să îmi pot primii prietenii din Spania (eventual să mă duc cu metroul să-i iau de la aeroport), şi să ne bucurăm de un România-Spania pe Arena Naţională la Campionatul European. În acelaşi timp, să le pot arata ce s-a schimbat în acest oraş, în comparaţie cu vara lui 2015 când au venit la nuntă :)

Aşa că planurile de viitor sunt strict legate de acest oraş, cel în care m-am născut şi crescut, să poată deveni o destinaţie turistică mai cunoscută dar să şi ofere o infrastructură aferentă.

M: Eşti mulţumit de actualul tău statut social din prezent ?

A: Cu siguranţă. Calitatea vieţii pe care mi-a oferit-o România în aceşti 3 ani de când sunt aici, e incomparabil mai bună decât cei 15 ani petrecuţi în Spania.

M: Mi-a făcut maximă plăcere că ai putut răspunde la întrebările de mai sus. Sincer, cum ţi s-au părut?

A: Şi mie la fel! Cred că a fost primul meu interviu serios şi la "alt nivel" :) mai făcusem unul la G2, dar era mai degrabă o prezentare decât interviu. Mult succes cu blogul, îl urmăresc mereu şi chiar mă duc la locurile despre care scrii (dacă n-am fost deja)!

Cam asta a fost întregul întregul interviu. Sper să vă fi făcut o idee despre viaţa noastră şi nivelul acesteia după aceaste răspunsuri. Eu sincer, mă simt o idee mai bine, ştiind că nu e totul numai lapte şi miere in alte ţări, precum văd toţi cei care fug mâncând pământul prin Italia sau, mai nou, Anglia. Cu nişte mici îmbunătăţiri în sistemul politic, care, din păcate, pragmatic vorbind, vor fi posibile în câteva generaţii, se va putea face ceva şi la nivel de oraş, dacă nu va fi prea târziu. Tot ce pot să sper e că oamenii simpli că cel de mai sus şi din USR, nu vor renunţat uşor la drumul la care au pornit.

Interviu cu Alin Cotofana, intai prieten, dar si consilier la Primaria Capitalei (1/2)

de decembrie 29, 2016
Am avut câteva întrebări pentru un bun prieten pe care l-am cunoscut graţie locului de muncă, actual pentru mine şi fost pentru el. Fiind şi vecini ne-am conversat şi mai mult către muncă, căci urcam la Păcii amândoi. Drumurile către terenul de fotbal, erau şi ele ocupate cu discuţii. Discuţii care s-au intensificat (mai ales către subiectul Bucureşti şi cam ce se găseşte în Primărie în 2016) de când a plecat din firma şi a ales o uniune din Bucureşti. Mai exact, USB devenit peste vară USR. 

ceva interesant despre Romania, Spania, Italia si Bucuresti

Am căutat pe această cale să aflu cum s-a simţit un român, care a copilărit în Italia şi Spania, dar a ales ca, la maturitate, să vină înapoi în ţară, mai ales când multă lume caută să plece. Pe lângă întrebările despre străinătate, diferenţe de cultură, motivaţie şi altele mai mult sau mai puţin personale, au venit şi unele, invariabil legate de USB/USR. Fiind multe întrebări, o să-l public în 2 părţi. Un ultim amănunt: legat de întrebările mai politice cât şi de răspunsurile acestora, ele sunt doar nişte puncte de vedere STRICT personale şi nu exprimă vreo opinie/părere oficială din partea USR. 


Manolakis: Salut Alin, spune-mi câte ceva despre ţine. Un mic rezumat dacă vrei. (Unde îţi place să petreci timpul liber şi cum, ce genuri de filme îţi plac, care e ultima carte citită, ai vreun loc preferat în Bucureşti, dar în ţară?

Alin: Salutare! 

Sunt un tip destul de liniştit, nu îmi place agitaţia aşa că prefer locurile mai "chill". De exemplu şi mie şi Bertei (soţia), ne place să ne petrecem weekend-ul cât mai relaxat posibil: ieşim să mâncăm în oraş sâmbătă, după care ieşim la plimbare (plus o cafea eventual) în orice parc din Bucureşti sau mergem la un film (în zilele ploioase sau mai reci)! Pe seară, depinde de anotimp: dacă e vara preferăm un gîn tonic făcut de noi şi admirăm bulevardul Iuliu Maniu de la etajul 7, sau dacă este iarnă, ne uităm la un serial/documentar (gen House of Cards sau Suits mai nou).

Duminică e rezervată bunicii, aşadar mâncăm în familie! Iar pe seară, ne facem timp şi pentru cumpărăturile necesare pentru următoarea săptămâna.

Îmi plac filmele realiste, şi explic asta: fără efecte speciale sau alte nebunii, cât mai normale! Că să le şi exemplific, ultimele 2 la care am fost: „Sully” şi „2 lozuri”!

Ultima carte citită a fost cea a fotbalistului Zlatan Ibrahimovic: "Eu sunt Zlatan", o carte care m-am tot chinuit să o găsesc, deoarece admir acest jucător şi tot ceea ce a făcut. Că să enumăr totuşi şi una mai "serioasă", a fost Istoria ilustrată a românilor de Neagu Djuvara.

În Bucureşti sunt numeroase locuri care îmi/ne plac, dar în top sunt: Switch (hambrugeri), Origo (cafea) şi Toan's (vietnamez). Că loc preferat, n-aş putea să menţionez doar unul singur, deoarece acest oraş este încântător şi simt totuşi că sunt atâtea locuri care încă nu le-am văzut...în ţară există totuşi un loc preferat să-i zicem: Sinaia! Este primul loc din afară Bucureştiului unde am dus-o pe Berta, la prima vizită a ei în România în 2008, şi de atunci a rămas foarte emblematic pentru noi :) de câte ori avem ocazia, facem o escapadă acolo. În general preferăm zonele montane, poate şi pentru că am stat 15 ani la mare...

M: Ce te-a făcut mai exact să vii înapoi aici în ţară (dacă nu ai menţionat asta mai sus) ?

A: Există un fenomen numit "înstrăinarea" şi în general cam despre el este vorba în decizia de a reveni în ţară. Mereu am avut ideea că la un moment dat mă voi întoarce, dar nu ştiam când va veni acel "moment"! A venit forţat şi de situaţia economică din Spania şi datorită internship-ului MBA pe care trebuia să-l facă Berta. Aşa am decis în vara lui 2013 să încercăm măcar 3 luni aici, şi să vedem dacă decidem să rămânem sau nu...acel măcar s-a transformat în vreo 3 ani jumate şi am senazatia că va mai continua o bună bucată de timp!

M: Cum se simte un român care a călătorit prin Italia şi Spania dar totuşi a preferat România, cu domiciliul în Militari la Păcii ?

A: Aici răspunsul e simplu: ca acasă! Aşa cum bine se zice, nicăieri nu-i ca acasă... în alte ţări e bine un anumit interval de timp, dar după 4-5 ani deja ţi se face dor de casă şi începi să te simţi altfel, cu toate că pari destul de integrat în societatea care trăieşti. 

M: Ceva mai personal dacă vrei : cum te-ai găsit cu actuală nevasta Berta şi când ai ştiut că e aleasa ?

A: Pe Berta am cunoscut-o într-o seară de vara în 2006 la cafeneaua unde lucra mama ei în Almería (oraşul unde trăiam), şi a fost o pură coincidenţă! N-aş putea zice care a fost momentul în care mi-am dat seama că ea ar fi "aleasa", pur şi simplu ştiam că ea este cu cine vreau să îmi umplu zilele vieţii :) Dar, este adevărat că până n-am fost la prima nuntă în România (Octombrie 2013), nu mă gândisem la căsătorie, deoarece în Spania este mult mai plictisitor să zicem faţă de aici. Atunci a fost momentul în care am ştiut că dacă se va întâmpla, cu siguranţă va fi în ţară! Şi Berta la fel!

M: Ţi-a plăcut ce ai găsit în ţară? Şi cum ai compara situaţia de acum cu cea din Spania?

A: Dificilă întrebarea, pentru că sunt multe aspecte care îmi plac, şi altele care nu prea...per total, şi cu bune şi cu rele, asta e ţara noastră şi în special oraşul în care m-am născut, aşa că trebuie să-l luăm că atare. 

Aş putea spune că România de azi, e foarte asemănătoare cu Spania anilor 90'. Am ajuns acolo în vara anului 1999, dar din ce am studiat şi din ce am văzut cu ochii mei, e destul de comparabilă situaţia. Şi ei au trecut printr-o perioada de tranziţie, mai scurtă probabil, de vreo 15-20 ani până a început să se formeze o adevărată clasa de mijloc şi să urce nivelul de trăi, acela fiind momentul în care ajunsesem acolo. Apoi s-a năruit totul o dată cu criza economică mondială...

M: Pentru cineva care a trăit în ţările în care mulţi au rămas, ţi se pare mai în regulă/ mai bună viaţă românească faţă de cea italienească sau spaniolă ?

A: E greu de răspuns aici, fiecare ţară are farmecul şi tradiţiile ei până la urmă! Viaţa la noi totuşi, a rămas clădită pe nişte valori solide care în Occident s-au cam pierdut...aşa că aş zice cu totală convingere că prefer viaţa românească! Dar asta nu înseamnă că anumite obiceiuri sau tradiţii, în special spaniole, nu le urmez...de câte ori putem, ne facem timp pentru o "siesta" 

M: Ce te-a făcut să laşi munca şi să încerci ceva în politică ?

