Am Lovit Masina

de iulie 31, 2019
Încep și seria de recapitulări, pe plan personal, pentru că pe filme am clarificat că sunt mult mai multe. Am avut acum un an jumate o pățanie interesantă cu mașina mea, un Opel Astra Caravan. Într-un din serile de Februarie, când veneau ninsori din acelea nebune, care prindeau mereu autoritățile  nepregătite, am zis să fac o fapta bună și să-i duc aproape de casă pe cei doi prieteni de erau la mine în vizită. 


Ne suim în mașină și plecăm tiptil. Afară ningea bine dar ștergătoarele făceau față. Eu mergeam încet, pentru că era deja un strat de zăpadă pe carosabil, iar ora era 12 noaptea și deci nu mult trafic sau utilaje să dea zăpada la o parte. Cum mergeam eu cătinel pe banda 2 a marelui Bulivard Iuliu Maniu, la o trecere de pietoni, văd traversând așa mai nehotarât, din stânga, un câine. Am frânat, pentru că nu voiam să-l lovesc și na, mă gândeam că să nu se sperie mai rău și să prevăd un ghinion. Din spate, claxon puternic. Mă uit în oglindă, un Corsa nou de la o firma de pază. Trece câinele, plec și eu, încet, cum se pleacă iarnă, pe zăpadă, cu viteză a 2 a. Paznicul grăbit, iarăși claxon. În mintea mea, ce zic: Lasă că-l învăț eu pe asta să mai claxoneze. Și cum apucasem eu așa să plec de pe loc, nu aveam nici 30 km/h, frânez și mă opresc. Faza e că agentu'/paznicu' se grăbise și ''îi dăduse în goarna'' mașinii, nu s-a uitat deloc în față, a frânat prea târziu, și având o viteză aparent mai mare și patinând, m-a lovit bine în spatele mașinii. Atât de bine încât eu fiind oprit deja, el a reușit să ma împingă câțiva metri buni. Imaginează-ți ce viteză să aibă o Corsa din asta mică, că să împingă un Astra Break la care șoferul are piciorul pe frână. Eu și acum sunt sigur că omul nu a frânat mai deloc (nu ma interesează motivul) pentru că altfel era impactul, pentru noi 3 din mașină și altele erau daunele mașinii lui.

Ne-am dat jos, am constatat că era un puști de 23 de ani, puțin cam tare in gură. El îmi zicea că am vrut eu să-i dau o 'lecție' frânând așa brusc, eu i-am zis că dacă păstra distanță regulamentară, nu mă lovea indiferent de ce lecții voiam eu să-i predau la miezul nopții. Dar pe un tot destul de calm, probabil și din cauza că ne-a văzut 3 înși. Am ajuns apoi, la recomandarea sa, la postul firmei de pază unde lucra, pentru a putea completa declarațiile amiabile fiecare la căldură. Am reușit să rezolvăm și acest aspect și am plecat acasă așa, mășina mea fiind în stare perfectă de funcționare

Au urmat drumuri la compania de asigurări pentru a evalua daunele. Acolo surpriză: fiind vorba de o mașină veche, al cărei preț actualizat ar fi fost aproximativ 2000 de euro la acel moment, iar reparațiile ar fi costat undeva la 1000 de euro, cu piese originale Opel, pentru asigurator (îmi spunea acel individ de la birou că bara de protecție ar costa cam 250 euro, ușa din spate 500 euro și luneta restul) urma sa se trecea la daună totală. Pentru că am fost de acord să o repar în regim propriu, urma să primesc o suma între 500 și 600 de euro de la asigurator. 

M-am declarat mulțumit, pentru că până la urmă, a fost no harm, no foul, mașina a fost reparată în regim prorpiu cu maxim 250 de euro, găsind ușa de spate la dezmembrări, iar în următoarea postare am să povestesc și ce am reușit să fac cu micul profit, în momentul în care am intrat în posesia lui. 

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

de iulie 27, 2019
M-am gândit să pun pe foaie cam câte filme am de recapitulat în timpul ăsta, pentru a avea o cifră exactă în față pentru acest lucru, că să știu și proporția între acestea și articolele normale în care am vizitat sau făcut alte chestii. Problema e că am multe filme de care vreau să vorbesc, chiar dacă a trecut și un an de la apariție. Am "redus" lista la 32 de filme de care voi scrie și nu mai pot tăia și altele de pe lista, deoarece simt că am câte ceva de zis despre fiecare. Asta nu înseamnă că voi scrie numai despre filme aici, în perioada următoare. Am și o serie de 20 de postări în care să spun cum mi-am petrecut ultimul an și jumătate. Zic eu că destul de interesant! 

