Silence, sau cum Japonia si crestinismul nu se pupa deloc

de martie 31, 2017
Foarte bun şi interesant. N-am început până acum, o recenzie, dar era timpul. E Scorsese, care e genial şi e vorba de Japonia, deci filmul nu are cum să fie nasol. Chiar dacă se vorbeşte despre religie.

posterul filmui Silence

Lăsând introducerea la o parte, îmi place foarte mult, cum se putea altfel, tonalitatea filmului, decorurile şi actorii. Ce mai, omul (Scorsese) nu face un film slab, chiar dacă ăsta, pare a fi scăpat aşa printre numeroasele mega filme dornice de box-office şi nu a avut partea sa de publicitate meritată. Asta m-a mirat mult. Film apărut în decembrie 2016 la ei, la noi ajunge abia în martie 2017. Îmi pare şi foarte rău că n-a prins vreun Oscar, pentru că merita cu prisosinţă.

La 2 ore şi 40 de minute lungime, nu se grăbeşte, poate puţin doar, la început, cu aducerea celor 2 preoţi, Rodrigues şi Garupe, în Japonia. Aceşti doi preoţi care pornesc în căutarea părintelui Ferreira, dispărut de ani buni în Japonia, despre care umblă zvonul, că s-ar fi dezis de credinţa să, pentru a trăi după regulile societăţii feudale japoneze. Pe lângă a cauta acest ac în carul cu fan, cei doi tineri mânaţi de credinţă lor în Biserica şi Ferreira, urmau să aibă de înfruntat şi ţara aceea, plină de pericole faţă de catolici.

Odată ajunşi în Ţară Soarelui Răsare, sunt mânaţi de către ghidul lor, către un sat plin de credincioşi, în care sunt primiţi cu braţele deschise. Rodrigues şi Garupe poposesc pentru a boteza copii, ţine slujbe şi împărtăşi oamenii satului care au îmbrăţişat nouă religie ajunsă din Portugalia, pe meleagurile lor. Sătenii numindu-se 'kiristians', un fel de creştini, dar mega stâlcit.
După o perioada în acel sat, ei convin să se despartă pentru a vizita şi alte sate, a răspândi religia europeană pentru cei în nevoie şi a-l găsi pe Ferreira. De aici, filmul ne poartă numai cu părintele Rodrigues (Andrew Garfield) şi ale sale poveşti şi însemnări, trimise necontenit, către Valignano în Portugalia. Avem parte de alte sate descoperite, 'kerestini' botezaţi şi împărtăşiţi, dar şi trupe armate ale Guvernatorului local, Inoue Sama care vânează preoţii iezuiţi, torturandu-i atât pe aceştia cât şi pe cei care se declara devotaţi religiei europene. Sunt foarte multe imagini grafice ale mentalităţii japoneze, felului lor de a rezolva aceste 'probleme' menite în prima faza, zic eu, să arate oarecum nevoie acelor meleaguri de o gândire creştină. Mi s-a părut puţin exagerat acest aspect cum mi s-a părut şi felul în care japonezii simpli, aceia din sate, au fost arătaţi: ca unii oameni care nu înţelegeau în mare pare, în ce constă creştinismul, dar se doreau a fi catolici. Poate chiar aşa erau oamenii atunci. Atât de simpli şi mai ales de nepregătiţi pentru o asemenea gândire.

În cele din urmă, Rodrigues este prins de Inoue şi ţinut în preajma casei sale pentru a vedea ce probleme poate aduce iezuitul, pentru cei din Japonia care cred că urmează această nouă cale. Convins că drumul sau e asemănător cu cel al lui Isus (pe care-l şi vede în câteva rânduri), acesta nu se abate de la credinţă, în ciuda exemplelor arătate de inchizitorul bătrân, cum că Ţara Soarelui Răsare şi religia propavaduita de portughezi, sunt extrem de incompatibile.

În finalul filmului îi este adus şi părintele Ferreira în faţă, cu care poartă o discuţie foarte interesantă despre diferenţele de opinii ale celor doi dar şi de gândire, concepte şi câte şi mai câte ale popoarelor pe care Rodrigues, la începutul filmului, nu le vedea atât de diferite.
Merită cele peste 2 ore şi jumate în faţă ecranului, cu prisosinţă, mai ales pentru fanii culturii japoneze şi plictisiţii de societatea europeană că mine. Este cu siguranţă unul din filmele anului 2017 pentru mine şi primeşte 8/10. Go see it!