A: Păi fix ce spuneam mai sus: exact pentru acele lucruri care nu prea îmi plăceau din ce vedeam împrejur (cabluri atârnate, gropi, staţii de metrou fără tavan)...de câte ori vedeam ceva care nu era la locul lui, în mintea mea răsuna aceeaşi întrebare: de ce la ei se poate (spanioli) şi la noi nu? Şi mereu îmi dădea cu virgulă răspunsul!

Iniţial nu mi-am lăsat munca pentru politică, a fost mai mult o dedicaţie din timpul rămas liber, pentru că am fost şi încă sunt traducător freelancer, ceea ce îmi permite să îmi organizez altfel timpul. Iar cu "politica", pot să zic că pur şi simplu, m-a luat valul :)

M: Cum de te-ai gândit la Nicuşor Dan şi dacă mai aveai şi alte partide în cap în caz că nu te plăcea el sau nu-ţi plăceau ţie ideile sale ?

A: Pe Nicuşor îl urmăream de la distanţă încă din 2012 şi am admirat proiectul lui pentru Bucureşti. Apoi, venind aici în 2013 am urmărit totul mai de aproape şi am decis că atunci când voi avea timp să mă implic, mă voi duce să-i zic asta personal, aşa îl voi şi cunoaşte. Zis şi făcut, fix anul trecut în Octombrie. Aşa că ideile lui îmi plăceau de demult, mai ales că şi el a trăit ceva asemănător că mine: a fost plecat în Franţa iar apoi a revenit în ţară şi a încercat să remedieze acele aspecte unde lucrurile nu erau fireşti. 

Până la urmă mi-a plăcut simplitatea şi normalitatea acţiunilor lui! Pentru că despre asta este vorba: nu trebuie să inventăm nimic, trebuie pur şi simplu să facem ceea ce alte oraşe deja au făcut în Occident în anii 90', nimic mai mult...

Aşa că nu era vorba despre un "partid" sau alte chestii de astea: era pur şi simplu vorba despre admiraţia care o avem pentru un luptător al normalităţii în acest oraş!

Iar că să închei, repet o chestie pe care am mai tot zis-o: dacă lucrurile mergeau bine în Bucureşti, niciodată nu m-aş fi băgat în "politică"! Iar şansa dată acuma, este prima şi unica dată „politicii”...

M: Ştiu că e un clişeu, dar crezi cu adevărat în această cale politică? Majoritatea tinerilor fug acum de sistemul asta, văzându-l că pe unu corupt şi chiar bolnav până peste remediere.

A: Aşa este, chiar şi eu gândeam la fel până să mă întorc în România! Sincer, eu cred că demnitatea, onestitatea şi respectarea anumitor principii duce la rezultate. Dacă prin constituţie şi legile ţării, poţi aplica şi schimba lucruri cu această "politică", atunci cred că am făcut bine să mă bag în această poveste. O să văd în timp dacă am greşit sau nu.

Am obiceiul să pun „politică” în ghilimele, pentru că, eu personal nu mă simt un „politician”...mă simt mai degrabă un cetăţean care a făcut un pas în plus, şi lupta pentru ce crede că e mai bine pentru acest oraş. Simt că şi cum aş fi un „cetăţean mai implicat”, faţă de apelativul „politician”!

M: Încercaţi să faceţi o politică deschisă oamenilor, din ce-am văzut. Să arătaţi cam tot ce puteţi şi vedeţi în actualul sistem al Primăriei cel puţin. Crezi că veţi putea rămâne aşa clari şi sinceri mereu cu lumea din online şi cei ce v-au votat, fără să faceţi rabat de la valorile voastre ?

A: Cu cea mai mare sinceritate: cred că da! Deoarece noi nu ne chinuim sau jucăm un rol atunci când suntem în Primărie şi la Consilii...suntem aşa cum suntem zi de zi, şi ne preocupăm de aceleaşi chestii pentru care am fost şi aleşi. Colegii mei au aceleaşi principii şi nu cred că se va abate nimeni de la valorile comune, deoarece toţi suntem înainte de toate, cetăţenii ai Bucureştiului şi ştim foarte bine de ce am vrut să ajungem în Primărie: că să schimbăm şi să transparentizăm activitatea de acolo.

M: Ce ai face dacă ai afla de un caz de trafic de influenţă sau chiar corupţie din partid ?

A: Sper să nu se întâmple asta, dar va depinde şi din ce sursă aflu asta...dar, în orice caz, m-ar dezamăgi ipoteza asta şi probabil aş lua o decizie pe măsură la momentul adecvat.

M: Am văzut recent că un coleg din Consiliu General, şi-a dat demisia din partid, după ce acesta a fost filmat votând la două cartele, una fiind a preşedintelui USR. A fost acesta forţat până la urmă să-şi dea demisia sau chiar a fost o decize 100% personală ? Pentru că totuşi a fost implicat şi Nicuşor Dan în acest scandal urat pentru USR.

A: Într-adevăr, a fost un episod nefericit... Decizia de demisie a fost una personală a domnului Dobrev, dandu-şi seama de ce s-a petrecut. Nu vreau să pară o justificare, dar dacă este să o luăm aşa, avem mai multe exemple recente în Consiliu, fix cu aceeaşi problema ! Ideea este că noi nu avem puterea de a "face scandal" în presă cu aceste exemple identice, aici e diferenţa între noi şi alţii! Şi probabil şi demnitatea...


Aici se incheie prima jumătate a interviului. Continui maine cu jumătatea a doua. Sper să îţi placă şi să revii. 

Top 10 al filmelor vazute in 2016

de decembrie 29, 2016
Se apropie sfârşitul anului şi că orice om de internet şi 'critic' de filme care se respectă, am decis să fac o lista personală a filmelor preferate văzute, dar mai ales ieşite în 2016. Ţinând cont că n-am văzut Silence, Fantastic Beasts..., Fences, Manchester by the Sea şi Lala Land, care puteau fi şi ele în acest top, să purcedem:

My favourite movies of 2016

10. The Secret Life of Pets
Începem cu o animaţie, care culmea mi s-a părut mai bună decât Finding Dory. E ceva amuzant autentic şi parcă n-am văzut-o nici în filmul de la Pixar şi nici în Zootopia. Copiii sigur au ras mai mult că la restul.

9. The Magnificent Seven
Un western bun, al anului, cred că singurul pe 2016, asta dacă poţi numi şi locul meu 6, un western, cum o face IMDb. Împuşcături mişto, dialoguri bune demne de sălbaticia din acei ani, actori buni, ce să mai ceri...


8. Captain America: Civil War
Un film văzut înainte să încep blogul, dar categoric, un film puternic, care arată că genurile astea de acţiuni cu super eroi, pot avea şi o poveste bună şi un acting şi mai bun că restul. Apariţia lui Spider-man (unul de 19 ani reali, nu de 30 care joacă pe unul de 19) e şi ea un plus.

7. Doctor Strange
Poate părea ciudat, dar mie unul, oricât de tare mi s-a părut filmul de mai sus (Civil War), mi-a plăcut mai mult Doctor Strange. Şi pentru efectele speciale perfecte, dar şi pentru partea mistică, pe care nu m-ar fi deranjat să o văd aprofundată.

6. Hell or High water
Un film plăcut, cu un plot credibil, care mi s-a parut destul de bun. Subiectul serios, realizarea şi autenticitatea sa, au adăugat la nota dată.

5. Allied
Văzut la Movieplex, un thriller cu spioni, cum se făceau pe vremurile bune ale lui Spielberg şi chiar ale regizorului, Zemeckis. Momentele tensionate sunt la tot pasul, mai ales în prima parte a filmului. M-am trezit deseori încordat, deci îşi merită locul, la mijlocul clasamentului.

4. Noctural Animals
Avem un film făcut de un creator de modă, după un scenariu al aceluiaşi creator, Tom Ford. Îmi place povestea şi anarhia aparenţă a filmului. Te întoarce pe toate părţile şi te face să-ţi storci creierul gândindu-te la el, mult după ce îl termini de văzut.

3. Nice Guys
Shane Black, does it again. O comedie poliţistă cu mister şi comedie presărate fără reţineri? Sigur că da. Mai ales una reuşită. Chimia celor doi mi se pare superbă şi ce joacă Ryan Gosling (nevazand Lala Land, cum ziceam) mi se pare cam rolul cel mai bun al sau în acest an. Merită maxim o vizionare. Eu mai stau puţin şi o bag pe a 2 a.

2. Hacksaw Ridge
După cum am şi scris, mi se pare o reîntoarcere superbă a lui Mel Gibson, în lumea bună de la Hollywood. Acting superb, decoruri şi costume superbe, acţiunea la superlativ. Clar printre cele mai bune filme de război făcute vreodată cu, zic eu, cea mai bună bătălie filmată vreodată. E un MUST SEE printre fanii filmelor de război.

1. Arrival
Cum am scris şi în titlul de atunci, mi se pare cel mai bun film din acest an. Mai ales că e un SF, deştept şi cu final neaşteptat spune tot. Nişte ingrediente pe care nu s-a riscat nimeni să le combine, în aşa manieră, darămite să o facă şi atât de aproape de perfecţiune. Trebe nişte nominalizări la Oscaruri, chiar dacă sunt cam politice de ceva ani buni.