Așa că,am să încep seria de recapitulări, cu un film pe care l-am văzut acum mult timp, însă, din păcate, este foarte actual datorită știrii ce tine capul de afiș în ultimele zile. Filmul vorbește despre mama unei fetițe ucise într-un orășel mic din Missouri, care provoacă autoritățile locale să-i găsească criminalul, atunci când aceștia eșuează. Nu vreau să vorbesc foarte mult despre crimele din Caracal, însă cert e că acolo, s-a văzut, iar, pentru a nici nu mai știu a câtă oară, penibilitatea și impotența statului român, în momentele în care era cea mai mare nevoie de el. Îmi este o jenă și lehamite enormă de acest caz, așa că voi continuă să vorbesc strict de film.

posterul filmului 3 afise in afara ebbing missouri

Filmul lui Martin McDonagh, că restul văzute, este compus din 2 ingrediente majore, după cum văd eu. Furia în prima parte, apoi violența. Sunt 2 aspecte recurente ale sale, pe care le poți întâlni și în filmele sale anterioare: In Bruges și Seven Psychopaths.

Frances McDormand (Mildred), care face cel mai bun rol al său de la Fargo încoace, este o mamă divorțată, care și-a pierdut fiica, Angela. Aceasta a fost violată și omorâtă, iar la un an distanță, poliția a început să își piardă interesul în caz și să-l cam lase de izbeliște. Nu mai primește răspunsuri sau update-uri de la șeriful local, jucat foarte bine și el de Woody Harrelson și, spre suprinderea tuturor, găsește o soluție ingenioasă prin care își varsă năduful pe autorități: închiriază 3 panouri de reclame în care întreabă șeriful care sunt noutățile, de ce nu sunt făcute arestări și când va primi răspunsuri. 
Începe o mică nebunie mediatică referitoare la aceste panouri, care are repecursiuni asupra tuturor. Tocmai asta îmi place în acest film. Că nu se concentrează pe misterul crimei și criminal, ci pe cauza și efectul acesteia: Mildred închiriază panourile, presa face o știre din asta, lucru care duce la o  presiune pusă pe șerif, lucru care duce la ura subalternilor săi pentru Mildred, mai ales a lui Dixon (Sam Rockwell), lucru care duce la un mic război între cei doi și așa mai departe. În toate aceste înșiruiri, personajele care ies în evidență sunt Mildred și Dixon, personaje ce au o arcă foarte bine scrisă. Este foarte mișto cum începe relația celor doi și cum se termină, dar mai ales cu un film de 2 ore poate să te facă să urăști pe cineva la început pentru a-l îndrăgi la final. 

Nu orice hop din viață ne învață să fim mai buni, mai toleranți. Și această ură  prezentată în film, servește că o cărare pe drumul pe care înțelegem lumea. Un copil nu ar trebui să moară deloc, cu atât mai puțîn într-un mod brutal. Dar ce poți face cu aceste cunoștințe? Cum ne putem canaliza furia într-o lume injustă? Acest film este unul din puținele ce încearcă și reușește pe deplin să fie profund și realist. Deși a primit 2 Oscaruri (Cea mai Bună Actrița în Rol Principal și Cel mai Bun Actor in Rol Secundar) totuși mi se pare că nu a primit și atenția meritată pe deplin. Eu îi dau un 8/10 

Sursa foto: www.margaretriver.com


De ce nu am mai scris pe blog de 1 an

de iulie 26, 2019
M-am apucat să scriu pe acest blog, într-o perioada nu foarte bună pe plan profesional. Mă gândeam că puținul timp liber, pe care-l am la dispoziție atunci când nu sunt la muncă, să fie folosit după bunul meu plac. Și ce-mi plăcea mie pe lângă fotbal, filme, muzică și ocazionalele jocuri pe Playstation? Păi internetul. Ok, ok, dar ce anume mai exact? Păi să scriu despre experiențele mele și ce îmi place și ce nu, cum văd eu anumite lucruri, unde merg și unde vreau. Pe scurt: Să-mi trec cumva toate aceste experiențe printr-un filtru, că apoi să fie expuse cât pot eu de bine, eliberându-mă, în tot acest proces, de elementele negative adunate în timpul zilei/săptămânii. Pe (și mai) scurt: un blog. 


Spatiul de lucru comun in agentii
Timpul către și de la muncă, îmi permitea să încep câte o idee, mai mereu, despre ce doream să povestesc. Mi se părea foarte frumos și chiar mă ajuta și elibera, psihologic și sufletesc, dacă pot să adaug și acest cuvânt. Multe idei veneau și se așterneau aici în văzul oricui. De bine, de rău sau neutre, eu mă bucurăm că veneau și îmi canalizăm energia pe ceva constructiv totuși. Mă gândeam și atunci, că orice era mai bine decât să stau că restul de 'zombi' din vagoanele de metrou și de pe peroane, cu ochii într-un ecran de 5 inchi. 