Sursa foto: denofgeek.com

Escapada la Busteni

de martie 30, 2017
Am ajuns finalmente şi la acest subiect. Am făcut prin februarie o escapadă la Buşteni şi mi-a plăcut mult.

poza de la hotel catre oras

Mai ales hotelul Pârâul Rece, foarte aproape de centrul oraşului şi cu nişte condiţii bune pentru România. Mie mi-a plăcut mult că este la stradă şi are şi nişte locuri de parcare lângă pârâul (rece presupun) de lângă el. Căldură, mochetă, mini barul şi TV-ul LCD alături de baia foarte curată şi neimpopotonata inutil, au făcut şederea mult mai plăcut şi chiar sigură, de ce nu.

În cele 2 zile din oraş, era să-i zic staţiune, ca şi puncte de atracţie, am vizitat Castelul Cantacuzino, unde tre să plăteşti 7 lei pentru a intra doar în curte şi am experimentat ceva pentru prima oară după 20 de ani cred: am urcat cu telecabina la Babele şi Sfinx.

Să încep totuşi cu începutul: am ajuns la Buşteni destul de repede, mai ales că am plecat sâmbătă dimineaţă, evitând harababura de vinerea. Hotelul găsit uşor, la stradă cum ziceam, check-în rapid şi fără vreo problema, rezervarea fiind făcută prin booking.com şi banii deja blocaţi pe card. Accesul la camera de la etajul 2, fără lift, a fost puţin cam anevoios fiind şi cu trollerul. Dar am găsit căldură, un tv Samsung şi mini bar cum nu mai văzusem la noi. Am stat cât să despachetăm şi am ieşit la aer pentru că de asta venisem. Deja după 10-15 minute de aer şi mers pe jos, pe mine m-a luat o poftă de mâncare şi am oprit la primul restaurant pentru o ciorbă bună. Incalziti şi energizaţi după prânz, am pornit către Castelul Cantacuzino. Google maps zicea că facem maxim 15 minute pe jos şi aşa a fost. Am vrut să intrăm în curtea Castelului dar a fost nevoie, cum am mai zis, să plătim 7 lei fiecare pentru acest privilegiu. Am tras nişte poze, precum cele de mai jos şi ne-am întors în oraş pentru nişte vin fiert, dar băut la un Irish Pub. 

poza panoramica vedere catre Busteni de pe dealul Castelului

foisorul din curtea castelului

poza de la intrarea in curtea Castelului Cantacuzino

După o carafă de vin, care a fost bun pentru faptul că a fost consumat unde am zis, a venit pofta de masă iar. Deşi pare destul de aproape de prânz, ţin să zic că au trecut mai multe ore decât par între cele două mese :) aşadar am decis să vizităm Mega Image-ul (da, e unul şi în Buşteni, mare şi aproape de hotel) dar în care nu am găsit nimic interesant, ultima speranţa rămânând restaurantul de la hotel. Încă o aşteptare îndeplinită pentru o pizza bună şi aproape rău de camera. După atât aer rece şi drum azi, somnul a venit rapid mai ales că plănuiam urcarea a două zi.

Am făcut ochi, am pornit la micul dejun, unul cam slab după mine (aş fi mâncat fără probleme încă un meniu; căci la micul dejun, aveai de ales între 7-8 meniuri) şi am plecat către telecabina. Acolo am ajuns rapid doar că locuri de parcare nema. Unul chiar lângă clădirea din care iei telecabina, e 10lei. Pe zi. Deci ok zic eu, până la urmă. Fiind aproape de 12, deci mai liber, nu am stat, mai mult de 20-30 minute la coadă, să zic. Urcarea a fost super, după cum poţi vedea mai jos, cu o vedere foarte bună, ajutată de soarele şi vremea prielnjca, a oraşului şi munţilor din împrejurimi. 

vedere din telecabina catre Sfinx

la jumatea drumului catre Babele

Busteniul din ce in ce mai pituscul

Sus probleme cu urcarea care locaţii, pentru că era încă gheaţă rămasă pe pantă care ducea la Sfinx şi Babe. Cam aiurea pentru cineva fără încălţări potrivite sau bătrân (se putea da o lopata pentru înlăturarea gheţii) dar e Romanika şi merge şi aşa. Am regăsit priveliştea superbă de pe muntele Bucegi, pe care-l mai vizitasem ultima oară când eram un ţânc în generală, cu învăţătoarea. După alte panorame şi poze aferente (toţi erau în jurul Sfinxului şi se bronzau de parcă eram la mare) am coborât la bufetul din clădirea telecabinei pentru ceva cald şi reîntoarcere. Am părăsit Buşteniul pentru a prânzi în Sinaia la restaurantul Bucegi şi a lor bună ciorbă. 