Cam asta a fost lista mea cu ce-am văzut strict anul asta. Îmi pare rău că nu am văzut tot ce mi-am propus anul asta, dar dacă făceam asta 'for a living', aveam vizionate mult mai multe filme şi lista asta era mult mai stufoasă. Pe la un top 20-25 aşa lejer. Şi da, Rogue One, Deadpool şi Batman v Superman nu au prins top 10-ul. Oricât m-am chinuit, mi s-au părut mai plăcute cele menţionate mai sus şi nu am găsit vreunul pe care să-l schimb cu filmele din aceste 2 mari francize deja. Într-un top 15 cel puţin, sigur îşi făceau loc şi cele 3 filme. Dacă ai alte idei sau vezi altfel lista, poţi lasă un comentariu mai jos şi discutăm oricât.



Brad e un Aliat bun al lui Marion

de decembrie 28, 2016
Marţea după cum m-am obişnuit, este zi de film şi merg la Movieplex cât pot de des pentru a viziona unul în condiţii şi la preţuri bune. Aseară am văzut Allied şi ţin să zic că mi-a plăcut.

posterul filmului Aliatul

În primul rând, îmi place că începe direct, fără minute întregi de distribuţie şi te introduce direct în atmosfera. Informaţia nu ţi se dă cu linguriţa, ca la americani proşti, ci afli uşor, uşor, ce-i cu personajele de pe ecran şi de ce fac ce fac, dar mai ales, ce urmează să facă. Minuţiozitatea celor 2 spioni, căci de spioni e vorba, care se dau drept un cuplu, e sublimă şi mie că persoană atentă la detalii (mai ales în fime), mi se pare fix ce trebuie. Îmi place să cred că dacă aş fi fost pus în postura lor, aş fi fost la fel de atent la absolut orice detaliu posibil.

Prima parte a filmului, căci şi aici am impresia că sunt 2 părţi, se desfăşoară aşadar în Maroc şi mai exact în Casablanca. Se vede şi influenţa filmului eponim în această atmosfera din oraş, dar şi stilul de regie mai clasic, aş zice, ceva în genul Indiana Jones, dar din filmele vechi. Un stil care prindea foarte bine în anii 90 şi promovat de Spielberg şi Zemeckis, Şi uite că prinde foarte bine şi acum. Deci avem o introducere în lumea ocupată de nazişti, chiar şi în Maroc, o introducere a celor doi protagonişti, Max şi Marianne dar mai ales a pericolelor aceştei lumi a minciunii şi intrigii.

În următoarea parte, mai ales că se desfăşoară la 1 an distanţă, avem parte de linişte, una aparenţă, până când trecutul vine să-şi înfigă ghearele în prezentul celor doi. Vroiam să continui aici printr-o descriere mai amănunţită, dar astfel, stricam oarecum prima parte şi mai ales tensiunea aferentă. Tensiune care în prima parte din Maroc, este întâlnită puţin dar foarte intens, aici este întâlnită foarte mult dar constant. Astfel că Zemeckis îşi face o plăcere parcă, din a ne chinui şi ţine aşa pe marginea scaunului cu orice ocazie are. Însă o face foarte bine şi cu bun gust, încât parcă îţi place la un moment dat acest lucru. Chiar m-am trezit aseară, să mă întorc la un prieten zicandu-i: 'uite ce frumos e momentul asta tensionat, când nu mai iese Max din clădire şi nu ştii nici tu ca privitor ce să faci'. Aşadar, deşi avem în continuarea din Londra, momentele încordate, ce nu ne lasă nici pe noi nici pe personaje. Totuşi trăim în lumea spionilor şi paranoia e ceva bun şi sănătos în această lume.

Nu aş vrea să dezvălui multe detalii, pentru că orice indiciu citit, poate face legătură cu deznodământul şi chiar nu e un film pe care să-l strici aşa. Trebuie vazut si delectat, in sala de cinema, fără să ai habar de vreun detaliu, pentru a fi total lipsit de apărare in faţa momentelor apăsătoare.

Singură problemă pentru care am acordat 'doar' un 7/10 acestui film e finalul. Aparent, în 2016, au fost multe filme bune, dar cu finaluri sub ştacheta ridicată de acestea. Merita clar un 8/10 dacă nu era o scrisoare citită pe final, care se vrea lacrimogenă. Nu am să înţeleg niciodată această obsesie a Hollywood-ului de a dramatiza în aşa hal anumite scene care pot fi făcute măcar decent. Pe lângă astea, rămâne un film bun din acest an şi merită văzut.

Sursa foto: alliedmovie.com

Contabilul autist, o idee interesanta

de decembrie 28, 2016
În ziua de Crăciun, după sarmale, piftie, salate cu de toate şi toate cărnurile de animale din curţile româneşti, am zis că intră un film bun. Pe lângă nişte vin, rom şi alte 'aperitive', era cazul să văd şi Contabilul. Alături de nişte prieteni, ce poate fi mai potrivit ?

posterul filmului Contabilul

Începe foarte americăneşte, arătându-ne ceva clar cum un băiat, aparent autist, are un dar pe care părinţii săi nu-l văd, ci doar noi, privitorii. Cu acest dar, eroul ajunge să fie un mare şi bun om cu numerele şi anume un contabil desăvârşit. Mai ales că devine contabil pentru orice mare terorist sau om în afară legii de pe pământ. Îmi place ideea asta, dar ce nu-mi place sau ce se putea face mai bine, era cum oamenii legii ajung în cele din urmă să-l caute. Clar că fiind atât de bun şi numai în preajma atâtor periculoşi, ajungi în atenţia vreunui organ de stat. Dar totuşi, nu mi s-a părut foarte credibil, acest drum către Christian (interpretat super bine de Ben). Uneori pare chiar şi grăbit acest drum. Mai ales că după atâţia ani, nu-l ştie nimeni, nu îl găseşte nimeni, dar un agent analist, îi da de urmă în câteva luni. 

Realizarea e mişto, e filmat frumos, dialogul în mare este bun zic eu. Secvenţele de acţiune, sunt şi ele foarte profi zic eu. Îmi place şi cum e portretizat Christian ca un lup singuratic, de unde şi numele său de familie, Wolff. Cred că nu mi s-a părut doar mie. 

Subiectul, după mine, putea fi unul mai complex, nu doar unul în care descoperă nişte nereguli la o firma care-l angajează şi în tot acest timp, este căutat şi aproape găsit de agenţii guvernamentali. Mai sunt strecurate şi nişte amintiri pe ici pe colo, care îmi par că intră destul de bine, să-ţi facă o idee mai bună despre personaj, să-l arate şi construiască mai bine pentru privitori. În aceste amintiri, ne este arătată şi drama personală prin care a trecut, alături de fratele şi tatăl sau cât a crescut. 

La final, este un film bun, nici wow dar nici slab (vorba unuia din ceilalţi privitori), care îşi atinge majoritatea ţintelor. De la mine are un 7/10 şi nu 8/10 pentru acele scăpări menţionate şi chiar dezvoltarea precară a unor personaje care eu cred că ar fi putut contribui mai bine la povestea per total. 

Sursa foto: assignmentx.com


Rogue One - povestea Star Wars de care nu toţi aveam nevoie

de decembrie 24, 2016
Ca să fie clar: Rogue One ăsta, nu este Star Wars 8, nu are legătură cu Force Awakens, acţiunea nu are legătură cu mai nici un personaj principal şi consacrat. Decât cu Darth Vader, dar totuşi, asta e în trailer. Dacă nu ai stat într-o peştera, ştii că ăla apare în film. 
Mic offtopic: Vazut tot in Plaza, tot la Movieplex, cu noii ochelari 3D, nu mai ai dureri de nas dupa cele 2 ore. GG guys :)

posterul filmului Rogue One

Acţiunea se petrece mai exact între Episodul 3 şi 4. Episodul 4, care este A New Hope. Cel din 1977, care începe cu Leia primind planurile Death Star şi a hibei acesteia pentru a putea fi distrusă. Ei bine, asta e povestea acelor planuri şi cum au ajuns ele până la Leia. Deci e un Star Wars 3.7 aşa, cum au spus-o şi actorii filmului, într-un interviu. Dacă tot clasificăm.

Avem cam 95% personaje noi şi asta se vede în prima jumătate a filmului care, mie unul, mi s-a părut cam lentă şi plictisitoare pentru că s-a ocupat cu introducerea acestora. Personaje noi, planete noi şi vechi care pentru omul obisnuit ce vine să vadă ceva lupte cu săbii, Jedi şi alte clasice din astea, sunt cam neinteresante. Poate pentru fanii aia disperaţi, anumite nume le aduc bucurii. Mai ales cel al lui Saw Guerrera. Dar cum eu sunt cumva între prima şi a doua categorie, nu am fost uimit de aceste nume. Deci o mişcare despre care erau conştienţi cei ce au făcut filmul. Şi cum să contracarezi introducerea asta plicticoasă a multor noi personaje în prima ora? Faci o a doua jumătate a filmului foarte bună.

