Am fost la finalul lui noiembrie în Budapesta. Ştiu că a trecut ceva timp de atunci dar imediat după ce m-am întors, am plecat în Atena, au venit sărbătorile şi cheful de a scrie despre Budapesta s-a dus pe apa sâmbetei. Fiind 7:20 pe peronul metroului Păcii, am zis să încep să vorbesc despre această scurtă ieşire.
Am ajuns acolo pe seară, pe la 19:00 dacă nu mă înşel, am schimbat nişte euro în forinţii lor (la un curs foarte prost, dar despre asta mai târziu) pentru a avea de autobuz şi metrou şi am ieşit. Biletul pentru autobuz (un fel de linie express că la noi care te ducea de la aeroport până la cea mai apropiată gură de metrou) era 3,5 euro la automatul de bilete şi 4 euro la şofer. Neştiind, am luat de la şofer. Am zis autobuz dar era mai mult o rată. Poate mi-a părut aşa şi pentru că drumul spre aeroport era destul de infect. Ajungem la metrou, vine trenul (unul care seamănă cu tramvaiele noastre vechi din Bucureşti) şi coboram la staţia Corvin de unde mai avem 5-10 minute de mers pe jos. Ibis-ul nostru a fost găsit uşor, fiind la stradă. Ne-am cazat în camerele care arată la fel de bine ca în pozele de pe net şi am zis să ieşim puţin prin oraş, fiind abia 8 şi ceva.
Că să traversăm către centru, am ajuns printr-un pasaj şi am constatat cu această ocazie că nu prea era multă lume pe stradă. Am zis că poate nu e chiar o zona vizitată şi fiind duminică, lumea era mai mult în centru. Ne-am gândit că odată ajunşi pe Vaci Utca, lucrurile se vor schimba. Într-adevăr, pe măsură ce ne apropiam de centru, dădeam de oameni din ce în ce mai mulţi, dar nu câţi ne aşteptăm nicicum. Ne plimbam pe acolo puţin pe la târgul de crăciun care e, vezi domne, în primele 10 ale Europei...poate pe 10 dar şi aşa, parcă al nostru din orice an, îl bate la cur fără probleme pe asta din Budapesta. Fiind acum 9 şi ceva, ne este foame şi căutăm un local. Până îl găsim, pentru că în centru chiar erau scumpe şi cu o plimbare de 10min, către hotel, găseam ceva mai ieftin, se face ora 22 deja. Când ne hotărâm să testăm mâncarea în sfârşit, ni se spune că în restaurantul respectiv, bucătăria s-a închis. Mirare. Mergem pe o stradă vecină şi intrăm la un local şi cu muzică specifică. Mâncăm şi când soseşte notă constatăm că în preţul total avem inclus şi bacşişul: 14% chiar. Deci plăteşti totul inclus. Români fiind, plătim nota şi mai lăsăm ceva forinţi pe lângă. La întoarcere deja era trecut bine de 23 şi dacă părea pustiu la dus, acum nu mai era nimeni pe străzi. Deci cred că am văzut maxim 2 oameni în 20 de minute de mers pe jos... În camera de hotel singura problemă era că, pe la uşa de la balcon, intra aer rece în draci. Fiind cu toate bagajele desfăcute am zis că nu mai are rost să mergem la recepţie să shimbam camera şi am lăsat-o aşa. Am lăsat-o aşa cu ceva în geam chiar.
Am început ziua de dimineaţă cu gânduri mari. Să urcăm la Citadella, după care cu funicularul la Fisherman Bastion şi Buda Castle dar şi la St. Stephan Cathedral. Zis şi făcut. Urcăm de ne ies ficaţii (şi chiar avem nevoie de multe opriri până sus) la Citadella. O privelişte, a întregului oraş şi a Dunării, ni se arată din ce în ce mai frumoasă, pe măsură ce răzbim dealul. Unul relativ abrupt. Ajungem sus, tragem nişte poze cu monumentul şi cele două vechi oraşe, Buda şi Pesta. De acolo de sus, oraşul arată foarte frumos şi putem să zărim câteva biserici înalte dar şi toată întinderea zonei. Începe să-mi placă deja Budapesta asta.
Coboram mai departe pentru a merge spre funicularul de la poalele Bastionului Pescarilor. Coborârea este destul de anevoioasă şi ea datorită străduţelor şi a pantei. La funicular când ajungem, dăm de o mică coadă.
Unii rup rândul şi urcă pe jos, dar noi, după recentă sesiune de aerobic, rămânem la coadă. Ne urcăm în cabină şi urcarea nu durează decât maxim 4-5 minute să zic. Avem acum o privelişte la fel de frumoasă a oraşului dar dintr-o parte ceva mai de nord. Podul din faţa noastră este făinosul Chain Bridge care este iluminat superb noaptea.