vedere de sus

Babele inconjurate de zapada

drumul catre telecebina

Per total, un weekend frumos, calm şi liniştit, exact cum a prescris doctorul. Aerul curat şi muntele nu au cum să strice pentru nimeni.

Legea noptii lui Ben

de martie 26, 2017
Am vizionat filmul cu mari aşteptări după succesele lui Affleck din The Town, Argo şi Gone Baby Gone. Eu pe de-o parte, spun că nu mi s-a părut o deziluzie aşa mare dar nici nu a fost ceva să mă prindă foarte bine în ghearele sale.

posterului filmului legea noptii

E probabil şi "vina" lui Ben, care ne-a obişnuit cu filme peste medie, ca cele enumerate mai sus, iar aici avem un film...în media celor despre perioada aceea sau cu gangsteri. E spus frumos, filmat, jucat, dar nu e nemaipomenit. Mă gândesc aici la American Gangster şi noutatea pe care n-a adus-o...

Revenind, îl avem pe Joe Coughlin, un fost soldat şi gangster crescut în Boston, trimis în Florida de către şeful sau, Pescatore, pentru a avea grijă de afacerile cu băuturi alcoolice. Toate în era Prohibiţiei. Ah, şi cu duşmani ca Ku Klux Klan sau o tânăra propovăduitoare pe acolo prin sud. Tânăra fiind fata şerifului local. Al cărui cumnat era în acel Klan minunat. Deci alambicat nu glumă. Poate şi aici s-a pierdut din farmec, datorită multiplelor fire narative încercate şi concomitente.

Mi se pare destul de probabil că, dacă aveam ceva mai multă simplitate în film, să fi avut parte de ceva mai intrigant. Deci, la mine are un 7/10 pentru complexitatea inutilă pe care a încercat-o să ne facă să credem că e bună.

Sursa foto: blazingminds.co.uk

Kong, e rapid si la obiect

de martie 13, 2017
Am câştigat nişte bilete, 2 la număr, de la Cinemagia, graţie faptului că marţea când merg la film, mi le cumpăr prin site-ul lor. Şi am zis că nu strică şi 2 filme într-o săptămâna. Fiind următorul pe lista, Kong a venit la rând. Mai ales că traileru a fost wow. Filmul în sine, nu e neapărat wow, dar este bun.

Posterul filmului Kong: Insula Craniilor

Pe mine unul, m-au câştigat efectele şi cadrele. Să le luăm pe rând:
Efectele: sunt perfecte. Nu este nici un moment în care să-ţi dai seama că ceva este CGI sau orice nelalocul lui. În absolut orice scenă apare Kong sau creaturile cu care se lupta, totul arată impecabil, de parcă ai în faţă într-adevăr o maimuţă de 30+ metri, luptându-se cu un crocodilo-şopârlă. Im pe că bil!
Cadrele: fiind în era Vietnam, avem numai muzică bună de la cei din film, pusă fix cum trebuie. Jefferson Airplane - White Rabbit când oamenii de ştiinţă Randa şi Brooks intră într-un bar, căutăndu-l pe Conrad (Tom Hiddleston) pentru misiune, Fortunate Son când elicopterele ajung în preajma insulei cu soarele apunând pe fundal şi astea sunt primele ce îmi vin imediat în cap. Pe lângă cadrul cu elicopterele şi soarele pe fundal mai avem iarăşi: elicopterele trecând printr-o furtună, un soldat trăgând într-o soparlo-chestie din aia de pe scheletul craniului alteia, fumul/norii/ceaţa mereu prezente că o dovadă a misterului şi neprevăzutului insulei, tribul de oameni în care Marlow şi-a petrecut ultimii 28 de ani şi culorile acestora de pe faţă şi chiar pozele făcute mereu de jurnalista Weaver. Sunt nişte imagini care îmi plac enorm şi mie unul, îmi fac filmul foarte plăcut.