Acţiunea de aici încolo, este foarte bună, personajele ajung în situaţii din ce în ce mai încordate şi cele două lupte (una în spaţiu şi una pe o planetă) sunt detaliate superb. Acţiunea atât la sol cât şi în aer este chiar de nivel Star Wars. Dacă îţi plac luptele între X/Y Wings şi Tie Fighters, aici vei fi pe deplin mulţumit. Pe lângă toate astea o să fie şi o surpriză superbă cu Darth. Chiar trebe văzută! În rest, finalul e cel pe care-l ştii. Planurile ajung pe mâna cui trebuie şi pe care îl/o vei vedea pe final.

Un film bun, de legatura între Episodul 3 şi 4, din care sper că cei ce se ocupă de frâiele francizei Star Wars vor avea ce învaţa. Merită un 7/10 până atunci de la mine şi rămâne doar aproximativ un an de aşteptat pentru episodul 8.


La ora scrierii articolului, am aflat că Carrie Fisher, interpreta prinţesei Leia, este în spital, după ce a suferit aparent un atac de cord. Sper să putem să o vedem în episodul 8 în continuare şi Forţă să fie cu ea!

Mel Gibson revine în forţă cu Hacksaw Ridge

de decembrie 22, 2016
Văzut la Movieplex în Plaza cu mare plăcere, datorită proximităţii sale de casă şi pentru că sunt leneş uneori, de ce să nu fiu sincer, constituie reîntoarcerea lui Mel Gibson la masa bogaţilor să zicem aşa.

poster al filmului Fara arma in linia intai

După ce am văzut filmul şi m-am gândit la ceea ce voi zice despre el, am zis că e mai bine să-l despart în două. Înainte şi după. Cei care îl veţi vedea, veţi ştii la ce mă refer.

Înainte: în prima oră din film, ne este prezentată viaţa lui Desmond şi felul în care este acesta a crescut. Unul foarte religios în stil adventist, dacă nu mă înşeală memoria. Mama sa fiind foarte credincioasă, îl lua cu ea la biserica din orăşel. Tatăl sau, veteran din Primul Război Mondial, începuse să bea şi îşi bătea constant nevasta. Revenind la copilăria eroului nostru, ni se arată mai ales un incident, în urmă căruia, Desmond aproape că îşi omoară fratele. Speriat şi căutând ajutor, îl găseşte în credinţă şi cărţile mamei sale din casă. La câţiva ani după acestea, America intră în Al Doilea Război Mondial şi atacă Japonia. Toţi tinerii din sat/orăşel, caută să se înroleze pentru a servi patria. O face şi fratele sau, Harold. Dar Des, fiind un mare pacifist şi adventist, doreşte să facă acest pas, numai că medic de front şi FĂRĂ să poarte armă, fiindcă religia nu-i permite. Urmează tot felul de şicane făcute de comandanţii săi din pregătire, colegi de pluton şi chiar este trimis la tribunalul militar pentru a fi dat afară din armată pe motiv că refuzase să se supună ordinelor de a purta armă.
Această prima ora deci, serveşte că o introducere în viaţa şi viziunea lui Doss. O pregătire pentru ce avea să vină. Şi are ce... ohoo, te sperii chiar.

După: de aici începe războiul pentru Desmond. Începem să vedem şi noi aceste nenorociri. Ororile ne sunt arătate la tot pasul, fără nici o jenă. Pentru că războiul este nemilos şi nu are jenă de nimeni şi regizorul este nemilos cu privitorii. Iniţial mă gândeam: ia să vedem, ce mai poate arată nou mister Gibson, după atâtea filme făcute despre Războaiele Mondiale. Şi are. Plutonul lui Desmond este adus în Okinawa pentru a urca pe Hacksaw Ridge, o culme asupra căreia dacă menţineau controlul, reuşeau să ocupe teritoriul... bla bla. Trebuiau să urce, să-i împingă pe japonezi şi să rămână sus ceva timp până la sosirea intăririlor. Ei bine, fiind pe teritoriul altei ţări, americanii nu ştiu tot ce aveau asiaticii păstrat pentru ei. Cum toţi cei prezentaţi până acum la cazarme şi instrucţia militară, urcă acea culme, începe războiul acela de care vorbeam. Liniştea aşternută după sosirea tuturor sus, este ştearsă de către un glonţ care trece prin capul unui soldat din prim plan. Un mod foarte direct şi bun, al lui Gibson de a ne arata că nu mai suntem în siguranţă şi oricine îşi poate găsi sfârşitul aici sus. Explozii, urlete, grenade, mitraliere şi aruncătoare de flăcări ne fac un portret mai mult decât teribil asupra celor îndurate de soldaţi (fie ei de orice naţie) în timpul acestor războaie terifiante. Nu am să mai elaborez asupra celor întâmplate sus, pentru că merită să le vezi, în frumuseţea lor, dacă se poate spune asta despre nişte atrocităţi. Mă rezum doar la faptul că Desmond a fost în realitate fără armă, tot timpul. Ba chiar, după ce se ordonă retragerea de pe culme, acesta rămâne singur nopţi în şir pentru a căuta răniţii şi a-i trimite jos cu sfoară pentru îngrijiri.

E o poveste care te mişcă şi realitatea faptelor mi s-a părut înfricoşătoare. Dacă nu ştiam că personajul principal a făcut toate astea şi mai ales, că nu a acceptat o ecranizare a vieţii sale, până când faptele nu erau relatate exact 100% cum au fost, fără a se înflori ceva, mă gândeam că totul e un scenariu de la Hollywood, venit din capul cuiva pentru a sensibiliza audienţa la extrem. Poate şi asta a fost o schemă de a păcăli lumea. Dar văzând anumite faze din film, ca după să fie povestite identic şi cei care chiar au fost acolo, mi s-a părut interesant.

Pentru mine e un curat 8/10 pentru felul brutal şi cred eu că onest, al celor arătate. Chiar o să mai stau ceva timp şi o să vreau să revăd filmul.


Sursa foto: moviehooker.com

Argo sau triumful americanilor şi atunci când tot ei sunt vinovaţi

de decembrie 20, 2016
L-am văzut în sfârşit acasă, deşi a cam durat ceva. Mă interesa mai mult pentru Oscarurile câştigate dar şi a vedea calităţile de regizor ale lui Ben, după The Town şi Gone Baby Gone.

posterul filmului Argo

Din moment ce a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film în 2012, mă gândeam că trebuie să fie ori unul bun ori unul despre America (şi cât de măreaţă e aceasta). Ei bine, Argo se încadrează în ambele. Dar mai mult în a 2 a categorie. De ce? Pentru că spune povestea a recuperării celor 6 diplomaţi americani din Iran, în urma revoluţiei din ţară şi a ocupării ambasadei americane din oraş.

Filmul începe simplu, ca pentru americani: cum ei au dat jos un lider iranian şi au pus un altul la putere pe care l-au sprijinit necontenit după aceea, zeci de ani (se mai miră ce au ţările arabe cu ei ?!). Aflându-ne în 1979, poporul iranian, satul de marioneta americană, mai ales că acesta este deja bătrân şi bolnav în SUA, porneşte o revoluţie în Teheran, pentru a-l instala la putere pe Khomeini. O figura locală, de încredere pentru cei din oraş şi ţară, fără legături sau sprijin cu vreun guvern occidental. În acel an, ambasada SUA este atacată de protestatari şi 56 de funcţionari din 62, sunt luaţi ostateci de către revoluţionari. Cei 6 care scapă, se refugiază în reşedinţa personală a ambasadorului Canadei timp de multe zeci de zile. De aici, filmul pedalează pe ideea că cei 6 sunt foarte importanţi, trebuiesc scoşi cât mai repede pentru a nu fi găsiţi şi executaţi ca spioni.

Cum dracu aia 6 au fost aşa importanţi faţă de cei 56, nu ştiu. Când cei rămaşi în număr aşa mare, ameninţaţi cu armă, luni de zile, trăiau clipe disperate, cei 6 (doar) erau în casă ambasadorului Canadei şi mâncau, fumau, beau, se jucau. Clar, trăiau sub teroarea că ar putea fi descoperiţi de către forţele alea revoluţionare dar asta se putea întâmplă şi cu cei din ambasada. Cine ştia atunci dacă vreun soldat din ăla credea că poate e o idee bună să omoare 2-3-4 inşi pentru a-i face pe restul să spună unde sunt cei 6. Pentru că după un timp, iranienii suspectau că au fost mai mulţi oameni în ambasada pe care o capturaseră. Explicaţia filmului era că revoluţionarii nu s-ar riscă să îi omoare pe unii care sunt sub atenţia întregii lumi.

Revenind la film, odată ce CIA hotărăşte să folosească planul cum că cei 6 ar fi cineaşti canadieni veniţi că să prospecteze locaţia pentru un film SF, ei sunt ajutaţi de către 2 producători de la Hollywood pentru a duce acest plan la bun sfârşit. Bineînţeles că odată ce persoană din CIA, în speţă lui Ben Affleck, intră în Teheran şi ajunge la cei 6, filmul este plin de momente dramatice şi pe muchie de cuţit, mai mai că diplomaţii pot fi descoperiţi în orice moment. Dar e puţin praf a la Hollywood, sincer. Umflă bine nişte faze şi situaţii, care puteau fi umflate. Tocmai pentru că dau bine pe ecran. Dar asta e şi, pe de altă parte, meritul regizorului Ben.

La final este un film bun, din care, lăsând la o parte treaba cu "ce ţări şi şmecheri sunt americanii", mai înveţi nişte istorie modernă şi vezi şi ce căcături făceau marile SUA. Eu îi dau 7/10 pentru suspansul crescut artificial în unele momente.