Odată ajunşi sus, parcă suntem în alt oraş. Eu mă simţeam de parcă eram într-o staţiune montană austriacă sau elveţiană (nu că aş mai fi fost într-una). Avem blocuri cu maxim 3 etaje, alei înguste, pavate meticulos, curăţenie ca pretutindeni deja, dar şi clădiri vechi, construite în stil gotic. Bastionul este destul de recent, fiind construit la sfârşit de secol 19 şi terminat undeva pe la 1902. Matthias Church în schimb, datează de la 1015 fiind distrusă de Mongoli, aproximativ 200 de ani mai târziu. Arată superb şi mi-a adus aminte de Notre Dame din Paris, care culmea este mai tânără cu 150 de ani. Fiind aşa frumos prin zonă, după pozele de rigoare, decidem să prânzim acolo, chiar să încercăm faimoasa supă gulaş într-un restaurant cu vedere fix către biserica.
După liniştirea stomacului, mai dăm o raită pe lângă Castelul Buda şi coboram cu funicularul către centru. Ajunşi jos şi peste Chain Bridge, ne trezim în zona hotelurilor de lux şi centrale: Hilton, Continetal şi Sofitel, unele lângă altele, care, alături de decoraţiile de crăciun aferente, alcătuiesc o zona foarte fancy în jur.
Ne facem loc printre străduţele mici din jur şi ajungem la St. Stephen's Basilica, clădită în 1905, dar în stil neoclasic. Intrarea nu costă, fiind doar o cutiuţă pentru donaţii, în care lăsai cât doreai. Înăuntru, parcă nu ne mai simţim în Budapesta şi statuile, icoanele pe sticlă, dar mai ales cupola, ne dau impresia (păstrând proporţiile, desigur) că ne-am fi întors la Roma, parcă într-o mică Basilica St. Peter.
După ce ne cufundăm puţin în acea stare duhovnicească, ieşim din nou în prezent şi la tentaţiile lui: mergem la un vin fiert şi un kurtos kalacs, preferatele mele. După acest deşert care îmi rămâne pe faţă şi degete până la hotel chiar, ne orientăm către un loc apropiat pentru o cină light, căldură şi muuuuulta odihnă.
Cam atât din primele 2 zile. Imediat şi următoarele 2, ceva mai light, cu mall-uri, plimbări fără vreun obiectiv clar şi cafenele cu pisici,dar până atunci, am făcut un mic montaj despre intreaga vacanţă:
Am ajuns acolo pe seară, pe la 19:00 dacă nu mă înşel, am schimbat nişte euro în forinţii lor (la un curs foarte prost, dar despre asta mai târziu) pentru a avea de autobuz şi metrou şi am ieşit. Biletul pentru autobuz (un fel de linie express că la noi care te ducea de la aeroport până la cea mai apropiată gură de metrou) era 3,5 euro la automatul de bilete şi 4 euro la şofer. Neştiind, am luat de la şofer. Am zis autobuz dar era mai mult o rată. Poate mi-a părut aşa şi pentru că drumul spre aeroport era destul de infect. Ajungem la metrou, vine trenul (unul care seamănă cu tramvaiele noastre vechi din Bucureşti) şi coboram la staţia Corvin de unde mai avem 5-10 minute de mers pe jos. Ibis-ul nostru a fost găsit uşor, fiind la stradă. Ne-am cazat în camerele care arată la fel de bine ca în pozele de pe net şi am zis să ieşim puţin prin oraş, fiind abia 8 şi ceva.
Că să traversăm către centru, am ajuns printr-un pasaj şi am constatat cu această ocazie că nu prea era multă lume pe stradă. Am zis că poate nu e chiar o zona vizitată şi fiind duminică, lumea era mai mult în centru. Ne-am gândit că odată ajunşi pe Vaci Utca, lucrurile se vor schimba. Într-adevăr, pe măsură ce ne apropiam de centru, dădeam de oameni din ce în ce mai mulţi, dar nu câţi ne aşteptăm nicicum. Ne plimbam pe acolo puţin pe la târgul de crăciun care e, vezi domne, în primele 10 ale Europei...poate pe 10 dar şi aşa, parcă al nostru din orice an, îl bate la cur fără probleme pe asta din Budapesta. Fiind acum 9 şi ceva, ne este foame şi căutăm un local. Până îl găsim, pentru că în centru chiar erau scumpe şi cu o plimbare de 10min, către hotel, găseam ceva mai ieftin, se face ora 22 deja. Când ne hotărâm să testăm mâncarea în sfârşit, ni se spune că în restaurantul respectiv, bucătăria s-a închis. Mirare. Mergem pe o stradă vecină şi intrăm la un local şi cu muzică specifică. Mâncăm şi când soseşte notă constatăm că în preţul total avem inclus şi bacşişul: 14% chiar. Deci plăteşti totul inclus. Români fiind, plătim nota şi mai lăsăm ceva forinţi pe lângă. La întoarcere deja era trecut bine de 23 şi dacă părea pustiu la dus, acum nu mai era nimeni pe străzi. Deci cred că am văzut maxim 2 oameni în 20 de minute de mers pe jos... În camera de hotel singura problemă era că, pe la uşa de la balcon, intra aer rece în draci. Fiind cu toate bagajele desfăcute am zis că nu mai are rost să mergem la recepţie să shimbam camera şi am lăsat-o aşa. Am lăsat-o aşa cu ceva în geam chiar.