Pe lângă astea, o să vorbesc despre Kong, pentru că el e personajul principal, nu despre cei enumeraţi în trecere mai sus, pentru că aşa vor rămâne. Avem cel mai mare Kong pe ecran din 1954 dacă nu mă înşel. Foarte tare, mai ales că Marlow (John Reilly) spune că acesta e încă în creştere. Lucru care nu mă poate decât bucură, în virtutea oponentului sau din 2020: Godzilla! Îmi place că nu se lasă aşteptat ca inamicul din 2020 sau Kong-ul lui Peter Jackson, din 2005. Se putea şi mai mult screen time pentru el dar e ok şi aşa mai ales că dăţile în care apare, face o impresie.

Nu e cel mai deştept film (vezi perioadele în care din amurg se face zi sau când personajele urcă un munte în plină zi şi ajung sus în toiul nopţii) dar lăsând astfel de atenţii la o parte, dacă vrei efecte perfecte (cred că o să introduc partea asta în viitoarele filme cu mult CGI) şi acţiune captivantă, aruncă un ochi la Kong: Insula Craniilor! Eu am aruncat şi i-am dat un 8/10 pentru ceea ce e (la fel că John Wick 2) nu pentru defectele găsite.

Sursa foto: ew.com

Cainii nostri sunt mai interesanti decat ai lor

de martie 11, 2017
Am văzut filmul pe HBO într-o seară uitându-mă aiurea prin programul filmelor la tv. Auzind lucruri bune şi foarte bune despre el, ratandu-l în cinema, am zis că e ocazia perfectă să-l văd acum.

Posterul filmului Caini

E povestea unui tânăr, Roman, care se întoarce la casa bunicului său de la ţară, pentru a o vinde, alaturi de tot terenul acestuia. Decis până peste cap să o dea la un preţ bun, este avertizat de poliţistul local, Hogaş, că bunicul sau a fost un interlop local, iar sublocotenentii acestuia, nu vor lasă pământul din mâna, cu una cu două. Cam asta e ideea în mare.

Care este şi una bună, dacă şi interpretarea ar fi bună. Şi este după mine, cu vârf şi îndesat. Îmi place cum Dragoş Bucur joacă bine rolul tânărului naiv, care vine cu o misiune la sat, de a vedea, vinde şi pleca, dar este prins în mrejele acestei probleme.  Gheorghe Visu, după ce l-am văzut în filmele alea proaste pe Acasă, e aici un poliţist bătrân, epuizat, bolnav care totuşi mai are în el, flacăra aceea a dreptăţii licărind. Vlad Ivanov, cum ne-a obişnuit mai ales în Snowpiercer, joacă rolurile de răufăcător, că o mănuşă, iar aici, cel de nou răufăcător, după dispariţia bunicului lui Roman, vine ca o întărire a celor spuse.

Îmi place muzică foarte mult, creează o atmosfera sumbră, ţinându-te mereu alert dar şi personajele conturate foarte bine dar şi realist. Ce să mai, e un film românesc cum n-am mai văzut de mult şi cum mă aşteptăm să fie şi Orizont din 2015 al lui Marian Crişan.

Aşa mişto a fost, încât cred că se merită o vizionare în plus, cât de curând. Are deci un 8/10 de la mine fără doar şi poate.

Sursa foto: ziarulmetropolis.ro

Cea mai buna adaptare dupa comics de la Dark Knight!

de martie 10, 2017
Filmul de care toţi vorbesc. Văzut aseară la Movieplex cu sala plină ochi. Nici nu mai ştiu ce să zic despre el. Este prea bun, prea adevărat şi prea trist pentru a-i mai putea adaugă eu ceva aici. Sincer, după ce l-am văzut, azi am dorinţa de a merge iar la film şi să-l mai văd de cel puţin 2 ori, o dată la prima ora şi după, seara pentru a avea timp să-l şi rumeg şi să se aşeze cum trebuie şi mai bine.

posterul filmului Logan

Hugh Jackman are cea mai bună reprezentaţie a sa de Wolverine din orice film, de departe. Patrick Stewart este la fel, cel mai bun Professor X de departe (mai ales că a slăbit 20kg, special pentru a părea aşa bolnav şi bătrân ca în film), iar faţă cea mică, X23 este fix ce trebuie şi uneşte parcă şi mai mult filmul dar şi relaţia celor două personaje principale. Avem şi un bad guy, cum merită acest film (şi chiar doi de fapt dacă mai punem pe cineva de care nu zic, pentru că aş strica o surpriză mare şi interesantă), nicidecum slăbuţ ca în filmele Marvel.

