Fara smartphone de 10 zile

De obicei, dimineata, mergeam cu telefonul in baie pentru a asculta muzica la casti si a citi presa. Dar dupa ani buni de atentie, al 3 lea Iphone a avut nenorocul sa cada in toaleta. "Ghinion" mi-am zis, in secunda cat a apucat sa fie cufundat in apa. Scos repede, pus in orez. Greseala mea a fost, ca dupa 10-15 minute, sa-i apas pe butonul de power, pentru a vedea daca se mai aprinde ecranul. S-a aprins. Am apasat iar. L-am stins. L-am lasat pana sa plec la servici, inca vreo 30 minute. Cand am mai incercat sa vad daca merge, nu s-a mai aprins. Aia a fost.

poza la metrou

A trecut o saptamana si ceva de atunci, iar eu m-am pricopsit cu un Nokia C5. Ma gandeam ca nu dureaza mult pana cand cei de la service ma suna sa-mi zica cat costa. Caci da, l-am dus la service, crezand ca mai ciupesc din garantie, fix la final. Am pierdut-o insa, la mustata.

Dar in ce fel: Garantia a fost pana pe 8 noiembrie, iar eu am trimis telefonul la Vodafone, catre servicul care se ocupa de toate terminalele lor, pe 9 noiembrie. Servicul fiind pe nume Regenersis. O mare prostie. Detaliez. Le-am lasat telefonul pe o miercuri seara, 9 noiembrie. La ei a ajuns pe 12 ale lunii, deci sambata aparent. Ghinionul lor ca au si o pagina pe site, unde poti verifica statusul reparatiei. Deci se misca destul de incet. Astept cateva zile, ca sa fiu sunat si intrebat daca sunt de acord sa platesc 67 lei pentru inspectia telefonului si transportul acestuia inapoi la mine la final, suma platita pentru ca telefonul nu mai era in garantie, cum am precizat mai sus. Am fost de acord, fericit ca fie si prin cei 67 lei, dar aflam ceva exact de telefon. Cateva zile mai tarziu, pe miercuri, sunt sunat iar pentru a se stii cand platesc acea suma. "pai nu se adauga la eventualul cost al reparatiilor, cand ridic telefonul la Vodafone?" intreb. "Nici vorba, trebuie sa platiti inainte de a se efectua expertiza", imi raspunde doamna de la service. Deci platesc inainte, ca la...ok. Am fost seara dupa munca, la Plaza si am platit si cei 67 lei la Vodafone. Trec zilele. Vine vinerea, pe 18, acum de Black Friday si primesc un telefon de la ei, pe care-l voi reproduce cuvant cu cuvant mai jos:

- Buna ziua, va sun din partea Regenersis pentru a va informa asupra costului reparatiei telefonului dvs.
- Buna ziua, sigur. Ce va asteptam.
- Costul reparatiei este de 2742 lei si presupune schimbarea dispozitivului dvs. cu unul nou.
- .... (am un blank, dupa care incerc sa ma reculeg) Deci costul e de 2700 nu 270 lei si mi se da unu telefon nou, nu se repara nimic.
- Da, nu se poate repara. (nu a mai elaborat nici ce avea, dar nici eu nu am mai lasat-o)
- Am inteles, atunci il vreau inapoi, cand il pot ridica?
- Veti fi sunat cand ajunge in sediul Vodafone unde l-ati si lasat.
- Multumesc, o zi buna.

Si cam atat. Am pierdut 10 zile si 67 lei pentru nimic si un raspuns pe care-l banuiam. Baietii astia mi s-au parut ca s-au miscat cam lent si au fost extrem de dezinteresati. Expertiza asta, ca la o opera a lui Monet sau Gauguin. La orice service mergi (fiind atatea in prezent), nu credeam ca mai cere cineva bani pentru asa ceva. Dar baietii astia o fac. Sa fie iubiti. Experienta proasta, cu service prost, timp pierdut (asta ma doare cel mai mult).

Eu vroiam sa ma concentrez pe zilele astea petrecute fara un smartphone, care au fost destul de eye-opening sa zic asa. Desi initial, trebuie sa recunosc, ca ma cam plictiseam pe metrou si drum la, si de la munca, ulterior, m-am simtit mult mai liber, voios si usurat chiar. E ceva inedit deja, ca in metrou sa te mai uiti la oamenii care urca, coboara sau se plimba prin vagon. Chiar daca toti sunt ochii in pamant sau ecrane LCD. Parca iti revii dintr-un somn asa si pe restul ii vezi inca hipnotizati de aparatele incatusate de maini. Parca e mult mai multa liberate in cap si creierul e limpezit in loc sa fie bombardat la prima ora (dar si dupa 12 ore de la trezire, in timp ce mergi spre casa) cu informatii, culori, clipuri si mai stiu eu ce jocuri.

Concluzia mea e ca, pe cat poti, incearca si o zi sau doua sa mergi fara telefon (pentru ca mi-e greu sa zic, sa mergi cu el si sa nu-l folosesti deloc; sunt putini care cred ca pot face asta pe bune), sau chiar si cu unul vechi, pentru a vedea cum este si daca te simti mai bine din orice punct de vedere. La mine a fost ceva nou si ma gandeam sa impartasesc si cu tine. Poate pe cineva ajuta. Succes.

Sursa foto: metropotam.ro

Niciun comentariu

Un produs Blogger.