Brad e un Aliat bun al lui Marion

Marţea după cum m-am obişnuit, este zi de film şi merg la Movieplex cât pot de des pentru a viziona unul în condiţii şi la preţuri bune. Aseară am văzut Allied şi ţin să zic că mi-a plăcut.

posterul filmului Aliatul

În primul rând, îmi place că începe direct, fără minute întregi de distribuţie şi te introduce direct în atmosfera. Informaţia nu ţi se dă cu linguriţa, ca la americani proşti, ci afli uşor, uşor, ce-i cu personajele de pe ecran şi de ce fac ce fac, dar mai ales, ce urmează să facă. Minuţiozitatea celor 2 spioni, căci de spioni e vorba, care se dau drept un cuplu, e sublimă şi mie că persoană atentă la detalii (mai ales în fime), mi se pare fix ce trebuie. Îmi place să cred că dacă aş fi fost pus în postura lor, aş fi fost la fel de atent la absolut orice detaliu posibil.

Prima parte a filmului, căci şi aici am impresia că sunt 2 părţi, se desfăşoară aşadar în Maroc şi mai exact în Casablanca. Se vede şi influenţa filmului eponim în această atmosfera din oraş, dar şi stilul de regie mai clasic, aş zice, ceva în genul Indiana Jones, dar din filmele vechi. Un stil care prindea foarte bine în anii 90 şi promovat de Spielberg şi Zemeckis, Şi uite că prinde foarte bine şi acum. Deci avem o introducere în lumea ocupată de nazişti, chiar şi în Maroc, o introducere a celor doi protagonişti, Max şi Marianne dar mai ales a pericolelor aceştei lumi a minciunii şi intrigii.

În următoarea parte, mai ales că se desfăşoară la 1 an distanţă, avem parte de linişte, una aparenţă, până când trecutul vine să-şi înfigă ghearele în prezentul celor doi. Vroiam să continui aici printr-o descriere mai amănunţită, dar astfel, stricam oarecum prima parte şi mai ales tensiunea aferentă. Tensiune care în prima parte din Maroc, este întâlnită puţin dar foarte intens, aici este întâlnită foarte mult dar constant. Astfel că Zemeckis îşi face o plăcere parcă, din a ne chinui şi ţine aşa pe marginea scaunului cu orice ocazie are. Însă o face foarte bine şi cu bun gust, încât parcă îţi place la un moment dat acest lucru. Chiar m-am trezit aseară, să mă întorc la un prieten zicandu-i: 'uite ce frumos e momentul asta tensionat, când nu mai iese Max din clădire şi nu ştii nici tu ca privitor ce să faci'. Aşadar, deşi avem în continuarea din Londra, momentele încordate, ce nu ne lasă nici pe noi nici pe personaje. Totuşi trăim în lumea spionilor şi paranoia e ceva bun şi sănătos în această lume.

Nu aş vrea să dezvălui multe detalii, pentru că orice indiciu citit, poate face legătură cu deznodământul şi chiar nu e un film pe care să-l strici aşa. Trebuie vazut si delectat, in sala de cinema, fără să ai habar de vreun detaliu, pentru a fi total lipsit de apărare in faţa momentelor apăsătoare.

Singură problemă pentru care am acordat 'doar' un 7/10 acestui film e finalul. Aparent, în 2016, au fost multe filme bune, dar cu finaluri sub ştacheta ridicată de acestea. Merita clar un 8/10 dacă nu era o scrisoare citită pe final, care se vrea lacrimogenă. Nu am să înţeleg niciodată această obsesie a Hollywood-ului de a dramatiza în aşa hal anumite scene care pot fi făcute măcar decent. Pe lângă astea, rămâne un film bun din acest an şi merită văzut.

Sursa foto: alliedmovie.com

Niciun comentariu

Un produs Blogger.