Ce să mai, eu aş vrea să-l revăd cât mai curând, pentru că e cel mai bun film după benzi desenate de până acum. E puţin sub Dark Knight şi asta spune tot cred. Un film după care şi cei de la Marvel şi de la DC (Warner Brothers) ar trebui să înveţe multe, deşi nu cred că mulţi se aşteptau ca învăţătorul asta să fie Fox...când eşti un studio mare şi vrei antagonist bun, să vizionezi filmul asta şi să iei notiţe. Când vrei poveste bună, nerecomandată sub 15 ani, pune filmul asta şi ia notiţe. Când cauţi ceva mai realist fără prea multe efecte inutile (Jupiter Ascending, X Men Apocalypse, Batman vs Superman, etc), pune filmul asta...şi da, ia notiţe.

Îmi pare rău de tot că asta e ultimul film al lui Hugh Jackman în care joacă personajul pe care toţi îl iubesc acum. Dar şi mai rău îmi pare că s-a găsit fix la ultimul rol, să-l joace perfect. În orice caz, ştiu că studiourile vor distribui pe cineva nou şi mai tânăr într-un Wolverine nou în câţiva ani, dar o idee bună ar fi şi să retragă personajul din serie. Măcar câţiva zeci de ani. Ar fi ceva de bun gust, dar asta la Hollywood cred că e greu, mai ales la cei de la Fox.

Eu, după toate elogiile de mai sus, îi dau 9/10 şi te invit să-l vezi pentru că merită maxim.

Sursa foto: quirkybyte.com

Duminica la Beraria H

de martie 07, 2017
A venit vara direct după iarnă, cum bine se obişnuieşte în ultimii ani. Deci şi pe mine, Cornelia, Alex şi Flori, cele 21 de grade de duminică, ne-au împins afară din casă şi într-un parc: Herăstrău. Pe noi şi alte mii de persoane. Mi se pare că tot Bucureştiul e în parcuri sau la grătare, cu primele semne de vreme bună. Am zis să încununăm ieşirea cu un popas la o terasă afară. Şi singura mişto şi mare a fost Berăria H. Dar surpriză pentru că era plin. Băi nene, deci plin ca mall-ul Afi, oricând sau ca bulevardul Iuliu Maniu, la fel, oricând...Ne-am mulţumit deci şi cu partea interioară ca să mâncăm şi bea ceva.

o poza cu scena berariei H

Am fost prima dată acum pe zi şi ne-a părut mişto ambianţa şi mărimea spaţiului. Deşi imensă (toată berăria e în locul pavilionul H; dacă eşti că mine, născut cu puţin înainte de Revoluţie, ai să ştii de acest pavilion pentru că aici erau multe standuri cu haine, rechizite şi multe altele, până să se facă mall-uri la orice pas) am constatat că şi aici, erau multe mese, enorm de multe şi destul de ocupate. Am fost duşi la o masă (de fapt un butoi imens) de 4 persoane şi a început, în sfârşit, recenzia pentru ei:

Mâncarea/băutura: mie mi-a plăcut în cele din urmă cam tot ce am gustat. Totuşi e o berărie şi nu un restaurant specializat pe ştiu eu ce preparate. Am incercat un chilli con carne decent chiar (după mine se putea mai mult chili şi chiar şi carne) cu un orez tare bun, nişte cartofi Berăreşti superbi, cu ceapă călită, bacon, parmezan şi stropiţi cu bere neagră cică. Şniţelul venit cu cartofii prăjiţi, a fost superb şi IMENS, dar cartofii mediocri cel mult. Că băutură am încercat o bere de-a lor radler şi a fost bună dar cam dulce pentru că berea H nu mai era, păcat.
Notă: 3/5

Ambianţa: eu mă declar foarte mulţumit şi de fapt impresionat de fostul Pavilion H. Straiele noi îi sad aşa bine şi arată că o berărie germană şi cu mese şi tot tacâmul. E chiar mişto şi scenă şi sunetul şi pot spune că toaletele par să suporte o seară plină acolo.
Notă: 4/5