Sursa foto: Dfiles

Ultima zi la Acropole și prin Plaka (4/4)

de decembrie 19, 2016
 Ne-am trezit în ultima zi în Grecia, tot pe la 7:30 pentru micul dejun. Unul simplu cu aceleași mâncăruri zilnic. Dar din pricina asta, ne bucuram că scăpăm. Ne-am urcat în maxi taxi-ul nostru Mercedez și am pornit spre colina magică. Am ajuns destul de rapid pentru că și stăteam foarte aproape de aceasta. De unde și numele hotelului nostru, Acropolis Select. 

Urcăm ce urcăm și ajungem la o priveliște superbă. Sub această colină se arată întreaga capitală a Greciei. Numai după ce ajungi aici sus, vezi cu adevărat că Atena, își numera cei 4,5 milioane de locuitori, prin dealurile și văile din jurul Acropolelui. Totul este superb de aici de sus și nu poți să nu rămâi cu degeul de telefon/aparatul foto pentru a încerca să cuprinzi cât mai bine, această priveliște și chiar stare data de aceste monumente. Starea din păcate, nu ai cum să o transmiți, indiferent de numărul pozelor sau filmelor făcute. Ghidul ne povestește despre luptă data între Atena și Poseidon pentru patronajul locuitorilor din acea zonă, câștigată de prima prin oferirea acestora, a măslinului că dovadă a bunăstării ce va urmă. Multe altele și interesante, dar pe care nu am timp sau loc acum să le mai spun și eu.

panorama de la Acropole

priveliste superba de pe acropole

renovarea parthenonului

Priveliste Athena

panorama Atena

vedere superba

După toate cele văzute mai sus, am fost și la Acropolis Museum, unde ni s-au povestit iarăși întâmplări interesante din viața Parthenonului, cea mai cu seamă fiind că actuala clădire vizibilă din întreaga Atenă, este cea de-a 2 a clădită de atenieni, la ideea lui Pericle, după ce prima, a fost distrusă în întregime de către perși. În secolul 5 iHr, a fost reconstruit întregul Acropole, deci toate edificiile de cult ale orașului. Dacă ești pasionat foarte mult de această cultură, se merită să plătești și intrarea la muzeu. Altfel, mai ales că ne având ghid, vei vedea doar niște bucăți de piatră (și sigur nu o să ai răbdare să citești toate plăcuțele din dreptul tuturor acestora) și mai bine faci altceva cu cei 10 euro rămași.

Am avut niște timp liber rămas pentru a hoinări prin străzile din centru, după suveniruri dar și să pozăm micul cartier Anafiotika. Deci +1 la noi și cu această oră rămasă. 

poza din Anafiotika

poza din cartierul Anafiotika

Anafiotika strada goala

Drumul spre aeroport a fost puțin aglomerat. Ajunși acolo, toate au mers bine, mai puțin faptul că la toți ne-au fost oprite niște borcane primite cadou de la prietenii de acolo, pe motiv că aveau peste 100ml și erau în bagajul de mână. Ai naibii greci. M-au privat de niște gem bun. Ryan Air iarăși ne-au luat bagajele de mână și le-au pus la cală, pentru că nu aveau loc în avion pentru toate în spațiul de deasupra scaunelor. Niște proști.

Per total, a fost ceva plăcut, nu ne-am simțit cum că eram trimiși cu muncă prin Grecia. Hotelul ar fi de 6 datorită, micului dejun, băii și a camerei mici. Experiență însă, a fost de 9, mai ales după vizită pe insulă Hydra și la Delphi. O vacanță la Atena merită foarte mult. Una pe Hydra, fie și în Mai, merită și mai mult.

Excursie toata ziua in Delphi (3/4)

de decembrie 15, 2016
A venit şi a 3 a zi peste noi şi am plecat către Delphi la 8:30. De plecat am plecat, dar de ieşit din Atena, mai greu. Ambuteiaj ca pe DN în zilele bune şi de fapt ca pe bd. Iuliu Maniu în orice zi. Aşadar am văzut şi partea mai puţin practică a oraşului. Până la 11:00 nu am făcut nimic decât să admirăm peisajele ca cel de mai jos şi cam atât.



Ajungem la un popas şi intrăm pe nişte porţi. Aparent intrasem în curtea Muzeului din Delphi. Urcăm către templul lui Apollo sau ce a mai rămas din el. Vestigii şi rămăşiţe alte caselor de pe deal ni se arată. Culturile române şi greceşti m-au impresionat mereu şi acum plusează cea de-a două. Templul rămas după distrugerile ordonate de cotropitorii bizantini, încă îşi arată coloanele şi câteva bucăţi de piatră perfect tăiate pentru pereţii acestuia. Noi tot urcăm. Avem în faţă o vale întreagă şi nişte dealuri care par că se întrepătrund. Ceva ce da ruşine serpentinelor de la noi, zic eu.



Am mai urcat până sus şi am văzut un teren pe care se disputau jocurile din Delphi, cum poţi vedea în prima poză de mai jos. Pe lângă astea, treaba importantă constă în localizarea Oracolului din Delphi aici. Acesta era compus, spune legendă, din femei care inhalau tot felul de fumuri de la substanţe ştiute de preoţii şi hermitii locali care le dădeau puterea de a vedea viitorul, astfel dând predicţii foarte exacte. Adevărul, spus de ghid, stă în alt fel. Treaba cu femeile drogate, aparent, era doar ceva de faţada. Existau nişte analişti să le zicem, geo-politici sau geo-economici care ştiau mersul treburilor în fiecare stat din jur şi mai ales ţări din Eurasia prin iscoadele şi relaţiile avute în toate aceste colţuri ale continentului. Astfel, puteau anticipa anumite mişcări de trupe, lovituri de stat, porniri de război sau orice intenţie avută de orice ţară sau stat grec. Am coborât la baza pentru a intră şi în muzeu. Acesta era plin de statui din sec 7 iHr. Nici mult n-am stat pe aici, dar adunat cu cele aproape 2 ore de pe dealul de la locaţia fostului Oracol din Delphi, că s-a făcut 14:30 şi noi muream de foame aşa că am plecat spre oraş şi restaurant. O mâncare foarte simplă şi cam neplăcută chiar. Şi nu am fost singurul cu această părere. După asta, a venit iar greul. De la 4 până la 7:15 am stat în microbuzul asta pentru că venind înapoi spre Atena, am prins ora de vârf. Noi nu ştiam asta, dar ne gândeam că cineva care stătea acolo şi ne-a făcut itinerariul, putea să o anticipeze şi să ne întoarcă mai devreme.





Ajungând aşa târziu la hotel, a trebuit să ne grăbim cu pregătirea în camera pentru plecarea către restaurantul unde urmă să avem cină şi show-ul tradiţional grecesc. Am ajuns la Zafiro, pe numele lui. Am primit nişte lecţii scurte despre cum se face uleiul de măsline extravirgin şi care e diferenţa dintre acesta şi cel virgin, cum se face făină foarţă fină şi pură cu ajutorul apei şi am început masă. Una ce părea mai fancy dar că aperitiv, tot cu faimoasa salată grecească, brânză feta, sos tzatziki şi salată de vinete, a pornit. Au urmat dansuri populare, am învăţat şi noi puţine mişcări şi chiar, unii din noi, inclusiv subsemnatul, ne-am îmbrăcat în costumele lor tradiţionale. Unde mai pui că am mai spart şi farfurii cu sutele. Dar am fost şi puşi să dăm cu mop-ul după, pentru a strânge resturile în faţă cântăreţilor. Chiar a fost tare şi după atâta mişcare, restul mâncării, a intrat foarte bine.









O zi plăcută pe final, deşi drumul a fost stresant pentru toţi. Cina şi show-ul au salvat-o lejer. Păcat că plecăm. Asta a fost sentimentul comun prins de la restul în faţă hotelului când ne-am luat la revedere de la gazdele noastre. Mai mergeau 2-3 nopţi.

Insulele Hydra, Poros si Aegina (2/4)

de decembrie 14, 2016
Treziţi la 6:30, am ajuns la micul dejun pe la 7 fără ceva. Am luat mic dejun cam simplu cu un suc foarte diluat (cel mai prost vreodata la un hotel incercat), omlete şi unt fără sare. Dar decent.

Drumul către port a fost rapid. Ne-am suit pe imensitatea de vas către Hydra, Poros şi Aegina. Vreo 20 de minute am mişunat toţi că potârnichile pe puntea de sus. Asta pentru poze şi filmuleţe. Când vântul şi frigul mai ales, ne-au biruit, am plecat la adăpost unde căldură ne-a ajutat să ne revenim rapid. Preţurile la băuturi mi s-au părut extrem de mari: 0,5 euro apă la 0,5l, 5 euro un shot de jaeger şi 7 euro un cuba libre. Până la 11:30 am mers pe vas, deci toţi eram foarte şi spun foaaaarte dornici să ajungem pe pământ ţinând cont că drumul a fost de 3 ore şi jumate până la prima insula Hydra.