Am început ziua de dimineaţă cu gânduri mari. Să urcăm la Citadella, după care cu funicularul la Fisherman Bastion şi Buda Castle dar şi la St. Stephan Cathedral. Zis şi făcut. Urcăm de ne ies ficaţii (şi chiar avem nevoie de multe opriri până sus) la Citadella. O privelişte, a întregului oraş şi a Dunării, ni se arată din ce în ce mai frumoasă, pe măsură ce răzbim dealul. Unul relativ abrupt. Ajungem sus, tragem nişte poze cu monumentul şi cele două vechi oraşe, Buda şi Pesta. De acolo de sus, oraşul arată foarte frumos şi putem să zărim câteva biserici înalte dar şi toată întinderea zonei. Începe să-mi placă deja Budapesta asta.
Coboram mai departe pentru a merge spre funicularul de la poalele Bastionului Pescarilor. Coborârea este destul de anevoioasă şi ea datorită străduţelor şi a pantei. La funicular când ajungem, dăm de o mică coadă.
Unii rup rândul şi urcă pe jos, dar noi, după recentă sesiune de aerobic, rămânem la coadă. Ne urcăm în cabină şi urcarea nu durează decât maxim 4-5 minute să zic. Avem acum o privelişte la fel de frumoasă a oraşului dar dintr-o parte ceva mai de nord. Podul din faţa noastră este făinosul Chain Bridge care este iluminat superb noaptea.
Odată ajunşi sus, parcă suntem în alt oraş. Eu mă simţeam de parcă eram într-o staţiune montană austriacă sau elveţiană (nu că aş mai fi fost într-una). Avem blocuri cu maxim 3 etaje, alei înguste, pavate meticulos, curăţenie ca pretutindeni deja, dar şi clădiri vechi, construite în stil gotic. Bastionul este destul de recent, fiind construit la sfârşit de secol 19 şi terminat undeva pe la 1902. Matthias Church în schimb, datează de la 1015 fiind distrusă de Mongoli, aproximativ 200 de ani mai târziu. Arată superb şi mi-a adus aminte de Notre Dame din Paris, care culmea este mai tânără cu 150 de ani. Fiind aşa frumos prin zonă, după pozele de rigoare, decidem să prânzim acolo, chiar să încercăm faimoasa supă gulaş într-un restaurant cu vedere fix către biserica.
După liniştirea stomacului, mai dăm o raită pe lângă Castelul Buda şi coboram cu funicularul către centru. Ajunşi jos şi peste Chain Bridge, ne trezim în zona hotelurilor de lux şi centrale: Hilton, Continetal şi Sofitel, unele lângă altele, care, alături de decoraţiile de crăciun aferente, alcătuiesc o zona foarte fancy în jur.
Ne facem loc printre străduţele mici din jur şi ajungem la St. Stephen's Basilica, clădită în 1905, dar în stil neoclasic. Intrarea nu costă, fiind doar o cutiuţă pentru donaţii, în care lăsai cât doreai. Înăuntru, parcă nu ne mai simţim în Budapesta şi statuile, icoanele pe sticlă, dar mai ales cupola, ne dau impresia (păstrând proporţiile, desigur) că ne-am fi întors la Roma, parcă într-o mică Basilica St. Peter.
După ce ne cufundăm puţin în acea stare duhovnicească, ieşim din nou în prezent şi la tentaţiile lui: mergem la un vin fiert şi un kurtos kalacs, preferatele mele. După acest deşert care îmi rămâne pe faţă şi degete până la hotel chiar, ne orientăm către un loc apropiat pentru o cină light, căldură şi muuuuulta odihnă.
Cam atât din primele 2 zile. Imediat şi următoarele 2, ceva mai light, cu mall-uri, plimbări fără vreun obiectiv clar şi cafenele cu pisici,dar până atunci, am făcut un mic montaj despre intreaga vacanţă:
Comenteaza si tu..