Servirea: auzisem numai lucruri rele la început despre asta, că orice comanzi, vine după multe minute sau ore, că sunt prea puţini ospătari, etc. Acu însă mie, servirea mi s-a părut ok şi parcă nu am stat pe cât credeam. Într-o seară de vineri/sâmbătă, mă gândesc că pentru băuturi şi mâncare, se va aştepta mai mult ca acum totuşi.
Notă: 3/5

lumea la terasa interioara Berariei H

oameni multi in beraria H

Deci pentru o bere după o plimbare în parc sau o seară la băută, eventual însoţită de un concert sau stand-up show, mie unul, îmi pare un loc mai mult decât potrivit.
Nota finală: 3.4/5

Se mai termina o franciza (sper)

de martie 06, 2017
Un film de final pentru seria de zombie din Raccoon City? Da, vă rog! Am ajuns din nou, marţea la Plaza şi Movieplex, dar pentru filmul asta şi doar aşa nu mi-a părut rău că am dat bani la un asemenea film.

posterul filmului Resident Evil Capitolul final

A fost cam slab după mine şi nu mă refer la acting sau monştri noi mereu apăruţi şi nici la jump scare-urile care sunt prea dese, ci la editarea ORIBILĂ a scventelor de bătaie. Mai ales că fost 3D... nu mi-a venit să cred ce văd ochii mei, mai ales că pur şi simplu nu vedeam nimic. Din mica mea experinţă de editare video la Music Channel, ştiu că pentru a îi da un grad ridicat de dinamicitate unei secvenţe/faze/scene, trebuie să tăi la 1 secundă, maxim, maxim 2. Timp destul pentru ochiul uman să vadă ceva şi să distingă ce vede. Ei bine aici la luptele dintre Alice şi... oricine, pur şi simplu nu se înţelege nimic. La un moment dat eram: "eu renunţ să încerc să înţeleg ceva, scot ochelarii şi aştept să se termine faza că oricum ea nu moare, deci până îl omoară, mai durează". Repet: ORIBIL! 

Lăsând această prostie, pentru care editorul sau cine a permis o asemenea abominatie pe varianta finală ar trebui concediat sau interzis nişte ani buni, filmul e fix ce te aştepţi: Alice are super puteri, putem spune asta deja, bate tot în cale şi e în aceeaşi notă cu restul filmelor. Deja zombii sunt personaje secundare cel mult, pentru că după primele două filme, parcă asistăm la războiul Alice - Umbrella Corp. şi acei zombie sunt şi ei pe acolo, prinşi între cele două tabere. 

Finalul şi twist-ul filmului, îmi pare că mai salvează din onoare, dacă se poate, dar îi da o cinste aşa, de care să zicem că ar merita să aibă parte. Aşa că de la 5-ul pe care-l doream pentru editarea de care m-am deranjat maxim, a urcat la 5,5, dar totuşi, m-am hotărât să-i rotunjesc la 5/10 pentru că mai mult m-a deranjat idioţenia aia, decât mi-a plăcut acel final. Neext!

Sursa foto: goldposter.com

Oscarurile sunt politice?! Du-te băă...

de martie 05, 2017
A câştigat Moonlight premiul pentru cel mai bun film şi nu Lala Land? Hai frate...cum aşa? Păi simplu: când faci un film cu şi despre o persoană de culoare, descoperindu-şi orientarea sexuală, în 3 etape ale vieţii sale grele, totul întâmplându-se într-un ghetou din Miami, ce crezi că iese? Ah, şi toate astea la numai un an distanţă de scandalul de la Oscaruri în care mulţi actori afro-americani, au boicotat premiile pentru că nu au fost nominalizaţi la nici o singură categorie. Ei bine acum nu numai că au fost nominalizaţi dar au şi câştigat 3 din ei, asta dacă punem şi filmul asta pe lângă premiul Violei Davis şi cel al lui Mahershala Ali. Dar vorbim de Moonlight aici şi calitatea lui. Căci un mic rezumat cred că am făcut mai sus.

posterul filmului In Lumina Lunii

Avem povestea lui Chiron spusă în 3 capitole distincte ale vieţii sale: primul este intitulat "little" după porecla să din copilărie (cam pe la 9-10 ani) datorită staturii sale. Este găsit de un vânzător de droguri local şi dus acasă la acesta pentru că nu a putut află unde este casă micuţului încât să-l lase acolo. Aflăm ulterior şi de ce nu dorea Little să meargă acasă, printr-un caz fortuit, în care mama să cumpără heroină fix de la acest vânzător/traficant pe nume Juan. Primeşte astfel o a două casă atunci când mama să îl dădea afară, atenţie şi chiar şi sfaturi părinteşti dar mai important, influenţă paternă de care un copil are nevoie.

