L-am văzut la Godot, cu casa plină, să zic aşa, într-o duminică. Eram curios cum joacă mister Piersic, după ce am auzit atâtea lucruri bune despre el, de la fanul lui, de lângă mine.
Este un one man show, scris, regizat şi interpretat de Florin Piersic Junior. Acesta interpretează 13 personaje într-o succesiune halucinantă, ţinând astfel, publicul cu sufletul la gură, timp de aproape 2 ore, prin evoluţia sa cameleonică.
După cum ziceam mai sus, sala plină, motiv pentru care unii să-şi dea în petec. A fost şi cazul unei tinere domnişoare, care deja de la primele rânduri ale primului personaj interpretat de Piersic Junior, s-a destins la maxim. S-a destins râzând ca în propria sufragerie. Ne-a distras şi pe noi, privitorii. Dar mai rău, l-a distras şi pe interpret atât de rău, încât s-a oprit, poftind-o afară pentru că, deşi joacă piesa de ani, se mirase că aproape uitase textul ce urma. A urmat o perioada de 10 minute să zic, în care domnişoara nu dorea să plece, Florin îşi aprinsese o ţigară şi toţi o rugam pe ea să ne lase, pentru a putea privi piesă la care venisem. Ceva jenant, mai ales pentru ea, mai ales că după ce am ieşit de la piesă, aproape 2 ore mai târziu, ea era tot în faţa teatrului. Încăpăţânarea e mare la unele, mai ales când acestea recunosc de faţă cu toţi oamenii prezenţi, că au fost elevele celui de pe scenă.
Trecând peste acest incident dubioso-jenant, piesa a continuat cu cele 12 personaje rămase de văzut. Unele foarte mişto conturate, vezi producătorul de film, profesorul sau copilul străzii. Au fost şi câteva foarte amuzante, mă gândesc aici la pensionarul ce sună la teleshopping sau bancherul care oferă o slujbă în condiţii de maximă austeritate. Râzi cu gura până la urechi la acestea, la altele te minunezi, iar la unele, mai mai că-ţi dau lacrimile. Asta e şi ideea lui Florin Piersic, mă gândesc, să îţi dea nişte stări diferite de la personaj la personaj. La fiecare 10 minute, el te face să razi, să te minunezi, să introspectezi sau chiar să plângi. E ceva minunat într-un actor care devine mereu altcineva, atât de uşor şi de bine.
Lăsând la o parte episodul neplăcut cu femeia nebună, i-aş zice, piesa de teatru este una interesantă şi bună, tocmai bună pentru o după amiază de duminică cu compania potrivită lângă.
Este un one man show, scris, regizat şi interpretat de Florin Piersic Junior. Acesta interpretează 13 personaje într-o succesiune halucinantă, ţinând astfel, publicul cu sufletul la gură, timp de aproape 2 ore, prin evoluţia sa cameleonică.
După cum ziceam mai sus, sala plină, motiv pentru care unii să-şi dea în petec. A fost şi cazul unei tinere domnişoare, care deja de la primele rânduri ale primului personaj interpretat de Piersic Junior, s-a destins la maxim. S-a destins râzând ca în propria sufragerie. Ne-a distras şi pe noi, privitorii. Dar mai rău, l-a distras şi pe interpret atât de rău, încât s-a oprit, poftind-o afară pentru că, deşi joacă piesa de ani, se mirase că aproape uitase textul ce urma. A urmat o perioada de 10 minute să zic, în care domnişoara nu dorea să plece, Florin îşi aprinsese o ţigară şi toţi o rugam pe ea să ne lase, pentru a putea privi piesă la care venisem. Ceva jenant, mai ales pentru ea, mai ales că după ce am ieşit de la piesă, aproape 2 ore mai târziu, ea era tot în faţa teatrului. Încăpăţânarea e mare la unele, mai ales când acestea recunosc de faţă cu toţi oamenii prezenţi, că au fost elevele celui de pe scenă.
Trecând peste acest incident dubioso-jenant, piesa a continuat cu cele 12 personaje rămase de văzut. Unele foarte mişto conturate, vezi producătorul de film, profesorul sau copilul străzii. Au fost şi câteva foarte amuzante, mă gândesc aici la pensionarul ce sună la teleshopping sau bancherul care oferă o slujbă în condiţii de maximă austeritate. Râzi cu gura până la urechi la acestea, la altele te minunezi, iar la unele, mai mai că-ţi dau lacrimile. Asta e şi ideea lui Florin Piersic, mă gândesc, să îţi dea nişte stări diferite de la personaj la personaj. La fiecare 10 minute, el te face să razi, să te minunezi, să introspectezi sau chiar să plângi. E ceva minunat într-un actor care devine mereu altcineva, atât de uşor şi de bine.
Lăsând la o parte episodul neplăcut cu femeia nebună, i-aş zice, piesa de teatru este una interesantă şi bună, tocmai bună pentru o după amiază de duminică cu compania potrivită lângă.
Comenteaza si tu..