O insula foarte frumoasă cu o sumedenie de străzi înguste, pietruite şi case vopsite în alb. Pisicile însă, au fost primele care ne-au întâmpinat la port, după cum poţi vedea. Având o ora la dispoziţie, ne-am plimbat pe aleile întortocheate şi a fost superb. La soare era foarte plăcut, lucru care m-a făcut să cred că venind în luna mai pe aici, ai prinde o vreme minunată şi oameni nu aşa mulţi ca în iulie-august. Dar mie, sincer, nu-mi venea să mă opresc din făcut poze. Peisaje superbe la tot pasul, îmi luau minţile şi bateria telefonului. Totul era super şi nu pot decât spera să mai ajung în vacanţă pe aici la soare.





Ne întoarcem pe vas şi pornim către Poros. Imediat vine şi prânzul. Un bufet destul de gustos cu salate, sarmale, pui, porc, peste şi garnituri pe alese. Imediat ce terminăm masă, începe partea cea mai nasoală a zilei. Valurile şi legănarea aferentă a vasului. Urmează transpiraţii, stări de greaţă şi câte şi mai câte. Parcă nu mai ajungeam în port şi ora aia blestemată între Hydra şi Poros, părea a se întinde la nesfârşit.




Dar se face şi 13:45 şi ajungem în a 2 a insula, având doar 45 de minute pentru a o descoperi. Multe maşini, faţă de cele 0 din Hydra, magazinele îşi închideau porţile pentru că urma o siesta de 1 ora jumate a tuturor, iar noi am urcat pe un deal şi am făcut nişte poze. Frumos şi aici dar parcă nu aşa intim şi îngust chiar, ca la prima insula. Am căutat o farmacie şi eu, dar în zadar. Tocmai ce închisese pentru un mic pui de somn.

Vine şi 14:30 şi noi urcăm pe vas. Eu mă rog să nu mai prindem valuri aşa mari. Merg sus de tot, unde vasul se leagănă mai puţin şi îmi zic că prefer să mă ia durerea de cap decât răul de mare (mai rău). Mai ales că avem cam 2 ore de mare până la Aegina.




Ajunşi aici, în ultima insula, am cutreierat străzile înguste, am găsit nişte pisici care erau aciuate pe lângă o piaţă de peste şi ne-am oprit la o cafenea pentru ceva rapid până am plecat. Nimic notabil decât iarăşi străzile înguste şi pavate. Foarte frumos şi pe aici. Dar dacă ar fi să fac un clasament al insulelor vizitate azi, acela ar fi cu Hydra pe primul loc detaşat, Aegina pe doi şi Poros codaşă clar. Mai departe rămâne să mâncăm de seară şi să vedem dacă mâncarea de azi e mai bună decât cea de aseară. Ar fi foarte uşor acest lucru. Zorba's Restaurant, pe numele sau, ne-a primit în această seară cu o mâncare găsită în adâncurile apelor albastre greceşti. Nu a lipsit pastă de măsline şi salată de vinete ca aperitiv, inelele de calamar şi hamsiile, iar cireaşa de pe tort a constat într-o doradă la cuptor superbă dar cam târzie pentru noi ăştia care mâncasem de toate şi mult. Deşertul a constat în nişte felii de măr, portocală şi kiwi. Mdaaaaaa.... aşa m-am gândit şi eu.

Per total a fost o zi super, în care am descoperit nişte insule mişto, dar mai ales că aş vrea să am nişte zile de vacanţă petrecute în Hydra. Am mai aflat că nu-mi place să stau o zi pe mare. Şi altceva important: că îmi place dorada. Day 2 over.

Business trip in Athena (1/4)

de decembrie 12, 2016
Deşi mai întâi am fost în Budapesta şi ar trebui să fi povestit deja despre asta, din cauza lipsei pozelor, am zis să aştept şi scriu despre business trip-ul din Grecia. Pe scurt, avem 3 nopţi şi 4 zile în Athena, unde vom vizita Mykonos foarte probabil în a două zi, Delphi în a 3 a şi Athena în ultima zi până când avem zborul. Interesant zic, mai ales că Grecia e o ţară foarte frumoasă am impresia. Rămâne de văzut dacă şi joi la întoarcere, voi avea aceeaşi părere.


Aşadar începem. Aveam avion la 13:45 la Otopeni, autocarul venea să ne ia de la muncă la 11:00, cu plecarea la 11:30 deci am zis că dacă mă scol la 8:50 şi plec în jur de 9:50, e mai mult decât suficient. Surpriză totuşi. Primesc telefon că din cauza Ryan Air, (căci cu ei zburăm, din păcate) tre să fim mai devreme la aeroport şi se pleacă din Sun Plaza la 10:45 maxim. Telefonul primit fiind la ora 9:45, de la o colegă. Iau maşină şi o zbughesc spre Berceni. Sper să ajung în timp util pentru a prinde autocarul şi mai ales pentru că nu plăti după taxi-ul din Berceni la aeroport. Reuşesc. Unde mai pui că am timp să schimb şi bani în mall. Fiţă.

Drumul până la Otopeni nu durează mult şi la 11:30 coboram din autocar. Problema începe că fiind ajunşi aşa devreme, nu ştim poartă de îmbarcare, ea nefiind afişată şi o ardem aiurea prin aeroport şi la food court unde alături de 2 colegi, ne îndopăm cu Burger King.

Aflăm altceva nasol după. Ryanair, pune în cală bagajele mai mari de cabina pentru că e zborul full. Eu am laptopul înăuntru şi sper să scap. Reuşesc să fac asta şi mă bucur. Mai ales că e prima dată când zbor cu ei. Intru în avion şi văd că arată foarte bine şi mult mai curat faţă de Airbus-urile de la Wizz şi Blue. Asta poate şi pentru că e Boeing 737...

Acum sunt în avion şi aştept să aterizăm pentru a vedea unde ne cazăm în Athena, împrejurimile so toate cele, dar mai ales să treacă odată femeile astea cu carutu de mâncare pentru a merge la toaletă. O mică surpriză neplăcută la această: stand să mă spăl pe mâini, cu semnul de ocupat tras, cineva văd că totuşi încearcă uşa şi o şi deschide. O însoţitoare de zbor îşi cere scuze. E prima dată când mi se întâmplă şi rămân şi eu uimit, poate mai mult că ea. Bine că eram cu spatele şi nu cu faţa sau în vreo poziţie mai inoportună pentru ea. Totuşi: cine dracu deschide uşa la toaletă, să vadă ce face persoana acolo? Ciudat.


Aterizăm după nişte mici turbulenţe şi luăm autocarul către hotel. Autocar e mult spus, e un maxi taxi gen, din ăla Mercedes Benz, dar aproape nou şi deci care se prezintă în condiţii superbe. 40 de minute mai târziu, căci atât durează drumul de la aeroport până la hotelul nostru, Acropolis Select, ajungem şi noi sus în camere şi ne despachetăm. Camera arată bine, mică asemenea hotelurilor de 3 stele. Normal. Zona din jur, foarte mişto, plină de oameni şi cât am apucat să ne plimbam prin jur, am văzut destule restaurante şi magazine interesante. La o terasă deja ne-a vorbit cineva în română spunându-ne că e de la Beard Brothers din Cluj (nu ştiu legatura), fapt pentru care, aş vrea să le fac o consumaţie în serile ce urmează. Am mâncat la un restaurant tot cu vedere către Acropolis, Thiseio. La ei mai totul are vedere către Acropolis. De unde şi faptul că nici o clădire nu poate fi înalta (peste 5-6 etaje) pentru că ar obstrucţiona vederea către acest monument. La unii se poate, să-şi aibă monumentele în grijă prin tot oraşul. Bine că nu au apărut baroni locali cu cartiere gen Asmita sau InCity... Ziceam că masa a fost la Thiseio şi partea cea mai impresionantă a serii a fost o bucată de brânză feta învelită în aluat şi îmbibată cu miere. Superb şi insuficient asta seară pentru toţi. Ceva ce trebuie încercat.

Asta a fost prima zi şi seară pe aici. Te las cu pozele din cursul zilei. Pe mâine.

o strada misto si interesanta de pozat

Vedere catre Acropolis de la etajul 3 al restaurantului din Athena

Spargeri de banci ca la carte

de decembrie 09, 2016
Văzut la recomandarea celeilalte jumătăţi ale mele, a fost un film care chiar mi-a plăcut. E vorba despre un tată divorţat şi fratele său, fost puşcăriaş, care pun la cale un plan, prin care să-şi salveze o fermă din mâinile statului. Cum fac asta? Păi simplu. Încep să jefuiască o serie de  bănci mici pentru a aduna suma de care au nevoie. Bineînţeles că filmul avea nevoie şi de nişte şerifi, aflaţi pe urmele lor. Din aceşti doi şerifi, unul bineînţeles, este foarte ager la minte şi le cam înţelege planurile. Din asta rezultă un joc foarte periculos de-a şoarecele şi pisica între cele două tabere.

posterul filmului cu orice pret

În ciuda acestor, să le zic clişee, (deşi e uşor să vezi ceva în ziua de azi şi să îl cataloghezi drept clişeu, pentru că e greu să scoţi un plot 100% original, mai ales când e vorba despre un film cu spărgători de bănci) avem parte de un film bun pe mai toată durata lui, care te prinde în mrejele sale până când distribuţia apare pe ecran. Decorurile, acting-ul, chiar şi actorii principali, dau o notă foarte realistă asupra întregii poveşti.