În partea a doua avem titlul de Chiron, arătându-ne adolescenţa personajului care este la 16 ani şi dificultăţile venite cu aceasta: mama sa îi cere bani pentru droguri, Juan, fostul sau protector, a murit, băieţii din liceu îl tot tachinează cum că ar fi gay (deşi nu avem vreo dovadă concludentă în film până acum), lângă el fiind doar prietenul din copilărie pe nume Kevin. Capitolul se termină cu o refulare a lui Chiron asupra celor care-l tot făceau în fel şi chip.

Urmează ultima partea cea în care Chiron este adult, mult schimbat după repercursiunile avute de sfârşitul capitolului precedent. Luând mai mult sau mai puţin calea lui Juan în viaţă, vedem cum el, care era până de curând Little, devine Black, o porecla dată de Kevin din copilărie, şi anume un dur care-şi ascunde slăbiciunea şi umanitatea mai mult, prin lucrurile făcute zi de zi.

Am să mă rezum aici spunând că este un film, că şi nivel uman, dramatic şi nu numai, la fel de sus că Manchester by the Sea, deci un 8/10 merită.

Sursa foto: therakyatpost.com

Penibilul romanesc

de martie 02, 2017
Nu am fost un simpatizant al Stelei niciodată, deci nici acum nu am cum să fiu al FCSB. Nu mai privesc Liga I pentru că e un fotbal pe moarte după mine, fără mare spectacol sau miză şi plin de echipe insolvenţe dar mai ales oameni răi şi proşti. 

perioada proasta, de care profita antrenorul FCSB

Aici îl pot include pe antrenorul FCSB. Cel puţin în categori celor răi, că în rest, nu am stat lângă acesta să-i pot cuantifica inteligenţă. Rău şi meschin aş adaugă. Prin faptul că trage cu dintîi de un loc la echipa să actuală. Mie unul, după ce văd atâtea şi atâtea meciuri proaste (pentru că ăştia nu joacă prost de ieri sau de la Mediaş, nicide când le-a dat Dinamo cu terenul în cap în prima manşă a Cupei Ligii cu 4-1, ci joacă prost de când a început campionatul şi Europa League; vezi meciurile ci Osmanlispor, Zurich, Concordia sau CFR din toamna) îmi vine în cap doar faptul că Laurenţiu, mai ales prin vocea nevestei sale, stă la club din inerţie, dar mai ales pentru clauză de 1milion de euro (da, în Liga I, avem antrenor care dacă e dat afară ia milionul de euro!!!) pe care ar încasa-o când este concediat. Bravo lui sau nevestei dacă au fost cu ideea să introducă această clauză în contract, dar e o davada enormă de amatorism să te ascunzi acum după această şi să dai, meci de meci, în jucători. 

După reportajele celor de la Prosport (pe care cei interesaţi de fenomen le ştiu) despre aventurile lui Reghecampf şi Anei Maria Prodan de la FC Snagov şi Concordia, nu mă surprinde cu nimic să găsesc o nouă trăsătură de adăugat acestui antrenor, care se laudă acu un 1 an când îşi deschidea şcoală de fotbal în America, cu o performanţă falsă, aceea de a fi ajuns în sferturile Uefa Champions League, şi anume aceea de a fi un om foarte mic. 

Deci, echipa sigur va merge din rău în mai rău şi rămâne de văzut dacă primul care va ceda e, patronul care-l va demite sau antrenorul datorită presiunii fanilor (dacă mai sunt interesaţi şi aceştia). Părerea mea e că nu prinde finalul Play Off-ului în acest mod. Dar dacă nu-l prinde şi are 1 milion de euro în plus, sunt sigur că nu ar fi prea supărat. Până la urmă, cine ar fi?! Mă mir cum ar fi lumea fotbalului dacă toţi ar fugi după clauzele astea? Ce-ar mai fi Guardiola, Mourinho, Ancelotti sau Conte dacă ar stă în clauzele de la echipele lor? Nu vom află asta niciodată, pentru că ei sunt profesionişti şi nu au o cultură ca a noastră de a merge mereu la ciupeală pe unde se poate...

Sursa foto: rtv.net
Un produs Blogger.