Așa cum am mai zis și AICI, aveam un nou job în publicitate și mă simțeam extrem, dar extrem de bine la început. Chiar acum am mai citit rândurile articolului și mă miram cât de fericit, dar naiv eram. Într-adevăr, în primele 4 luni, a fost 'lapte și miere': muncă multă așa cum relatam, glume, telefoane, mail-uri, construcții de relații cu clienți și colegi. 

A urmat o scenetă, să-i zic, într-o dimineață la locul de muncă, între un coleg și șef, scenetă care mi-a dat puțin de gândit și mi-a sădit o primă sămânță de îndoială, la fel că în filmele acelea în care locurile frumoase și mirifice, nu sunt ceea ce par în prima faza. Eu însă, nu m-am dus la acest gând pentru că ziceam să nu fiu pesimist și să mă bucur de ceea ce am și e frumos în acel prezent. "Când se strică, se strică" mi-am zis. 

După ce s-a schimbat echipa de câteva ori pe parcursul verii, mi-am dat seama că treaba e mult mai volatilă decât credeam. Bine, nu mă ingrijorasem așa până atunci pentru că eu știam că îmi fac treaba cât pot de bine (și dacă nu, mă gândeam că se vede foarte clar că trag cât pot și anume foarte mult), stăteam la muncă lejer 10 ore, căutăm să împac și șefii și colegii (deși era greșit), motiv pentru care nu intrasem în colimator deloc. În următoarele 6 luni, a fost rândul meu să întru și să rămân în acel colimator, din motive neștiute de mine. Oricât încercam, orice încercam (am avut și 2 săptămâni în care am stat cel puțîn 11 ore / zi la birou, pentru a vedea dacă orele mele extra, pot ajuta într-adevăr), nu prea avea efect. Așa că am făcut ceea ce am considerat uman în mintea mea. Am încercat să discut, iar când am văzut că nu există posibilitatea asta, am făcut ce face oricine când nu mai are de ce să se lupte: mi-am băgat pula! Iar când o faci într-o meserie că asta, se vede destul de rapid. Deși mă așteptăm să fiu băgat în ședințe și să primesc ultimaturi că să mă îndrept, am observat că lucrurile se mișcau la o viteză mult mai mică decât mă așteptăm. In ce sens? Pai, unele săptămâni treceau fără să primesc vreo observație negativă și mă mirăm cum se face că atunci când mă zbăteam că un nebun, eram făcut 'cel mai prost din curtea școlii', iar când aproape că plecam la program (pentru că la program, cred că am reușit să plec în total cam 10% din timpul lucrat acolo) și nu mă mai chinuiam să mai fac și încă un lucru sau două, înainte de a pleca de la muncă, nu se mai întâmpla nimic groaznic, nu era nici o 'panică', nu plângea nimeni și lucrurile puteau aștepta. Mi s-a părut sincer mind blowing și mi-am dat seama că problema nu era chiar la mine ci în altă parte. 

Revinind acum la partea de început, ajunsesem deci să pun jobul și ambiția personală de a reuși să fac lucrurile să meargă acolo, peste tot ce mă ajutase până atunci. S-ar potrivi ce am scris în articolul din februarie 2018: 

Păcat că nu am acționat după ce am simțit din vară, zicând că e doar un sentiment pasager. Deh, cât trăim, învățăm desigur.
Este foarte amuzant cât de ciclice sunt unele lucruri în viață. Când zici că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior, te întâlnești cu colegi de la fostul job, cărora le povestești cât de frumos e la tine și ce oameni mișto ai, pentru că apoi să ajungi fix în aceeași situație, în stres cel puțin la fel de mare. Un lucru pozitiv extras din asta este că, oricât de nasol devine acel nou job, ai o reziliența sporită din experiență anterioară. Iar asta ajută enorm.

Așadar, după toată polologhia, am lăsat baltă treaba asta cu scrisul, pentru că am crezut că am ceva mai important de făcut și că munca e mai interesantă/importantă că viață personală. Încă o lecție care, deși pare simplă acum când o expun așa, nu a fost. 

Am deci de recuperat cam un an și jumate de povești și filme sau restaurante. O să vorbesc despre cele mai mișto filme văzute, cele mai interesante locații vizitate, locuri în care pot spune că am trăit perioade scurte și evenimente importante din viață. Sper să mai fie cineva pe aici și să reveniți cu drag, așa cum am revenit și eu acum.
Un produs Blogger.