Mi-au plăcut mult de tot în special, Ben Foster, care pare un adevărat redneck american cât şi Jeff Bridges. Alături de ei, Chris Pine, deşi personaj principal, se apropie, dar parcă nu-i chiar la acelaşi nivel.

Cam atât despre film, mi-a plăcut mult, dar mai mult de 7/10 parcă nu am putut să-i dau. Totuşi un 8 mi se părea cam mult pentru un subiect destul de simplist. Oricum pentru orice fan bank robbing/heist movies, este clar de văzut.

Sursa foto: traileraddict.com

SF din 1997 văzut in 2016, Contact pe numele său

de decembrie 08, 2016
După ce am văzut Arrival, despre care am povestit AICI, m-am decis sa continui şi cu alte filme Sci Fi. Contact e unul din ele. Găsit pe undeva pe o lista cu filme asemănătoare celui regizat de Villeneuve, avea o notă bună pe IMDb, actori şi regizor bun, si mi-am zis că e în regulă.

Posterul filmului Contact cu jodie foster

E vorba de Jodie Foster care joacă rolul unui cercetător pasionat de găsirea unui semnal din spaţiu provenit de la o civilizaţie extraterestră. După ce aflăm detalii din copilăria ei, lucrul acesta se şi întâmplă. Omenirea primeşte o serie de numere,despre care se află mai târziu că sunt nişte instrucţiuni menite să o ajute să construiască o nava spaţială prin care piloţii să se întâlnească cu aceşti extratereştri.

Totuşi, când vezi un film din anii 90, vezi că de fapt, aceste mega producţii de pe atunci, erau foarte lente şi par plictisitoare mai mereu  acum. Oare aşa o fi fost sau pur şi simplu filmele noi văzute, îmi/ne schimbă percepţia despre desfăşurarea unora din ele ? Oricum ar fi, Contact e foarte lent pe alocuri şi de la un punct şi puţin exagerat. Ştiu că sună aiurea să numesc un film SF că exagerat, dar aşa l-am simţit eu. Au, ele, filmele astea mai vechi, o doză de a detalia totul parcă, cat mai mult posibil, lucru care în 2016, poate părea că îţi atentează la inteligenţă pe alocuri.

Partea cea mai plăcută mie, a fost, o schimbare în film, prin care actriţa principala a încercat să convingă oamenii şi guvernul american de unele fapte întâmplare. Nu o spun mai clar pentru că trebuie s-o fac evident şi îl stric pentru eventualii privitori. Chiar dacă are 20 de ani filmul, e posibil să fie oameni care încă nu l-au văzut că mine acu câteva zile.

La final, rămâne un film care poate fi perceput de unii drept lent cu un fir narativ care trenează în multe momente dar cu o idee, până la un punct, destul de bună. Eu însă, îi dau 6/10 şi pentru că nu m-a prins aşa precum aş fi vrut şi momentele sale moarte. Dacă l-aş fi văzut mai devreme, foarte probabil, să fi crescut nota acordat, cu un punct. Astea fiind date, îti doresc o vizionare plăcută.

Sursa foto: skiffyandfanty

Downey duce in spate si filme fără super eroi

de decembrie 07, 2016
Văzut după mai mult timp de când am auzit de el, la momentul potrivit zic, pentru că ai nevoie de un anumit mood pentru a-l privi. Cu Downey dintr-un rol arhicunoscut, dar şi popular, acela de arogant notoriu şi persoană de succes (acu îţi vine în minte rolul din Avengers şi Iron Man, duh, numai că în film e un avocat plin de bani şi de toate) cum de altfel i se potriveşte de minune.

posterul filmului The Judge

Deci el e un avocat de aparare, bogat cât cuprinde, cu orice îţi poţi imagina, în afară de o familie fericită. Află că trebuie să meargă în satul natal pentru că mama sa moare, ocazie cu care se reîntâlneşte cu restul familiei sale, formată din cei doi fraţi, unul mai mare şi unul mai mic, puţin mai încet la minte, dar şi cu tatăl sau, judecător de 30+ ani, cu care e certat de când era mic. Prilej pentru vechi certuri să se reaprinda, idile din copilărie să îşi facă loc în prezent şi numeroşi scheleţi din dulap să iasă la iveală. 

Imediat după înmormântare, tatăl său, face un accident şi este acuzat că a omorât un om, fix cel care tocmai ieşise din închisoare după ce ispăşise o pedeapsă dictată de acesta. Downey se oferă să-şi apere tatăl în proces, acesta (interpretat magistral de alt Robert, dar Duvall) refuză  iniţial, dar când vede cât de nepregătit e avocatul din oficiu, acceptă dar cu unele condiţii. Ai zice că nu prea poate fi real tot taraboiul din film şi că e cam exagerată treaba, dar unii oameni când sunt certaţi, chiar sunt certaţi, tre să fi cunoscut măcar un prieten certat în aşa hal cu unul din părinţii săi. Eu ştiu. Deci nu vad asa o chestie negativă treaba cu orgoliile in familie. Mai ales că tocmai acolo, sunt cele mai mari orgolii de oriunde.

Lăsând realismul, care uneori e cam întins la extrem, dar după mine, în limitele acceptate, filmul îmi pare un "tearjerker" cum îi zic americanii, pentru simplul fapt că abuzează de nişte întâmplări şi momente dintr-un timp aşa scurt. 

Per total,a fost un film foarte bun, cu un acting la superlativ. Îmi place să văd că Robert Downey poate duce de unul singur şi filme serioase fără super eroi. Cap-coadă e un film bun, cu de toate. Merită un 7/10 lejer. Ca sfat: incearca sa nu-l vezi cu unul din parinti, mai ales daca nu va intelegeti bine. 

Sursa foto: 

Nocturnal Animals

de noiembrie 26, 2016
Cand am citit ca e regizat de creatorul Tom Ford, este cu Amy Adams si Jake Gyllenhaal, am zis ca trebuie vazut, pentru ca ma gandeam ca va fi unul sa-i zicem 'foarte' artistic dar mai ales vizual. Nu m-am inselat deloc, deloc.

poster Animale de Noapte

Am fost la film la Movieplex pentru ca martea au preturi accesibile, dar mai ales pentru ca 25 lei in mare, mi se pare o suma imensa pentru un film. Lasand la o parte si restul acareturilor aferente unei seri de film.

Povestea e destul de intortocheata ca sa incerc sa o prezint si descalcesc aici. Cert e ca dupa final, daca te-a prins, sunt sigur ca vei da buzna pe forumuri si site-uri cu explicatii pentru a gasi ceva sens in film si sfarsitul sau. Dar sa revin la film. Incepe...tumultos chiar, dar trecand de repulsia provocata, vedem o actrita in mare forma, in formele lui Amy Adams si croielile lui Ford. Care sunt superbe pe toata duarata filmului. Costumele tuturor actorilor sunt cum rar vezi. Iar am divagat. Pe scurt asa sa zic, filmul prezinta viata trista a unei artiste/creatoare de moda sau custode sa-i zic...un job vag descris, dar care in L.A este sigur cautat, a carei casnicii este in fazele finale. Sotul fiind plecat cu afaceri mereu, zboruri catre New York din L.A, o fac pe Susan (Amy Adams) sa mearga mai mereu singura la petreceri sau deschideri de galerii. Plictisindu-se in casa imensa si goala, incepe sa citeasca o carte primita de la fostul sot din tinerete (din urma cu 19 ani; de unde tragem concluzia ca personajul sau e pe undeva chiar pe la varsta reala a actritei, adica pe la 40 si ceva de ani), scriitor de fel, care in sfarsit termina o carte (nu aflam daca e prima sa carte sau nu) pe care i-o dedica acesteia. Cum incepe sa o citeasca, ne sunt prezentate si noua personajele cartii, facandu-se o paralela intre familia din carte si familia autorului, din care la un moment dat a facut parte si Susan. Este un roman, violent si motivul acesteia. cat si al filmului, este buna si clasica razbunare. Odata cu dezvaluirea lecturii si a personajelor sale, spectatorul  este implicat intr-un amalgam de intamplari care ajung sa fie greu de deosebit de cele reale, intamplate in viata lui Susan.

Mai multe detalii nu dau, pentru ca sigur ma voi pierde in detalii si poate voi si strica filmul pentru unii. Cert e ca nu am mai vazut acest tip de imbinare de la alte filme destepte ca Enemy si sa zicem si Sucker Punch (comercial, stiu, dar tot cu aceste treceri de la planul real la cel fictiv, pana cand nu mai stii care-i care). Mi-a placut foarte mult, mai ales ca naturaletea lui Amy Adams mi se pare extraordinar de buna in orice rol. O vad ca urmatoarea Meryl Streep. Asta din cauza glumei americane: orice rol ai avea, Meryl Streep e omul potrivit. Cred cu tarie ca la Amy Adams chiar se aplica. Deja are 5 nominalizari la Oscar, deci ar trebui sa vina si statueta. Mai ales ca pe langa Nocturnal Animals are si Arrival si cu unul din astea, sigur va intra in competitie pentru premiu.

Dar sa nu-l uitam si pe Jake Gyllenhaal si al sau rol dublu iarasi. Incepe sa fie foarte placut si genul de actor pe care daca-l vad jucand intr-un film, o sa stiu ca e ceva bun. Deci sus acolo cu Leo si Christian Bale.

Asadar, dupa ce le-am facut lobby asa mult actorilor, parca mai mult ca filmului, eu m-am vazut indragostit de interpretarea acestora, deci si de film, care ridica degetul mijlociu pentru tot ce inseamna arta moderna si poate chiar si L.A si Hollywood. Nota mea e 8/10 pentru un film destul de greoi sa o spun pe fata, care nu va fi inghitit de oricine. 

Sursa foto: movienewsplus.com

Fara smartphone de 10 zile

de noiembrie 18, 2016
De obicei, dimineata, mergeam cu telefonul in baie pentru a asculta muzica la casti si a citi presa. Dar dupa ani buni de atentie, al 3 lea Iphone a avut nenorocul sa cada in toaleta. "Ghinion" mi-am zis, in secunda cat a apucat sa fie cufundat in apa. Scos repede, pus in orez. Greseala mea a fost, ca dupa 10-15 minute, sa-i apas pe butonul de power, pentru a vedea daca se mai aprinde ecranul. S-a aprins. Am apasat iar. L-am stins. L-am lasat pana sa plec la servici, inca vreo 30 minute. Cand am mai incercat sa vad daca merge, nu s-a mai aprins. Aia a fost.

poza la metrou

A trecut o saptamana si ceva de atunci, iar eu m-am pricopsit cu un Nokia C5. Ma gandeam ca nu dureaza mult pana cand cei de la service ma suna sa-mi zica cat costa. Caci da, l-am dus la service, crezand ca mai ciupesc din garantie, fix la final. Am pierdut-o insa, la mustata.

Dar in ce fel: Garantia a fost pana pe 8 noiembrie, iar eu am trimis telefonul la Vodafone, catre servicul care se ocupa de toate terminalele lor, pe 9 noiembrie. Servicul fiind pe nume Regenersis. O mare prostie. Detaliez. Le-am lasat telefonul pe o miercuri seara, 9 noiembrie. La ei a ajuns pe 12 ale lunii, deci sambata aparent. Ghinionul lor ca au si o pagina pe site, unde poti verifica statusul reparatiei. Deci se misca destul de incet. Astept cateva zile, ca sa fiu sunat si intrebat daca sunt de acord sa platesc 67 lei pentru inspectia telefonului si transportul acestuia inapoi la mine la final, suma platita pentru ca telefonul nu mai era in garantie, cum am precizat mai sus. Am fost de acord, fericit ca fie si prin cei 67 lei, dar aflam ceva exact de telefon. Cateva zile mai tarziu, pe miercuri, sunt sunat iar pentru a se stii cand platesc acea suma. "pai nu se adauga la eventualul cost al reparatiilor, cand ridic telefonul la Vodafone?" intreb. "Nici vorba, trebuie sa platiti inainte de a se efectua expertiza", imi raspunde doamna de la service. Deci platesc inainte, ca la...ok. Am fost seara dupa munca, la Plaza si am platit si cei 67 lei la Vodafone. Trec zilele. Vine vinerea, pe 18, acum de Black Friday si primesc un telefon de la ei, pe care-l voi reproduce cuvant cu cuvant mai jos:

- Buna ziua, va sun din partea Regenersis pentru a va informa asupra costului reparatiei telefonului dvs.
- Buna ziua, sigur. Ce va asteptam.
- Costul reparatiei este de 2742 lei si presupune schimbarea dispozitivului dvs. cu unul nou.
- .... (am un blank, dupa care incerc sa ma reculeg) Deci costul e de 2700 nu 270 lei si mi se da unu telefon nou, nu se repara nimic.
- Da, nu se poate repara. (nu a mai elaborat nici ce avea, dar nici eu nu am mai lasat-o)
- Am inteles, atunci il vreau inapoi, cand il pot ridica?
- Veti fi sunat cand ajunge in sediul Vodafone unde l-ati si lasat.
- Multumesc, o zi buna.

Si cam atat. Am pierdut 10 zile si 67 lei pentru nimic si un raspuns pe care-l banuiam. Baietii astia mi s-au parut ca s-au miscat cam lent si au fost extrem de dezinteresati. Expertiza asta, ca la o opera a lui Monet sau Gauguin. La orice service mergi (fiind atatea in prezent), nu credeam ca mai cere cineva bani pentru asa ceva. Dar baietii astia o fac. Sa fie iubiti. Experienta proasta, cu service prost, timp pierdut (asta ma doare cel mai mult).

Eu vroiam sa ma concentrez pe zilele astea petrecute fara un smartphone, care au fost destul de eye-opening sa zic asa. Desi initial, trebuie sa recunosc, ca ma cam plictiseam pe metrou si drum la, si de la munca, ulterior, m-am simtit mult mai liber, voios si usurat chiar. E ceva inedit deja, ca in metrou sa te mai uiti la oamenii care urca, coboara sau se plimba prin vagon. Chiar daca toti sunt ochii in pamant sau ecrane LCD. Parca iti revii dintr-un somn asa si pe restul ii vezi inca hipnotizati de aparatele incatusate de maini. Parca e mult mai multa liberate in cap si creierul e limpezit in loc sa fie bombardat la prima ora (dar si dupa 12 ore de la trezire, in timp ce mergi spre casa) cu informatii, culori, clipuri si mai stiu eu ce jocuri.

Concluzia mea e ca, pe cat poti, incearca si o zi sau doua sa mergi fara telefon (pentru ca mi-e greu sa zic, sa mergi cu el si sa nu-l folosesti deloc; sunt putini care cred ca pot face asta pe bune), sau chiar si cu unul vechi, pentru a vedea cum este si daca te simti mai bine din orice punct de vedere. La mine a fost ceva nou si ma gandeam sa impartasesc si cu tine. Poate pe cineva ajuta. Succes.

Sursa foto: metropotam.ro

Arrival, cel mai bun film al anului (pana acum)

de noiembrie 16, 2016
Denis Villeneuve, regizorul filmelor Prisoners, Sicario si Enemy (cel mai putin cunoscut din ele; te rog maxim sa-l vezi, pentru ca e cel putin la fel de bun ca primele doua), revine la timona cu un SF de zile mari. Toate filmele sale, aduc ceva din tensiunea lui Hitchcock si Arrival (nu o sa-i zic pe numele romanesc pentru ca e o porcarie) nu face rabat. E un film bun, cap coada si daca esti fan filme destepte/SF aici ai filmul perfect.

Primul Contact poster al filmului

Imi e destul de greu sa vorbesc despre acest film la modul general, pentru a nu dezvalui ceva. Nu vreau sa rezum ceva din plot deoarece mi se pare cel mai potrivit sa mergi la el, sa-l vezi si sa-ti faci tu parerea ta despre el. Eu voi incerca sa-l descriu cat de general pot, totodata si incercand sa te fac sa vrei sa-l vezi mai mult decat o fac trailerele. Sa purcedem, sau sa purced. Pare ca suna bine. Purced. OK. Purced acum: Am ajuns la acest film cu niste asteptari ridicate, trebuie sa recunosc. Mai ales pentru ca era Villeneuve dar si dupa nota de pe IMDb. Ma gandeam ca e un SF (genul de film mai putin reusit in ultimii ani, cu exceptia Interstellar si sa zicem hai, si The Martian), e cu niste actori care nu spun multe (pentru necunosctaori), dar si ca e ceva care va fi bine structurat si povestit dar si cu un twist bun si destept gandit si aratat. Ce dreptate am avut!

E superb realismul de care da dovada filmul de la inceput si pana la un punct. Nu conteaza care. O sa-ti dai seama. E usor. Mai departe nu conteaza ca scade sau dispare realismul ci intra in scena partea SF din el. Imagineaza-ti cum e si la Interstellar: e superb si real (in mare) pana cand cade Cooper in gaura neagra, dupa care urmeaza fabulatiile sa zicem, sau partea SF. Asa si aici. E ceva ce, intr-o intalnire extraterestra ce trebuie gandit outside the box. Ei bine, limbajul e primul lucrul, dar sincer, e facut asa logic, plauzibil si interesant chiar, incat nu prea il iei ca ceva SF din film. Este foarte posibil ca o intalnire cu o civilizatie extraterestra sa fie total dificila si imposibila de purtat cu limbajul/alfabetul uman. Deci, lasand astea la o parte, trebuie sa mergi pe incredere, care nu va fi sfaramata catusi de putin, ca mister Denis, nu te lasa balta.

Imi venea iarasi sa scriu despre ceva, dar mi-am dat seama ca as fi dezvaluit ceva din film. Am sa ma rezum la faptul ca limbajul extraterestru din film, joaca un rol foarte important si ca prin aflarea lui, oamenii pot...fi mai buni, mai complecsi. Tot caut cuvinte prin care sa fiu mai criptic si sper sa-mi iasa.

Sfarsitul, asadar, nu e un sfarsit clasic. Se leaga cu altceva, iar la momentul ajuns vei vedea cu ce. Desi are extrateresti in el, filmul este despre noi, oamenii, rasa umana si cum anumite chestii ne pot aduna laolalta sau dezbina. Societatea actuala ne impinge, desigur, la cea din urma optiune. Cel mai usor e sa dezbini mai ales undeva unde nu exista incredere in mare, pe tot globul. Un semnal de alarma, care poate nu va fi bagat in seama. La final, nota mea ramane 9/10 pentru, cutez sa ii zic de acum: filmul  anului.

Sursa: fsm-media
Un produs Blogger.